lucky motanul

poveste felină cu un şoricel alb şi o căţeluşă maro

2012-01-30T14:34:00.000-08:00

mă urmăreşte gândul absurd
că sunt însoţit de un şoricel alb
în tot ce fac, în tot ce dorm
că e suficient să deschid gura
ca să se strecoare printre colţii subţiri
ca iona în burta balenei întâmplătoare
simt atunci c-aş fi un personaj
ce nu-şi mai controlează gesturile
din cauza unui autor genial
care le-a prevăzut pe toate
că întreaga poveste este inspirată
dintr-o întâmplare absolut reală
petrecută în deşertul portocaliu
al patului meu aristocratic
în care huzuresc în dauna clasei muncitoare

e ca şi cum rita însăşi ar fi dispusă să înghită întregul story
împreună cu personajele alb-negru prevăzute în scenariu
dintr-o solidaritate rău înţeleasă, profitabilă mai ales pentru ea
ori poate că visăm cu toţii în spatele unui ecran de sticlă
incapabili să atingem, să mirosim şi să gustăm
ingredientele fantastice ale postării curente
pe care cineva se străduieşte să ni le livreze cu tot dinadinsul
la orele târzii ale somnului altor fiinţe mai blânde decât noi
cu ajutorul acestor email-uri pline de poze şi cuvinte turbulente

un gând insidios iscat în mintea privitorilor sceptici şi puţini
ai acestor cuvinte care se sfârşesc cu imagini
susţine, insinuează, şopteşte că nimic n-ar fi real
în toată povestea asta cusută cu aţă maro şi portocalie
că motanul e din pluş şi din plastilină în stare totuşi să zgârâie
că distinsa reprezentantă a rasei canine nu ar fi
decât o imagine golem prelucrată nereuşit în photoshop
şi că cobaiul alb al acţiunii de faţă trebuie de fapt tras cu cheia
ca se mişte de-a lungul liniilor relativ paralele ale acestei viziuni

eu ce pot să mai zic atunci, înconjurat de atâta scepticism
şi de atâta lipsă de recunoştinţă artistică?
decât că totul nu e altceva decât un vis frumos
din care cineva mult mai talentat şi mai disney decât noi
ar fi putut născoci la un moment dat cel mai frumos
desen animat cu căţei, pisici şoricei din lume
că nimic nu miroase a plastic, a vopsea şi a pluş,
ci doar a dumnezeu şi a eternă, nepierdută copilărie
în care toată lumea simte, atinge şi iubeşte pe toată lumea

căutare în coarnele unui melc care-şi tot cară spirala prin lume

2012-01-19T14:56:00.000-08:00

era un melc liniştit ca toţi melcii
ieşise de undeva din măruntaiele
urât mirositoare ale oraşului
la promenadă prin ovalul chiuvetei
l-am pândit şi mi-am trimis degetul
în recunoaştere la doi milimetri
în urma sa, în dâra sa
aparent fără vreun scop anume
îşi plimba spirala
prin toate conductele ascunse
ca şi cum ar fi dorit s-o vadă cineva
să-l elibereze de povara ducerii
dinspre un punct nedefinit
către un al punct nedefinit
degetul meu mic era însă prea mare
şi prea mic în acelaşi timp
pentru această sarcină caritabilă

şi-atunci gândul încotro să migreze ca nişte păsări de seară
în v-urile minuscule de sub spiralele incomensurabile
ale unor nebuloase şi galaxii cu nume uitat?
şi cine să măsoare toate aceste drumuri străbătute de fiinţă
înlăuntrul unor forme frumoase şi precare
pentru care nu se găsesc niciodată
destui ochi să privească, să plângă şi să înţeleagă?
nu văd nici un răspuns, ci numai aripi care nu încetează să bată

aş fi putut să dorm în frunza aşezată pe covorul de ramuri
în tihna desenului vegetal pe care nu-l mai tulbură nici un vânt
s-aud toate vietăţile cum sapă la nesfârşit căi şi drumuri
în aer şi în pământ şi-n focul fierarului anonim
ale cărui sunete zguduie timpanele parabolice ale oraşului
aş fi putut să mă ascund într-o nervură părăsită de clorofilă
să las poliţia copilăriei să mă caute în toate celelalte locuri
în care ne-am mai jucat cu succes de-a v-aţi ascunselea

toate trecerile trebuie plătite cu un mic ban de aramă
chiar şi atunci când acesta e chiar mai mare decât însuşi plătitorul
nu ştiu unde a dispărut fiinţa timidă cu coarne
care trăgea după ea prin lume această spirală milimetrică
care imită la scară universul frunzelor, al melcilor şi păsărilor
poate s-a dus să cheme ajutoare, cărăuşi pentru moneda trecerii
ori poate a obosit să-şi tot poarte cu umilinţă cochilia
până la capătul drumurilor şi al înţelegerii

câinii latră, umbra mea de blogger nu trece

2011-12-22T02:42:00.000-08:00

umbra mea de blogger placid
se insinua tăcută în vacarmul lătrat
al celeilalte fiinţe cu care-mpart lumea
dintr-un neînţeles exces de zel
poate că ea vroia să alunge
tot ceea ce avea legătură cu mine
geometria luminii şi a umbrei
mirosul conturului felin
uşor încornorat de razele maliţioase
gândindu-mă bine la toată povestea
am găsit de cuviinţă să nu schimb nimic
din această compoziţie bizară
lăsând intactă enigma dramatică a formei

unele obiecte au fost create anume pentru mine
drept suport şi confort pentru fiinţa simţitoare mâţească
mobila lengyel, de pildă, moştenirea cu stil a lui tanti grete,
capătă un farmec aparte atunci când pe ea şade o felină
sau chiar un felin care doarme, toarce ori contemplă
la picioarele mele văd numai oameni şi lucruri cuminţi
tablouri şi icoane şi somnul din oglindă al stăpânului uşor absent

cineva simte acut toate acestea cu papilele cărunte ale mirosului
mişcarea şi nemişcarea jaguarului alb-negru din mine însumi
refugiat firesc la înălţimea propriei conştiinţe de sine
aş vrea să-i astup cumva acuitatea senzorială
cu firele de lână din ghemul acestei poveşti aproape lirice
să pot dormi liniştit înlăuntrul legendei mele virtuale
să ocup fără simţul primejdiei universul mic-burghez de acasă
ce farmec ar mai avea însă viaţa, lipsită de pericol şi de aventură?

aş vrea să îndepărtez toate petele relaţiei mele speciale
cu cealaltă fiară aproape îmblânzită din casă
pe colocatara menajeriei de oameni, câini şi motani
aş pofti-o pentru moment în cuva aceasta spaţioasă
pentru o scurtă şi centrifugală experienţă purificatoare
cine ştie, cine ştie, poate că la final voi scoate ceva mai bun din ea
un chip mai fin, mai miniatural, cu trăsături chiar pisiceşti
iar apoi, cu răbdare de siamez bătrân, aş putea s-o învăţ
să miaune şi să toarcă, să se spele şi să prindă şoarecii dispăruţi
ai oraşului meu în care încape atâta animaţie candidă

doi prieteni, o singură umbră în aerul de octombrie al înserării

2011-10-21T13:01:00.000-07:00

cineva a aranjat cu măiestrie totul
întreaga coregrafie a acestei scene
cu om şi căţel la plimbare
încercând să se dreseze unul pe altul
ochiul ager de pisic a înregistrat
de la mare distanţă
bizarul aranjament geometric
doi prieteni, o singură umbră
pe urmă băţul a fost lansat cu putere
în direcţia unor sălcii şi a unor poduri
în spatele lor se înalţă sute de blocuri
cu spectatori privind absent
rotirea lentă a bumerangului
în aerul de octombrie al înserării

sunt un pisic multimedia, călător de-a lungul vechii cetăţi arădene
dacă vreau, chiar acum pot să postez aceste cuvinte şi imagini
ori le pot şterge pentru totdeauna din minte şi din galaxye
în virtutea unui inexorabil capriciu de creator-distrugător
am să torc cât poftesc şi-am să-mi bag nasul în toate cele virtuale
fotografiind câini şi stăpâni şi ţestoase de la mureş
lumea e un touchscreen anume inventat pentru degete cu perniţe
nu trebuie decât să o atingi pentru a o străbate şi cuceri

alţii mai puţin norocoşi şi mult mai câini decât mine
îşi petrec viaţa tremurând recunoscător sub un maldăr de paie
după ce au împrumutat privirea inteligentă a stăpânului
dedesupt se aud râmele grădinii cum sapă în voia lor
o cale strâmtă şi sinuoasă către centrul pământului
deasupra cântă stelele reci ale toamnei
viaţa se scurge încet şi chinuit între două bucăţi de pâine
aruncate la intervale regulate prin geamul mic al bucătăriei

poate că merită să bem pentru asta, pentru diversitatea şanselor
cineva, un vrăjitor cu turban din basmele arabe,
ne tot preschimbă, bolborosit, în broaşte, asini şi ibişi
iar noi am uitat descântecul de întoarcere, melodia reîncarnării
din când în când, mai mult în somn decât în realitate
mai încercăm dezlegarea cu câte-o licoare fermecată de struguri
şi aproape de fiecare dată ne reuşeşte

în chip de vietate superioară cu gheare, blană şi conştiinţă de blog şi de sine

2011-08-21T13:35:00.001-07:00

când te apuci să priveşti lumea
totul ţine de perspectivă
de unghiul sub care te uiţi
la vietăţile care mişună prin preajmă
poţi să o faci de la adâncimea unei
furnici fără-de-nume
dintr-o gaură în care îţi consumi
hărniciile şi zădărniciile
ori o poţi face de la înălţimea
geostaţionară şi antigravitaţională
a unui dormitor lengyel interbelic
în chip de vietate superioară
cu gheare, blană şi conştiinţă
de blog şi de sine
însă nu ştiu dacă postura e opţională

pe mine mă pozează toată lumea, fie că vreau, fie că nu am chef
sunt mica vedetă fotogenică şi telegenică a familiei
se-nghesuie tabloidele şi papparazzi să mă surprindă
în ipostazele power-flower ale leneviei mele nemărginite
revista time nici nu ştie ce a putut să piardă pozând mereu
marilyn-e monroe şi james-i dean şi neil-i armstrong
în loc de lucky motani din cartierul arădean podgoria
toropiţi pe caloriferele solvabile ale anilor din urmă

mda, precum se vede, sunt un motan cu aspiraţii, un mâţ meloman
care a ales pentru întotdeauna pianina bluthner în dauna cobiliţei
ca loc de huzurire şi tăiat frunză la câinii stufoşi ai casei
mi se întâmplă să dorm adesea printre metronoame şi diapazoane
pe partituri îngălbenite de aceiaşi czerny, bartók şi chopin
şi nimeni şi nimic nu mă poate trezi din acest hedonism sforăitor
în afară, poate, de şoricelul animat şi uşor confuzionat jerry
interpretând tendenţios un marş turc în urechile mele adormite

de fapt, nici nu am altceva mai bun de făcut
afară nu sunt decât antene ruginite şi absolut comune,
care nu mai prind programele cu pureci ale trecutului sovietic,
şi cocoşi-giruetă pe care nu-i mai poate dezrobi nimeni
din vânt, din gând, din cuvânt şi din funcţie
mi-ar plăcea să mă strecor cândva pe parabolica acoperişului
să vă bruiez ultimul episod al telenovelei ori talk-show-ului preferat
să vedeţi brusc la tv un motan nu tocmai bine crescut
care militează pentru eliberarea cocoşilor de tablă ai oraşului

vorbesc mai mult cu mine însumi despre faptele bizare ale oraşului

2011-07-31T10:42:00.000-07:00

vorbesc mai mult cu mine însumi
despre faptele din urmă ale oraşului
despre menajeria sa de locatari
ascunşi într-o cochilie gri
comunicând cu lumea
prin nişte antene, prin nişte lumini
care recepţionează distorsionat
ultimele ştiri despre dumnezeu

cineva lasă o dâră lipicioasă şi umedă
pe pavajul tuturor trecerilor
îi pot urmări până la capăt traseul
intersecţiile periculoase cu destinul
cuvintele nu pot însă interveni
în acest joc de lentori şi viteze
al cărui sfârşit
devine din ce în ce mai previzibil

reportajul continuă cu o fotografie din cartierul micălaca
cu nişte oi cu etichete în ureche care pasc iarba digului cel mare
încurcându-se din când în când printre trecătorii bipezi de pe corso
şi dovedind că aradul e un fel de animal planet pentru fiecare
mă gândesc că acest adevăr poate fi rumegat la ceas de seară
în faţa receptoarelor virtuale cu bloguri şi globuri
ca o iarbă grasă care creşte printre doze de bere şi coji de seminţe
în lunca ecologică cu brotăcei, ski jet-uri şi dejecţii a mureşului

de pe asfaltul încins de tălpile, copitele, labele şi ghearele arădenilor
căţelul rigu, a nu ştiu câta reîncarnare a primului paznic patruped
cu aceeaşi blană, cu aceiaşi pureci şi cu acelaşi nume
priveşte întors la camera de luat vederi în spatele căreia
se înfoaie de plăcere şi spaimă chipul meu de mâţ fotoreporter
aflat în documentare întâmplătoare prin părţile astea de lume
din motive oarecum întemeiate din punct de vedere estetic
cineva a decupat din cadru chipul mustăcios al ciobanului
cu telefon celular, cizme de gumă şi pălărie de paie
zâmbind în direcţia vechii cetăţi a aradului de pe celălalt mal al apei
pentru un public imaginar, pregătit să aplaude întreaga scenă

la fiecare streaşină cineva desenează firele capcanelor viitoare
făcându-te să te întrebi în sinea ta dacă merită
să te transformi cândva numai de dragul fâlfăirii şi al zborului
în ţânţar, molie, fluture, libelulă ori musculiţă
dar poate că asta fac şi eu de fiecare dată cu ajutorul cuvintelor
aşteptând zadarnic, cu plasa întinsă, un semn din cer
din partea marelui entomolog care uneori îşi face vreme
să arunce cu aripi colorate ce încă mai pot să zboare

refugii onirice pentru pisicile spiritualizate cu coadă, blană şi blog

2011-07-20T12:48:00.000-07:00

să vă zic cum a fost, ca să nu rămână
nici o umbră de îndoială
mai întâi am descoperit această odaie
altminteri perfectă în organizarea sa
pline de cărţi de shakespeare, tolkien
şi chiar de arthur conan doyle
de globuri pământeşti şi de ursuleţi
cu şapcă şi webcam abscons
de pianine nevăzute şi de lumini blue
pe urmă mi-am dat seama c-ar fi
un cotlon nefolosit şi m-am suit acolo
aşa că în oglindă puteţi vedea acum
doi pisoi, doi ursuleţi şi două comp-uri
ca-n jocurile alea din alt veac
în care trebuie să descoperiţi deosebiri
şi nu mai reuşiţi să o faceţi

de aici să nu credeţi cumva că asta, camera adolescentului nemiop,
ar fi devenit singurul loc unde-mi fac veacul şi-mi fac de cap
din lipsă de altceva mai bun de lenevit şi de făcut
nu, nu, am mai găsit şi alte refugii mai mult sau mai puţin comode
cum ar fi această tavă rustică de pe masă, la distanţă sigură de rita
şi de paharul gol în care a fost cândva un riesling de recaş,
un cupaj de la serve ori un cabernet sauvignon de la oprişor

o labă îndreptată în sus poate fi semnul extazului suprem, mistic
în care cad pisicile spiritualizate cu coadă, blană şi blog
ori de câte ori temperatura trece de 35 de grade
şi somnul toropeşte simţurile şi bagă ghearele în perniţe
când lumina cade pe gresie mai mult ca un cântec de leagăn
pentru toate vieţuitoarele din colţul ăsta de galaxie,
deşi nu bag gheara-n foc pentru semnificaţia asta

aşa că mă întorc la raftul maro cu dosare şi boxe şi cd-uri
în care încape şi fiinţa mea discretă, uşor sforăitoare
sub mine se află nişte partituri de bartok, chopin şi czerny
pe care nu le mai cântă nimeni la clavir
deasupra e ursul de jucărie cu ochi digitali
şi nişte cărţi învechite pe care nu le mai citeşte nimeni
uşoara umbră desuetă a lumii nu mă împiedică însă să dorm fericit
şi să visez că postez aceste cuvinte pe un blog absolut motănesc

vânare de vânt şi de aripi în iarba înaltă a propriului meu regat

2011-06-30T05:55:00.000-07:00

sunt stăpânul crud al propriului regat
şi tot ce mişcă pe teritoriul meu
de câteva sute de metri pătraţi
în adânc, pe pământ ori în aer
îmi aparţine numai mie
cu drept de viaţă şi de moarte

am prins aşadar nişte aripi în iarbă
se zbăteau ca o jucărie chinezească
de la magazinul de doi lei
şi n-am putut să-mi înfrânez plăcerea de a ţine în gheare inima altcuiva, aripile altcuiva,
destinul vreunei vietăţi minuscule
care n-a învăţat prea bine să zboare

deasupra casei, într-o zonă mai îndepărtată şi mai greu accesibilă
şi care, după cum am decretat cândva, tot mie îmi aparţine
un guguştic se sprijinea în aripa încă neînhăţată de vreo gheară
din unghiul meu terestru, după o scurtă evaluare a target-ului
mi-am zis că nu merită efortul unei alte vânători feline
şi cred că la asta se gândea şi ea, zburătoarea cenuşie
care-şi face cuib de când lumea în brazii curţii mele regale
să spunem că asta se numeşte un act de clemenţă din partea mea

cred că ritei, nesupusei care-şi face de lucru între graniţele mele,
nu-i păsa nici cât negru sub unghie de cele întâmplate
de vreme ce dormea în lumea sa onirică populată cu oase gigant
şi alte pofte şi viziuni canine la care nici nu vreau să mă gândesc
de teamă să nu-mi stric de unul singur buna dispoziţie
trebuie să chem vrăjitorii s-o transforme cândva în broscuţă
ori în altă jucărie orăcăitoare cu care să-mi fac mendrele
până când nu mai e în stare să se zbată, ţipând ca din gură de şarpe

mi-am dat seama la urmă, când stăteau să mi se termine cuvintele
că pe laba mea albă, cu ghearele ascunse în sfârşit în perniţe
se odihnea o vrabie cu aripile strânse şi inima cât un purice
care a uitat să mai sară, care a uitat să mai bată
şi chiar dacă v-am întristat pe toţi cu lipsa logică de happy end
trebuie să mă credeţi pe cuvânt: am părăsit victima în iarbă
şi când m-am întors la locul faptei, n-am mai găsit nici un trup,
ci doar bătaia imperceptibilă de aripi a zborului către o altă poveste

postare cu ioana dark şi fiarele blânde ale ţinutului poeziei

2011-06-20T13:57:00.001-07:00

viaţa e singura poezie
cu oameni, basseţi şi grătare în iarbă
cu câinii-lupi ai îndepărtării de acasă
întotdeauna putem fi fericiţi
în dansul cu tâlc al fiarelor blânde
clipele trebuie uzate, trebuie înţelese
ca nişte secvenţe surprinse
de marele fotograf anonim ce expune
pentru plăcerea unicului său ochi

dar cu cine să miauni, să latri şi
să urli despre toate acestea
fără-de-teama bunului hingher de serviciu?

în braţele calde ale mamei tuturor fiinţelor şi lucrurilor
poate încăpea orice vietate omenească, fie ea şi un teckel sârmos
cufundat într-o stare de siguranţă şi beatitudine fără de margini
şi totuşi nu vei putea şti sigur niciodată
cine pe cine apără şi cine pentru cine e în stare să sape o cale
până la celălalt capăt al pământului şi să alunge broaştele iritante
care clatină această mare piatră rotundă, incandescentă

şi da, între atâta seninătate şi pace umano-canină
ar mai fi de pomenit aici şi mâţa numită inspirat ioana dark
care-şi plimbă cu sfială fiinţa printre bicicletele de carbon
ale stăpânului casei şi ţinutului tuturor acestor întâmplări
pe locul în care altădată se juca mereu cu fluturii inocenţi ai lămpii
motanul kenzo a cărui inimă a încetat din senin să mai bată
altundeva decât în spaţiul absolut virtual al acestei poveşti

la urmă trebuie să înfăţişez-câinele călăuză şi pe prietenul său
cu bandană şi vag damf de tincturi veterinare
privind în tandem spectacolul unui apus oarecare de iunie
aşteptând fiecare de la celălalt să i se dea comanda
aducerii mingii de foc aruncate de cineva în fiecare seară
în grădina vecinei grijulii şi nedumerite
cu care poţi conversa despre preţuri, vreme şi soartă
prin gardul de lătezi al acestei margini de lume

poveste cu bigeli şi labradori citită de mine însumi în irisul umed al ritei

2011-05-28T03:10:00.000-07:00

fiecare se joacă, da, cu cine poate
bunăoară, sub botul lui oscar,
singurul labrador din judeţul gorj,
nu e ceea ce credeţi,
vreo mogâldeaţă ori vreo jucărie
aleasă de prin supermarket,
ci e însăşi maya, căţeluşa bigel
adoptată de o stăpână nonconformistă
cu locuinţă de vară de la ţară
pe motiv că n-a mai încăput
într-un apartament de bloc
se pare că plăcerea adopţiei
a fost mai ales de partea labradorului
căci de atunci hârjoana continuă
ca o dragoste nărăvaşă, nestăpânită
ce trebuie consumată până la capăt
şi chiar şi după aceea

eu însumi mă joc prin sertarele mobilierului louis quatorze
aşteptând să-mi treacă prin faţa nasului şi ghearelor
musculiţele şi ţânţarii care mi-au încălcat teritoriul,
şoriceii pe cale de dispariţie ai marelui oraş deratizat,
vrăbiile şi canarii care n-au ascultat de mămicile lor,
şi fac asta cu ceva mai multă destindere decât în situaţia
în care m-aş afla, ca un bigel, sub fălcile rasate ale lui oscar

singură rita, în înţelepciunea ei leneşă, refuză să facă mişcări inutile
contemplând de pe una din treptele superioare ale existenţei de câine
întregul spectacol al lumii ludice în care trăim cu toţii
în privirea ei se oglindesc toate zbaterile gângăniilor exterioare
siluete vagi de oameni, păsări şi insecte care aleargă după himerele zilnice
dacă stau să scotocesc bine în irisul ei umed, cu contururi maronii
mă pot zări chiar şi pe mine însumi privind-o înspăimântat
la gândul că s-ar putea deranja din băile ei de umbră şi de soare
pentru o scurtă partidă de sprint care să mă alunge în înaltul arborilor
din fericire însă, e prea cald însă şi prea vară pentru o asemenea acţiune
şi toată povestea ia sfârşit cu o dulce aţipire în braţele moi ale liniştii

sunt un pisic vegetal, din mine creşte trandafirul japonez al privirii

2011-05-18T14:09:00.000-07:00

ştiu, ştiu că am mai scris
ştiu că am mai pozat despre asta,
despre propria mea încolăcire
în jurul trandafirului japonez
însă nicicum nu mă pot abţine
să o fac din nou şi din nou
aşa cum de altfel li se întâmplă
tuturor copiilor care încă n-au apucat
să crească mari şi serioşi
şi neîncăpători în jucăriile trecutului
la urma urmei, trebuie să-mi dedic
mie însumi, motanului-copil
măcar din când în când o postare
ca o poezie felină cocoţată în ghiveci
spre îndelunga zâmbire a fanilor
şi a duduilor afectuoase de pretutindeni

la ce m-oi fi gândind în postura aceasta aproape filosofică
în timp ce trunchiul creşte imperceptibil într-o direcţie concretă
iar păianjenii au început să-şi ţeasă pânzele invizibile
în jurul tuturor lucrurilor şi fiinţelor care compun existenţa?
la zbaterea cărei vrăbii încă neprinse în gheara alb-neagră,
la tremurul cărui şoarece citadin încă necăzut la datorie,
la aripile cărui fluture încă necaptiv zborului în jurul lămpii?
şi chiar de nu gândesc la nimic, privirea nu ţine oare loc gândului?

dacă te străduieşti suficient, poţi încăpea în locuri mai strâmte
decât propriul tău trup cu blană şi gheare şi mustăţi zburlite
te poţi face una cu cercul şi cu cerculeţul, cu geometria rotundă
pe care tot timpul ţi-o pune cineva la dispoziţie
de parcă planta ar creşte direct şi inevitabil din tine,
şi nu din centrul propriei sale existenţe exotice şi anodine
dacă te străduieşti, poţi deveni cândva şi tu un cerculeţ cu coadă

şi mai ştiţi ceva? uneori simţi nevoia să-ţi acoperi privirea
cu laba protectoare a somnului şi lenevirii creatoare
de parcă restul, zgomotele, insectele, paraziţii exteriorului
ar înceta brusc să existe şi-n locul lor s-ar instaura liniştea şi visele
în oraşul portocaliu al lui garfield în care locuieşti de la o vreme
uneori poţi alunga întregul bruiaj vulgar al lumii cu un simplu gest
îndreptând privirea către un înlăuntru plin de candoare
despre care încă n-ai apucat să povesteşti nimănui

ilustrate şi tristeţi de la-nceputul celuilalt veac

2011-04-28T15:55:00.000-07:00

aş vrea să recuperez aici
conturul cald al unui maidanez
de la-nceputul celuilalt veac
tristeţea privirii de câine
aţintite către un fotograf atemporal
într-o vedere de pe malul begheiului
aş vrea să decupez cu gheara
fiinţa mică şi plină de pureci
care înţelegea cândva comenzile
şi înjurăturile ungureşti şi nemţeşti
ale stăpânilor locului
să o eliberez în timpul prezent
de dragul fugărelii şi al nemuririi
ori pur şi simplu din joacă felină

m-ar bate gândul chiar, în momentele de nostalgie nocturnă
să smulg hăţurile din mâinile domnilor cu melon şi cravaşă
ieşiţi cu caleaşca pe hunyady utca, adică prin piaţa unirii,
să eliberez caii din frumoasa ilustrată cu cer albastru
să-i ghidez pe bulevardele oraşelor şi clipelor de astăzi
până la ieşirea spre pustă, spre bărăgan şi spre stepă
graţiindu-i de moarte, de trecut şi de nesfârşita cărăuşie

tare mi-ar mai plăcea şi să alung gâştele de pe malul râului temes
din lugos până în temesvár, dela 1911 până la 2011
să le fac să zboare din acuarela sepia cu ramuri, umbre şi biserici
către mureş, către libertate, către aici şi către acum
cu mine însumi agăţat de trupurile lor albe, zbătânde
într-o minunată călătorie a lui lucky motanul prin blogosferă
care începe şi se sfârşeşte la acelaşi capăt al nostalgiei

din zborul fantastic al gândului
aş sări brusc în tramvaiul futurist
care leagă lippa de budapest
pe un traseu aerian
ce include ruinele lui solymosivár
ori poate aş lua un balon ori zeppelin
deasupra doamnelor elegante
ce fotografiază vreun ţap ispăşitor
vreo capră neagră rătăcită
în turma mic-burgheză a oamenilor
la urmă de tot, la sfârşitul aventurii
mă gândesc să vă trimit şi vouă
o ilustrată cu întreaga poveste
deşi am pierdut carnetul cu adrese
şi chiar speranţa înţelegerii

spaime şi duioşii cu pisici, baseţi, ţapi şi arici

2011-04-19T14:13:00.000-07:00

am vrut să vă destăinui pe gratis
duioşia cuiva foarte drag şi ocupat
care nu a mai apucat să-şi transcrie gândurile
în cerneală şi pixeli:

lângă tâmpla mea şade mereu
tâmpla unui motan mirosind a el însuşi
lângă nasul meu toarce adesea
nasul roz al unui motan bicolor
e atâta tandreţe în jur
că şi lumina se strecoară felin
în odaia cu îndrăgostiţi
de teamă să nu tulbure în oglindă
aura unor clipe binecuvântate

pe urmă trebuie să trec la alte sofisticate compoziţii sentimentale
cu pisici, mercedesuri şi baseţi în iarba oraşului meu îndepărtat,
ale căror gânduri cu greu pot fi ghicite de zeul blând al fiarelor
ori de ciclopul înverzit şi aproape domesticit al cilindrilor nemţeşti
într-un fel anume mă strecor şi eu în gazonul prost crescut
ca un tovarăş de joacă nevăzut şi neauzit
care ciupeşte urechi şi zgârâie capote şi banchete
din motivul copilăresc şi prostesc că a venit în sfârşit primăvara

mi-e tare greu să înţeleg de ce noaptea îmi trimite mereu pe urme
câte un arici detectiv, în armura sa medievală
cu ochii mici lucind lacom ca la o vânătoare de mamuţi
la urma urmei, fiecare poate fi confundat cu o pradă consistentă
fiecare vietate se poate trezi, când i-o fi lumea mai dragă,
cu junghiul spinos al spaimei înfipt între coaste
pe o cărare care se îngustează asemenea unui vis nedorit

lumea însăşi e însă un pic mai diversă decât angoasele nocturne
din când în când îţi aduce în obiectivul indiscret al privirii
câte un ţap cu talangă rânjind undeva la marginea potecii
cu bărbiţe de înţelept chinez căruia cineva îi pune mereu coarne
întreaga chestiune a apariţiei poate fi rezolvată cu un hohot
ori cu o nevinovată dar justificată luare la goană
în urma ta însă va suna mereu un enervant clopoţel de aramă
legat de cineva mai hâtru de coada întregii întâmplări

motanul tomy, jumătatea mea tigrată, e absolut finomenális

2011-03-31T11:20:00.000-07:00

am vrut să vă vorbesc un pic
despre prietenul meu tigrat
care îşi face veacul pe un fotoliu
într-o pensiune din capitala mâţelor
cu atitudine aristocratică
şi poate că postarea de faţă ar fi trebuit s-o scriu în ungureşte
motanul tomy e absolut finomenális
după cum susţine o reclamă
surprinsă de obiectivul indiscret
în goana autobuzului 139
stăpânul robert îi spune două vorbe
în limba lui suavă, muzicală
iar el ia poziţia culcat ca un căţel cuminte şi bine educat
pe care-l aşteaptă de fiecare dată
o răsplată apetisantă

ca să-l văd pe tomiţă cum doarme liniştit pe perniţa de acasă
am fost nevoit să călătoresc cu trenul, cu metroul şi cu autobuzul
ba chiar şi cu alte mijloace de transport mult mai rapide
cum ar fi vântul, cuvântul, bliţul şi gândul
pe urmă mi-am dat seama însă, într-o străfulgerare
că unicul loc unde doi motani cu personalitate pot toarce împreună
e spaţiul sigur, de culoare crem, al unui blog, al acestui blog

probabil că pentru fiecare, fie el şi pisic, fie el şi maidanez
se găseşte câte o mână care se pricepe la mângâiere
urechile aud atingerea, mustăţile simt căldura umană
turiştii se perindă la etajele pensiunii, limbile sunt străine
se schimbă mereu la fiecare ceas 12 ale zilei
numai tomy rămâne acelaşi, un tigru blând, în miniatură
mascotă de serviciu tolănită la bună vedere
recepţionerul indiferent al tuturor intrărilor şi ieşirilor

da, da, puteţi să vă imaginaţi că motanul tomy e finomenális
puteţi să-i desenaţi nestingheriţi jumătatea tigrată
în continuarea mutrei mele alb-negre de pe reclamă
puteţi să vă imaginaţi chiar că-l cheamă felix,
că asta are legătură cu un anume fel de hrană ori de fericire
şi că totul se petrece aievea într-un cartier liniştit din marele oraş
căruia pisicile care se iţesc în lumina lunii pe contururile blocurilor
obişnuiesc să-i spună, cu dragoste, budapesta

despre trei căţei din lumea largă, într-o mică postare de pamplezir

2011-03-18T07:37:00.000-07:00

trebuie să mă credeţi pe cuvânt,
e foarte greu să aduci laolaltă
trei căţei din lumea largă
într-o mică postare de pamplezir,
cu atât mai mult cu cât
întreaga acţiune se petrece
pe un ales blog pisicesc

pe primul l-am procurat cu greu
dintr-un îndepărtat orăşel gorjean:
un labrador însoţit de stăpâna şui
admirându-se pentru posteritate
în oglinda şic a lui tanti grete,
o distinsă doamnă interbelică
care a supravieţuit
împreună cu toate obiectele sale
câtorva seisme şi războaie mondiale

pentru găsirea celui de-al doilea erou cu coadă al postării de faţă
am fost nevoit să călătoresc sute de kilometri cu trenul
să traversez cinci ţări şi-o vale adâncă între arad şi florenţa
pe pletosul cu pricina l-am întâlnit întâmplător pe ponte vecchio
urmărind plictisit mişcarea trecătorilor distinşi ai înserării
din uşa unui magazin de aur fondat cu şase veacuri în urmă
avea un nu ştiu ce în privire, o nobleţe toscană autentică
care m-a cucerit cumva, împotriva firii, pentru totdeauna

pe cel din urmă l-am dibuit, între două rafale de ploaie, la veneţia,
în bătrânul oraş cu străzi de apă şi măşti în loc de chipuri
şedea priponit de o barcă legănată de valurile lagunei
undeva nu departe de piciorul înclinat al lui ponte rialto,
stoic, eroic, imperturbabil în faţa tuturor fluxurilor
care inundă de un veac şi ceva estrada din piaţa san marco,
ca o statuie cu blană şi lesă aşezată în văzul oamenilor şi gondolelor
de un sculptor atent al diversităţii prezentului

trebuie să mă credeţi pe cuvânt, eu am creat toate acestea,
călătoriile, cuvintele şi imaginile, din câteva deschideri de pleoapă
dormitând pe pervazul unei case aproape centenare
deasupra cărămizilor în care timpul sapă crăpături inevitabile
ştiu însă că mugurii invizibili ai iederei stau să plesnească
gata să îmbrace zidul şi toate nostalgiile de câine ori pisic,
fie el veneţian, toscan ori arădean, cu sau fără de stăpân şi oglindă,
într-o mare de frunze prin care răzbate presimţirea fericirii

ultimele ştiri despre mine însumi şi despre păsările fabuloase ale exteriorului

2011-02-28T03:57:00.000-08:00

am privit o vreme prin geamul imperfect al exteriorului
încercând să înţeleg oarecum
ce se mai petrece pe-afară
ultimele ştiri au fost despre ninsoare
şi despre păsările fabuloase ale curţii
drumurile au îngheţat peste paşi
conservând dovezile existenţei
căldura prefăcută a oamenilor,
siluete negre care tot cară de colo-colo
bagajele zbaterii inutile
după un timp, răsuflarea mea a aburit
imaginile pe care cuvintele şi icoanele
încearcă zadarnic să le povestească
pentru trecătorii de pe poteca virtuală

totuşi, am putut distinge câte ceva prin neclarul gândurilor
o zburătoare malefică înghiţea o nucă adusă de furtună
în parcul cu căţei, jandarmi şi pensionari de la mureş
iar muzica răsuna insuportabil undeva în underground
eliberând în aer la fiecare rotire sincopată a discului de vinil
câte un vasilisc, câte o aspidă, câte un cântec al cucuveauă-lliei
şi-n general toate speciile de zburătoare pe cale de dispariţie
cum ar fi pasărea calandrinon, pasărea roc şi chiar pasărea phoenix

am vrut să închei prematur această nouă dezvăluire de presă
destinată felinelor şi ornitologilor de pretutindeni
însă, la o privire mai atentă, am putut observa în exclusivitate
pentru prietenii mei care n-au apucat încă să mă înţeleagă
cum o ciocănitoare antigravitaţională consuma încetul cu încetul
o creangă oarecare din bradul numărul doi al curţii mele regale
tulburând liniştea acestui cartier mic şi cât se poate de burghez
locuit însă numai de suflete insolvabile sau proletare

de la balconul vecin al unor mult mai înalte aspiraţii intelectuale,
prin simetriile balustradei lucrate de un artist înfrigurat şi anonim,
un motan mai stufos şi poate mai înţelept decât mine
observa la rându-i scenele captivante ale aceluiaşi spectacol ad-hoc
în tresărirea înceată, misterioasă a pupilelor sale dilatate
am putut distinge zborul final al tuturor păsărilor acestei poveşti
către un cuib imaginar, plin de ciocuri deschise către cer
pe care nu le mai hrănise nimeni de atâta amar de vreme

literatură de sertar despre duplicitate, conlocuire şi umbrele de companie

2011-02-18T04:00:00.000-08:00

după o chinuitoare aşteptare
am hotărât să vă fac cunoscut
acest adevăr duplicitar,
această uluitoare descoperire
poate mai şocantă chiar
decât cea a fotografului tăcut
din blow-up:
eu sunt singurul motan din lume
care deţine două umbre,
una într-atât de umană
şi cealaltă într-atât de felină
încât îţi vine să miauni
şi să vorbeşti deodată
pentru toţi spectatorii perplecşi
ai acestei reprezentaţii virtuale
cu geometrii monotone
şi soare blând de februarie

cât despre rita, colocatara mea despre care unii, mai răutăcioşi,
afirmă că ar aparţine totuşi speciei canine, am putut constata
în cadrul unei şedinţe foto organizate în curtea casei
că atât dânsa, cât şi umbra sa absolut unică
au ieşit de curând din convalescenţă, dezbărate de gulerul alb
pe care doctorul nostru personal obişnuieşte să-l pună pacienţilor
dintr-o pornire sadică pe care sincer, dar sincer,
cu toată silinţa, bunăvoinţa şi străduinţa, nu pot s-o înţeleg defel

nu ştiu dacă pot să explic asta, însă mereu se întâmplă astfel:
undeva, într-o odaie caldă, există o masă ovală pe care doarme
un motan înţelept, înconjurat de blândeţea zilei şi a nopţii,
de răsuflarea oarecum canină a unui personaj maro lungit pe gresie
între cei doi există o anumită distanţă de siguranţă
făcând fericirea conlocuirii nu numai dezirabilă, ci şi posibilă
sub ochii biografului personal care-şi ascute creioanele şi zoom-ul

cu toţii ţinem prin sertare gândurile ilustrate ale trecutului
albume de familie, discuri de vinil şi ştampile cu inimioare
uneori îmi place să mă joc printre ele cu aerul că aparţin şi eu
aceleiaşi nostalgii bine documentate din care se compune memoria
cineva se apropie atunci tiptil şi mă închide acolo pe nevăzute
iar umbra mea dublă continuă să alerge în lumina exterioară
imortalizând întâmplările în aceste imagini, în aceste cuvinte

dare de seamă felină despre suferinţele canine ale ritei

2011-01-31T03:50:00.000-08:00

îl ştiţi pe veterinarul acela bărbos
căruia prietenii îi spun silviu
în zilele cu chiciură şi alte intemperii
ale acestui anotimp al animalelor mici
în care locuim de la o vreme cu toţii?
pe silviul uşor vesel, uşor trist
mirosind a leacuri profesionale
care te ajută cu o injecţie bine ţintită
să nu treci styxul şi alte ape finale
care duc în locul întunecos despre care nu mai ai ce povesti?
pe cel care a strecurat-o pe rita
în pâlnia unui guler al suferinţei şi vindecării?

îmi vine să mă ascund în spatele propriilor labe şi gheare şi mustăţi
când vă povestesc toate acestea, aparent cu o detaşare mâţească
de teama să nu mi se întâmple şi mie această convalescenţă canină
la care a fost supusă colega mea de pat, odaie şi blog
cu care împart de un cincinal încoace toate întâmplările şi poveştile
în care silviu reprezintă întotdeauna personajul cu coasă şi bisturiu
gata să intervină în vieţile noastre pentru a înlocui cu o tăietură
suferinţele cu fericirea, durerea cu mângâierea

şi poate că în ultimele zile eu am fost martorul tăcut
nu atât al unei poveşti despre o intervenţie chirurgicală
la piciorul stâng din spate al ritei, din motive de refacere
a unor ligamente rupte şi de alungare a unor artroze
cât al unor alinări la care orice animal mic şi mijlociu poate să spere
sub mâinile de taumaturg ale celui mai silviu dintre noi
omul care ştie să asculte cu stetoscopul ritmurile oricărei inimi
fie ea şi de hamster cât se poate de nesemnificativ

altfel, ne-am distrat foarte bine cu toţii în ultima vreme
în vreme ce rita răcnea cu ţipăt de moarte şi abandonare finală
silviu îi tăia imperturbabil firele operaţiei cu şuriul doftoricesc
pe aceeaşi masă cu sfeşnice şi vinuri de bordeaux
la care clubul vestik îşi ţine marile degustări de ianuarie
şi după un timp, fireşte, rita a văzut că e bine
drept pentru care şi-a reluat prostul obicei să mă alerge
pe sub mesele şi scaunele mic-burgheze ale casei

vis cu păsări şi zăpezi de altădată, sub lampa şcolarului

2011-01-17T06:09:00.000-08:00

lumina cădea din toate părţile
pe chipul meu pufos şi îmblănit
cădea solară şi electrică şi dând dovadă de o oarecare neprihănire
scena era o foarte scurtă şi adevărată poezie în alb-negru
cu capsule de cerneală încă nevărsate
pe impresia generală de imaculare
cu vorbe încă nescrise în caietul cu pătrăţele şi picăţele
în computerul de ultimă generaţie
cineva îmi desena toate visele
cu creionul digital
colorând îndoielnic fundalul general
asta ca să ştie toţi curioşii ce mai fac

ar fi putut fi vorba, în opera onirică despre care se face vorbire aici,
despre dusele şi topitele şi cursele zăpezi de altădată
de păsările care zboară nesincronizat deasupra apelor nesigure
de faptul că nimeni nu se mai întreabă ce se întâmplă cu aripile
atunci când totul îngheaţă şi nu mai ai unde să înoţi ori să zbori
dar nu sunt sigur de asta, nu mai sunt sigur de subiectul
tuturor indiscreţiilor de faţă de care mă fac vinovat acum

ori poate că totul are o subtilă legătură cu vrabia zgribulită
pe care creatorul său a desenat-o aripioară cu aripioară,
fulg cu fulg, piuit cu piuit
într-un arbust îngheţat pe malul cărui râu vreţi voi
lăsând-o să tremure înlăuntrul unei fericiri relative
despre care unii ar putea crede că izvorăşte dintr-o precară
şi cât se poate de repetitivă libertate a speciei

soarele şi lampa au încălzit peisajul tuturor viselor mele
topind şi aburind şi condensând tot ce e de transformat
în aceste peisaje pe care-mi odihnesc formele feline
care sforâie şi tresar folosindu-se comic de burtă şi perniţe,
de ghearele retrase în teaca de lene şi somn
sincer, nu ştiu cum se sfârşeşte povestea viselor mele
până nu mă trezeşte brutal stăpânul tuturor accesoriilor de lumină
iar atunci parcă nici nu mai am chef să o povestesc

mi-a intrat un înger în odaie

2010-12-30T07:25:00.000-08:00

mi-a intrat un înger în odaie
şi-mi cotrobăie prin simţuri
de câte ori îl ating
îmi scutură o ninsoare de lumini
praful fin al secundelor
în care am fost fericit
mă vizitează bucuriile trecutului
se strecoară ca un sărut
aplicat în somn copilului rebel
vagi mirosuri de lemn trosnind în sobă
limbile focurilor de altădată
dansează pe pereţii acestui prezent
de gheaţă, betoane şi smog
gusturi uitate mă năpădesc
ca un dar de la cineva care continuă
să mă iubească

plăceri de turtă dulce, de biscuiţi şi nuci învelite în staniol
căzute pe neaşteptate din pomul de crăciun al copilăriei
steluţe-licurici ard ca o magie în gândurile mele
vechile atingeri mă învăluie, miroase a mere şi gutui
lăsate pe dulap peste iarnă de dumnezeul blând al amintirii
închid ochii şi refac lumea celui mic, învii porumbeii şi câinii
şi toate accesoriile cu suflet, blană şi pene ale acelor hârjoneli
de la capătul poveştii

jucării însufleţite îşi încep mişcarea pe rafturii şi prin cutii
iar eu alerg de la una la alta copleşit de această întâmplare
un tren cu navetişti şi babe cu gâşte ieşind din plasa de rafie
aşteaptă un motiv de plecare în gara năruită
motorul duduitor duce sigur în paradis părăsind oraşul de fum
conductorul albastru înţeapă biletele cu aerul său profesional
staţiile se perindă prin faţa ochilor alunecând pe sticla geamurilor
murdare de timp şi de aburul răsuflărilor neîncetate

ca să ajungi acasă trebuie să cobori pe peronul înzăpezit
aşezat de marele inginer al şinelor în mijlocul unei puste infinite
să tragi într-o sanie de lemn toate obiectele acestui puzzle hibernal
geometriile potrivite să dea formă întregului
o singură lampă arde în întuneric undeva la capătul drumului
luminând odăile calde ale bunicilor
şi boturile umede de animale rumegând un fân fără sfârşit

vorbe în locul unei rugăciuni din copilărie

2010-12-18T11:54:00.000-08:00

am zis că a venit vremea să mă retrag
în vastele domenii subterane ale casei
să caut adevărul în ilustrate cu vin
pe un fundal cu mobile şi pălării
desprinse dintr-un film cu
david copperfield, oliver twist şi
captain onedin

cuvintele au îngheţat, înzăpezite
undeva în apropierea mureşului
într-un parc cu tot felul de vietăţi
care se mişcă de colo-colo
navetând cu încăpăţânare
în cele trei schimburi ale propriei vieţi
pe care nu a remarcat-o nimeni

nu ştiu dacă au mai rămas prea multe de povestit
dacă nu cumva ar trebui să mă exprim prin dans ori prin urlet
lumea a fost invadată de reclame, statistici şi contabili
e greu să găseşti unghiul anume din care mai poţi zări şi altceva
detaliul cu porumbel odihnindu-se pe aripi de acvilă
în aşteptarea resemnată a inevitabilului
urmele îngerilor carnivori imprimate pe ultima ninsoare
ducând împleticit în bârlogul primejdios al cunoaşterii

dacă găseşti de cuviinţă să te plimbi o vreme prin intemperii
de-a lungul aceloraşi locuri bântuite de anotimpuri şi treceri
nu descoperi decât vreun câine trist tremurând în zăpadă
de parcă dumnezeu a încheiat timpuriu sezonul adopţiilor
proiectele de finanţare a dragostei şi mângâierii
şi caută în zadar un înlocuitor care să-i continue munca
la urma-urmei, poate că asta suntem cu toţii
nişte suflete îmblănite în căutarea unei alte forme de căldură

cercetând îndeaproape lumea de sus cu ajutorul lentilelor
poţi observa aceleaşi păsări de apă iernând în gri-cenuşiul arborilor
într-o stranie simetrie de pene, ciocuri şi aripi învinse
deasupra apei murdare care caută să se verse în fluviu şi în mare
ducând cu ea amintirea fiecărei clipe în care ne-am închis tristeţea
şi-atunci te mână ceva irezistibil să le alungi cu un gând,
cu un bine ţintit cuvânt ori cu o împuşcătură
să te asiguri că a mai supravieţuit cineva care nu a uitat zborul

aş vrea să nu mai aud aceleaşi colinzi americane la megafon
să eliberez renii din ţarc şi din parc într-o lume mai suedeză
să le dau liber o vreme lui moş gerilă, santa claus şi moş crăciun
decupându-i cu grijă din fiecare spot publicitar
să chem magii şi să urmez steaua până la capătul miracolului
poate că sunt prea mic însă pentru o cauză atât de mare
şi-n loc de vorbe ar trebui să rostesc aici o rugăciune din copilărie

fiecare-şi găseşte până la urmă cotlonul potrivit

2010-11-30T10:53:00.000-08:00

nu e mare lucru de povestit
decât că fiecare-şi găseşte până la urmă cotlonul potrivit
care i potriveşte ca o mănuşă
trupului şi sufletului explorator

din locul acela poţi privi relaxat
toată nebunia din jur
stahanovismul existenţei
obsesia câştigului şi a plusvalorii
materialismul ţipător al indivizilor

între două închideri de pleoapă
somnul îţi poate aduce iluzia unei
planete mai bune
vise cu păsări şi aripi fragede
care ţi se cuvin numai ţie

nu e mare scofală, păianjenii oricum continuă să ţeasă firul undiţei
peştii cei mari îi înghit mereu cu plăcere pe cei mici
şi cu toţii sfârşesc în burta bavareză a marelui pescar anonim
poate că gândirea şi contemplaţia ajută mai mult decât acţiunea
nemişcarea decât zbaterea, aşteptarea decât motivul plecării
câtă vreme la capătul fiecărui fir se află o capcană
pentru fiecare fiinţă care urmează să pice în ea

toate frunzele au căzut dintr-odată la geamul pivniţei
al odăii locuite de păianjeni, calculatoare şi vinuri
se joacă vântul cu ele rotindu-le prin aerul tuturor
ca nişte jucării ale unui final mereu anunţat
îmi vine să mă ascund în butoiul cu arome străvechi
şi carii încă nedescoperite de cercetătorii ochelarişti ai tristeţii
să prind în gheare şi în privire micile vietăţi ale trecerii
insectele şi miriapozii care şi-au făcut culcuş în alveolele timpului

cineva a sorbit deja toate vinurile şi toate taninurile
licorile corpolente ale acestei toamne şi ale toamnelor trecute
lăsând în urmă un număr nedefinit de pahare întoarse
din care pot să adulmec gloria unei cunoaşteri pierdute
mirosurile camerei interzise, buchetul picăturii finale
iar eu mă mişc încet, felin, printre jaloanele transparente
de teamă să nu sparg ceva, să nu-mi fie descoperite urmele
de criminaliştii bunului simţ şi ai cumpătării corecte politic

din unghiul meu de vedere, din sertarul cu blană şi pupile discrete
în care torc şi aştept întâmplări memorabile şi clipe de graţie
se văd şoriceii neprinşi cum aleargă înnebuniţi de ideea urmăririi
micile vietăţi pentru care există mereu un prădător flămând
din fericire pentru ei, nu mai sunt eu acela
şi asta nu din pricina tocirii ghearelor şi adormirii reflexelor
ci dintr-un imbold mai profund, mai greu de înţeles
al cărui tâlc nu sunt sigur că merită să vă daţi osteneala
a-l pătrunde

cugetări în lighean într-o zi de noiembrie

2010-11-11T13:58:00.000-08:00

venise brusc toamna
într-o zi oarecare de noiembrie
ningea peste lume cu frunze de iederă
desprinse din zidul roş-înverzit
de un vânt adriatic
mi-am dat seama de asta
cu înţeleaptă resemnare
pe când îmi făceam veacul
în ligheanul portocaliu al Mamei
în spaţiul rotund şi cald
dintre două toropiri pe toate fotoliile
şi aşternuturile casei
în interstiţiul larg dintre două postări
mieunate pe blog
însă ce era să fac?
nu sunt eu stăpânul lumii
să pot derula înapoi caseta trecerii

am profitat atunci cu resemnare de ultimele clipe însorite
făcându-mi pe îndelete toaleta de la ora treisprezece
nepăsător la tot ceea ce se petrece în afara cercului meu
de plastic, de blană şi de sufleţel felin care toarce cuvinte
în vană şi în van pentru arborii şi graurii curţii
ca şi pentru toate fiinţele care pot să audă ritmul inimii,
căderea luminii peste toate formele mişcătoare
ale microuniversului în care se petrece întreaga acţiune

apoi o pală de vânt suflată din plămânii unui nevăzut zeu nărăvaş,
cu obrajii umflaţi de efortul demiurgic al întomnării,
cu buzele înroşite de încordarea boreică de la ceasul după-amiezii,
a început să-mi urnească mica barcă translucidă,
ca pe nişte ape de aer şi de vaier, deplasând-o rotit prin lume
rita poate confirma toate acestea cu un lătrat elocvent
doar era şi ea acolo, martor ocular cu coadă şi blană şi nas de copoi

ori poate că totul nu a fost decât un banal vis mitologic
privind lucrurile invers, din unghiul scepticului de la primărie
tot ce poţi vedea sunt un mâţ şi un câine într-o curte cu număr
de pe o stradă cu nume, dintr-un oraş cu blocuri şi uzine
în care nimeni nu mai încearcă de mult să inventeze poezia
în care visătorii au ieşit cu toţii la pensie şi stau mereu la coadă
pentru a încasa ultimul cupon al certitudinii existenţiale
mie oricum mi-e totuna, câtă vreme cunosc adevărul

am zburat pe cazemată alături de singurul uliu al copilăriei

2010-10-29T12:17:00.000-07:00

dacă v-aţi neliniştit cumva
în legătură cu mine
cu această lungă absenţă
din lumea neonică a cuvintelor
trebuie să vă spun că am fost
şi voi fi puţin dus
cu sofisticate treburi nonprofit
care nu suferă amânare
cum ar fi pozarea uliului cenuşiu
al copilăriei pierdute
urmăritorul de altădată
al umbrei mele miniaturale
şi al motoarelor cu navetişti
mirosind a rpr şi ţigări naţionale
care făceau un număr infinit de curse
între sat şi platformele industriale

pasărea câmpiei mele bănăţene
care stăpâneşte ţinutul voluptos al amintirii
am regăsit-o pe o cruce albă la poalele şumigului
urmărindu-mi mişcările cu ochii şi cu aripile gata de zbatere
între două puncte ale călătoriei mele de voyeur
asemenea unui spirit vizual reîncarnat
pus să mă vegheze şi să mă apere de propriile fantasme
de Cineva mai cuprinzător şi mai blând

am surprins-o pentru o clipă cu aripile strânse
pe cazemata construită de penultimul dictator
într-un joc al războiului care trebuia mereu să înceapă
însă n-a mai făcut-o niciodată
de parcă a dat Cineva un decret ca moartea să lovească în altă parte

păsării copilăriei mele cu ochi imenşi şi pătrunzători
şi plini de înţelepciunea a tot ce mişcă sub ei
i-am desenat imaginea într-o sumă de biţi şi pixeli
precum o icoană necanonică a propriei aspiraţii de zbor

aş vrea să mă strecor o vreme în pielea ei acoperită de puful planării
să pot tăia aerul pustei bănăţene
în scurte călătorii între copilărie şi moarte
observând, compătimind şi savurând totul
zbuciumul brownian al oamenilor
peisajele cu fiare şi căprioare încă nesacrificate
lumea ca o victimă a propriei sale diversităţi

uliul copilăriei numit cobăţ m-a privit în ochi
acordându-mi o audienţă de câteva secunde
în miezul privirii sale supraterestre
lăsând aparatul foto să înregistreze totul
înainte să părăsească buncărul de muşchi şi de beton
către o destinaţie plină de mister
în golul lăsat de zbaterea aripilor am putut să disting
holograma propriei fiinţe lansate într-o urmărire
cu final necunoscut

aş vrea să nu pleci încă, să mai mieunăm şi să mai toarcem împreună

2010-10-18T15:22:00.000-07:00

poate că multă vreme nu aş mai fi înşirat cuvinte,
aci, pe foaia albă cu mulţi pixeli
la care scrii apăsând pe rând pe nişte litere de plastic impersonale
potrivit unei magii nemaiîntâlnite,
dacă nu mi s-ar fi întristat prietenii
din pricina unei despărţiri neaşteptate
s-a întâmplat într-o seară de toamnă
când soarele începuse să apună
în spatele gardului de la marginea lumii afective a lui silviu,
oblojitorul tuturor căţeilor, pisicilor şi aricilor de pe pământ
ne-am dat seama cu toţii
că inima motanului kenzo
pur şi simplu a-ncetat să mai bată

poate că îşi consumase toate impulsurile
iar joaca trebuia să continue într-o altă dimensiune
în care să încapă şi prezentul, şi amintirile,
întinderea pe gresie alături de amicii zâmbitori şi fără de coadă,
şedinţele foto cu ochi mari şi tuburi care se închid/deschid
precum clipirea unei clipe de graţie
toate trebuia mutate pe planeta pufoasă a pisicilor british shorthair
potrivit unor legi la fel de inexorabile ca şi apusul soarelui
la ceasul anume al aruncării cu praf de stele

la capătul scării se află mereu stăpânul providenţial şi nebărbierit
mirosind a medicamente şi tincturi care alungă durerea
cu care poţi să faci schimb de atingeri şi de răsuflări
cu care poţi vorbi despre orice în nopţile de singurătate
în limba fiinţelor care ştiu să sufere şi să spere
împreună puteţi vâna fluturii şi moliile acestui peisaj domestic
zbaterea lentă a oricăror aripi în jurul unei lumini anume
pe orbita căreia, în chip firesc şi inevitabil, e loc pentru toată lumea

aş vrea să nu pleci încă, să mai mieunăm şi să mai toarcem
împreună pe gresia caldă şi în veacul pisicesc care urmează
să ne suim la etajul misterios al casei, să răsturnăm nişte lucruri
şi în general ordinea supărătoare a secundelor
din care cineva s-a gândit să alcătuiască toate poveştile frumoase
aş vrea să ne facem culcuş în aceste imagini şi cuvinte
şi să plutim o vreme cu ele, ca nişte călători pe covorul fermecat
deasupra tristeţilor şi despărţirilor care ne-au fost hărăzite

autograf de la singurul sfinx al propriei curţi

2010-09-30T05:14:00.000-07:00

nu am nici o urmă de îndoială
sunt singurul sfinx al propriei curţi
cu mustăţi şi sprâncene arcuite
cu gheare şi blană alb-negru
în stilul sauvage natural
şi-mi trăiesc propria clipă de eternitate
pe piedestalul unei balustrade
mirosind a whiskas şi a mămică umană
ba chiar se întâmplă să am
şi fotograf la scară
pregătit să surprindă şi să colporteze
toate momentele esenţiale
ale fascinatei mele vieţi mele pisiceşti
derulate ca o toarcere reuşită

la un zoom mai atent, paparazzo-ul care pândeşte în umbră
îmi dezvăluie pupilele contractate, de stăpân vremelnic al inelului
privirea de prădător cuminte, cu resortul tras pentru o vreme
ochii în care se oglindesc minuscul brazii şi cerul de acasă
zborul vrăbiilor încă nevânate, liliecii necunoscuţi ai înserării
sălciile foşnitoare ale mureşului, chipuri de oameni grăbiţi...
lui îi pozez detaşat, cu relaxare de fotomodel încă nelansat
ascunzându-mi intenţiile atavice în spatele acestei atitutini blajine

pozarul mută detaliul apoi pe organul flerului şi al adulmecării
cu care cercetez lumea înaintea fiecărei degustări carnivore
în blana fină de sub ochi se ascund rănile luptelor trecute şi viitoare
în nări păstrez memoria mirosurilor din paradis
sub limbă ţin captive 1001 de gusturi care mi-au încântat papilele
sunt o fiinţă senzorială, din capătul cozii până în vârful urechilor
şi tot ce mă atinge, o mână, o imagine, un foşnet, o odoare
se transformă în propriile cuvinte pe un blog oarecare

de fapt, dacă nimeriţi zoom-ul cel bun pe complicatul aparat digital
prin care observaţi cu toţii lumea de la o vreme încoace
vă veţi da seama că eu păzesc uşa enigmatică a casei
şi pun întrebări şi ghicitori fără de răspuns curioşilor bipezi
iar ghearele ies uşor din perniţe, dintr-un impuls lent dar irezistibil
până la urmă, asta e forma mea de comunicare cu toţi cei care exclamă previzibil: "vai, ce pisică frumoasă!"
pe epidermele lor mă semnez cu frumoase dâre de culoare sângerie

mi-am făcut cuib în tristeţea vişinului

2010-09-21T13:33:00.000-07:00

mi-am făcut cuib în tristeţea vişinului
în crengile pomului doborât
cu tot cu viţa-de-vie care crescuse
agăţându-se de crengile sale uscate
cu încăpăţânare de viaţă
şi de înălţare necontenită

într-un fel, toarcerea mea aparentă
e un plâns care nu poate fi strecurat
sub nici un chip într-un fişier audio
pentru urechile omenirii sensibile
numai cuvintele se aud înlăuntrul
acestor semne înşirate unul după altul
cu o logică anume
cu o muzică anume, compusă
pentru clapele unui instrument baroc
încă neinventat

era o sâmbătă cenuşie de toamnă iscată prematur
când una din ramurile bătrânului vişin care-mi străjuia curtea
s-a prăbuşit din senin peste lume şi peste pomii tineri
crescuţi neverosimil printre borduri şi pavele
meşterul care zideşte şi repară toate imperfecţiunile lumii
cum ar fi părăginirea, igrasiile şi decrepitudinea
a fost chemat de urgenţă să facă ordine cu drujba sa plină de stihl
mai mult o coasă alimentată cu încrâncenare şi benzină

din toată splendoarea florală de altădată, din raiul de alb parfumat
al tuturor primăverilor existenţei sale
nu au mai rămas decât nişte lemne bune de foc
şi câţiva saci cu crengi şi cu frunze sprijiniţi de un arbore încă viu
nu mai am unde să mă joc, nu mai am unde să mă sui
şi rita percepe golul imens din sufletul meu, cu miros de drujbă
în care nu va mai înflori şi rodi niciodată vişinul măreţ al curţii
prietenul meu vegetal, pădurea mea de cedri în care vânam lei

în umbra înserării, prin conturul nevăzut al coroanei căzute
ochiul aparatului digital poate surprinde acum
zborul unui avion către luminile unei piste
planarea lină a acestei maşinării, precum plecarea unui suflet
într-o călătorie neprevăzută către un acasă neştiut
la urmă se aşterne liniştea şi licăresc stelele
pe care le aprinde mereu cineva la capătul poveştii
parcă anume ca să alunge tristeţea nopţii şi a despărţirii

amintire cu vicky, pieptănată încetişor şi blând

2010-08-29T06:47:00.000-07:00

iar mi s-a făcut dor de o poză în sepia
de eternitatea personală a unei clipe
şi am lipit-o aici de ecranul blogului
în speranţa că dumnezeu nu va scoate niciodată ştecherul din priză
pesemne că vorbesc cu mine însumi
şi cu alte două-trei fiinţe
cu ochii larg deschişi
atât cât să-mi ating target-ul nonprofit
de audienţă afectivă
atât cât să spun pe şoptite
povestea scurtă a căţeluşei vicky
pieptănată încetişor şi blând
în curtea cu hortensii şi brazi
de fetiţa cuminte a anilor şaptezeci

era mică şi fericită în pielea sa de maidaneză bine crescută
pe vremea când încă trăia nagymama să alunge motanii
şi în general toate pericolele posibile care bântuiau oraşul
pe vremea când drumurile erau mai lungi şi blocurile mai puţine
şi puteai auzi, între două semnale cu bârâituri de europa liberă,
cum se instaurează liniştea ca o peliculă groasă pe străzi
ca o scărpinare reuşită, dar inutilă, de pureci

ce putea şti vicky însă despre toate aceste subtile prelungiri
ale lumii oamenilor în viaţa sa lipsită de griji
cât timp era fericită şi chiar împărţea un fotoliu cu stăpânul casei?
pe urmă însă nimic n-a mai fost la fel, nici izul, nici culoarea pozelor
şi-n curtea sa şi-au făcut apariţia bătrâneţea şi cockeriţa baby
nărăvaşă şi tânără şi obraznică precum o schimbare de regim
precum o presimţire care chiar avea să se împlinească
lumina cade azi la fel peste brazi, umbrele sunt însă cu totul altele

reportaj în praf, pe planeta roşie cu suv şi căruţă

2010-08-17T14:55:00.000-07:00

era o seară aproape obişnuită
pe planeta roşie numită acasă
ochiul pisicului s-a închis şi deschis
de câteva ori într-o secundă
bliţuind cu privirea tăiată
peisajele înecate în praful de august
caii care se intorceau docili acasă
cu tot cu căruţă
suv-urile care goneau pe contrasens
învăluind lumea în dâre de cometă

sufletul a fost negreşit acolo
plecat incognito în reportaj
pentru revista încă neapărută
cu un singur cititor abonat
(cred că e din cauza crizei)

pe urmă am văzut libelula aterizând pe vârful unui pom
anume pentru a privi universul prin aripile sale transparente
nesupuse nici unei legi, extraterestre în libertatea zbaterii lor
gâza eliberată precum cuvintele în spaţiul fizic al lumii reale
neînţeleasă, ci doar privită, fotografiată, greu de pus în insectare
aşezată strategic chiar pe locul din care în primăvară
vor exploda mugurii tuturor schimbărilor viitoare
în grădina unui dumnezeu octogenar cu mâinile deformate de muncă

am închis pentru o vreme ochiul cu lentile convexe
pleoapele s-au retras apoi lăsând privirea să cuprindă
cele şase lumini ale înserării insinuându-se în frunzişul
unui plop oarecare postat pe drumul dintre naştere şi moarte
de un arhitect imperial trimis în misiune în pusta bănăţeană
nimic din ceea ce scriu şi văd nu pare verosimil
nu mai mult decât o imagine digitală de 200x200 pixeli
care surprinde stelele ascunse în palmă
de un copil care nu a ascultat sfaturile mamei

trenul gonea un pic mai încolo, la câţiva ani lumină
de aceste întâmplări petrecute la poalele unui mic deal vulcanic
fantomele navetiştilor jucau şeptic în compartimentul de clasa a treia
babele cărau gâşte la piaţă, cu gâturile ieşind din plase de rafie
mirosea a motorină şi gudroane, a vară şi a împerechere oarbă
la capătul fiecărei curse aştepta o uzină cu flacără veşnică
în vârful unui turn sumbru, fără creneluri şi fără străjer

nimic nu putea însă opri caii să se întoarcă acasă
o dată cu umbrele lor bizare, de formă umană,
ducând în căruţă toate accesoriile dulci-murdare ale copilăriei
scuturându-le cu o graţie anume prin pietrişul medieval al drumului
cu lopata înălţată în aer precum un stindard al regelui rural
ce domneşte peste toate aceste măreţe fapte de arme ale nostalgiei

m-a cuprins o lene cosmică

2010-07-28T05:20:00.000-07:00

trebuie să ştiţi cu toţii
că în ultima vreme
m-a cuprins aşa o lene cosmică
că dorm mereu, zile şi nopţi în şir
pe bufetul din sufragerie
între cai albi de porţelan
care aleargă prin visele mele
lângă samovarul neclocotit
ce-ar putea oricând să-mi dea trezirea
între sfeşnice neaprinse
şi trunchiuri de bambus trist
sub goblenul centenar
cusut de măicuţele de notre-dame
în care câinii unei vânători ancestrale
veghează atent un cerb răpus
cu privirea lichidă şi blândă

poate că de aceea nici n-am apucat să vă spun aici, pe blog
povestea grandioasei căţeluşe charlotte
din neamul încăpăţânat al ciobăneştilor de bucovina
care poartă numele unui cupaj de vinuri
şi obişnuieşte să roadă smochinii curţii
unei case renovate din nădlac
în care îşi fac cuib de la o vreme animalele şi fericirea
după cum nu am apucat să vă istorisesc
nimic nimic nimic despre aventurile noilor mâţi negri
pe numele lor batman şi vera
nişte draci adolescenţi care cresc în curtea serafică a lui titi&clara
dar şi pe masă şi pe sub masă, pe acoperiş şi prin tufiş
cu scopul afectiv anume şi atât de des mărturisit
de a-l înlocui pe marele dispărut grimli
despre ale cărui viaţă şi operă s-a mai făcut vorbire aici

o s-o fac însă altă dată, voi povesti când nesomnul mi-o va permite

mi-a fost aşa o lene cosmică, trebuie să mă-nţelegeţi
sunt un motan de dreapta, iar scrisul e o chestiune nenormată
nu îl poţi supune vreunui acord global fără să te acoperi de ridicol
n-are legătură cu oamenii muncii şi nici cu pisicii muncii
câtă vreme ţine de chef şi de capricioasa inspiraţie
care, iată, mă face acuma să casc şi să mă trezesc
şi să scriu câteva rânduri pentru prietenii mei din lumea largă

umbra motanului kenzo pe un perete neterminat

2010-07-09T01:40:00.000-07:00

a fost odată ca niciodată
un grandios motan pe nume kenzo
care trăia la marginea marelui oraş
într-o căsuţă cu lămpi, fluturi şi lucarne
şi scară care duce spre cer
adică spre dormitorul misterios
al celui care le-a creat pe toate
în timpul unui vis cât se poate de inspirat

deşi kenzo era o fiinţă spectaculoasă şi sociabilă
prietenii săi erau puţini, erau pe apucate,
mai mult ca o umbră de sfinx
pe un perete neterminat

când le vorbea, obişnuia să-şi depene povestea tristă
avusese o stăpână oarecum tipică, atât de întâlnită în lumea de azi
genul de proprietar sclifosit de vilă şi x5 care îşi doreşte
şi o mâţă de rasă printre atâtea obiecte de valoare din jurul său
cum motanul devenise agresiv, zgârâind-o şi muşcând-o
duduia s-a gândit să scape de el, să-l eutanasieze pe dată
kenzo îşi aminteşte totul privind cu ochii săi mari
la prietenul blând şi mişcător din oglinda ferestrei

din fericire, zâna cea bună a pisicilor british shorthair
cu care proprietarii parveniţi habar n-au cum să se poarte
ori, mai exact, zânul bărbos şi vindecător care locuieşte
în satul cruceni de la marginea aradului
în chip de veterinar mirosind a tincturi şi dezinfectante
l-a salvat de la moarte, adoptându-l pe dată
şi învăţându-l în câteva minute cum trebuie să se poarte
cu oamenii mai mult sau mai puţin letali din preajmă

astăzi, kenzo zâmbeşte fericit pe gresia caldă a noului său cămin
cu chipul său rotund de eschimos, felin şi pufos
ba chiar se joacă seară de seară cu gâzele zbuciumate
care se strâng fascinate în jurul becului orb
şi al piciorului nămolos şi ludic al stăpânului
de parcă n-ar fi planat niciodată asupra sa
ameninţarea cumplită a morţii, injecţia cu otrăvuri finală
administrată cu seninătate de o oarecare tanti cruela

întâmplările şi intrigile acestui basm pot continua la nesfârşit
ca o toarcere molcomă printre dopuri şi alte obiecte
şi jucării cu care să-ţi alungi singurătatea şi plictisul
pisicul şi stăpânul vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi
în casa de sub stele, răsărituri şi apusuri
în jurul căreia pasc caii şi mânjii o iarbă de la începutul lumii
în curtea căreia se adună dobermanii, dihorii şi aricii
şi-şi fac culcuş etern în palma protectoare a umanităţii

gânduri în oglinda apei

2010-06-22T02:53:00.000-07:00

au fost zile pline de îndoieli
când toate lucrurile au stat în cumpănă
norii s-au perindat cu iuţeală
deasupra lumii mici în care trăim
iar apele s-au revărsat peste oraşul gri
prietenii au prevestit chiar
că într-o bună zi o să-mi piară inspiraţia

am stat şi am cugetat la toate acestea
încolăcit în jurul propriei fiinţe
torcând ori sforăind uşor
într-o dulce abandonare în braţele somnului
toate creşteau în jur cu o frenezie ecuatorială
timpul, spaţiul, vegetalele, peisajul urban
cu oameni şi motoare învăluiţi în verde, învăluiţi în fum

nu pot reacţiona la provocările concretului
de parcă gândul ar fi mai viu decât realitatea
apele vor creşte continuu luându-mi obiectele
purtându-mă spre nicăieri în luntrea visului
ghiveciul şi trandafirul japonez vor pluti spre gange
de-a lungul unei paralele imaginare
fotoliile vor naviga pe oceane încă nenumite
o dată cu emoţiile şi emoticoanele mele
contopite într-o ficţiune lacustră

când mă voi trezi din toată această toropire
pe una din înălţimile care vor fi supravieţuit
potopului imaginar

totul se va vedea deplin la picioarele mele
lumea de mâl şi claxoane
peştii zbătându-se la nesfârşit pe uscat
în aşteptarea inundaţiilor viitoare

încerc să citesc viitorul în oglinzile apei
nu mai pot şti ce se întâmplă
cu toate cuvintele spuse şi nespuse

poate că se evaporă în lumea norilor
şi vor cădea cândva pe pământ
precum o ploaie de iunie a cărei atingere
poate fi înţeleasă de toată lumea

vuvuzelele zumzăie, caravana trece

2010-06-13T01:46:00.000-07:00

afară e o arşiţă mexicană
iar gândurile şi amintirile
se topesc în soarele de iunie
scurgându-se nevăzute sub brazii curţii

trebuie să vină seara odată
să scoatem neîntârziat televizoarele afară
să vină vecinii, să curgă berea
să ne suim în pod şi să orientăm antenele comune
către sârbi şi către unguri

să-l vedem pe pele cum îi dă gol mereu lui adamache
printre purecii luminiscenţi ai teveului cosmos
căruia îi cam fuge imaginea

ba nu, ba nu, poate că am încurcat borcanele şi epocile
poate că e vorba de cu totul altceva
poate că e obligatoriu să luăm povestea de la capăt
din vremea în care mingile purtau şiret
iar ghetele negre treceau de gleznă
şi baronii evrei îşi plăteau jucătorii în cocoşei
şi toţi purtau nume ungureşti şi nemţeşti, ba chiar şi româneşti
iar naţionala multinaţională traversa atlanticul cu vaporul
între două războaie şi câteva abdicări
din pură plăcere şi din cauza campionatului mondial

pe urmă va fi nevoie de o revoluţie şi de puskasi la real madrid
iar avioanele se vor prăbuşi cu sir bobby charlton
şi nimeni nu are cum să uite că uruguayul a umilit brazilia pe maracana
pentru a putea ridica o cupă deasupra capului
pe urmă vom fi nevoiţi să zburăm cu taromul la guadalajara
să aşteptăm zadarnic să intre gâscanul
să admirăm perciunii lui rică răducanu şi silueta lui liţă dumitru
şi să sperăm că şutul lui dembo va rupe plasa
iar dumitrache va da gol măcar în reluare

un pic mai încolo, când ne vom fi trezit din vis, vom fi nevoiţi
să suportăm cum beckenbauer îl bate pe cruyff
dintr-o cumplită şi lipsită de imaginaţie eficienţă nemţească
apoi ne vom da seama brusc că am aterizat în argentina
că ninge cu confetti când kempes dă golul de graţie
dar asta se întâmplă, bineînţeles, cu ceva vreme înainte ca rossi şi bearzot-ul cu pipă să devină campioni de ocazie
şi cu un pic mai mult înainte că bölöni să bage mingea
în plasa lui zoff pe 23 august

când lumea noastră va fi devenit în sfârşit una parţial color
maradona îşi va folosi mâna în scopul genial de a câştiga
de unul singur un nou campionat mondial
ba poate chiar şi pe cel de-al doilea război al malvinelor
apoi vom călători liber în italia cu ajutorul pronosportului
pentru a lua bătaie de la nişte băutori de bere
şi a asista plictisiţi, împreună cu toto schillaci,
la o altă jalnică victorie germană

după un veac de aşteptare, vine în sfârşit rândul lui gică hagi
să aşeze mingea cu ajutorul piciorului şi al divinităţii
în vinclul porţii lui cordoba, 30 de metri mai încolo
dar şi în alte vincluri de peste ocean
şi să-l tragă profesional de chică pe babuinul valderrama
înlăuntrul unei epopei cu belo, răducioiu, ilie dumitrescu
dorinel munteanu, dan petrescu, lăcătuş şi gică popescu
care trebuie totuşi să se sfârşească prematur
la un banal şi suedez unşpe metri

restul e o poveste cu del piero, zidane şi ronaldo
spusă pentru nepoţi o dată la patru ani
pe care nu prea mai ai plăcere s-o asculţi
dintr-o incomensurabilă lipsă de dobrini şi de hagi
acum, vuvuzelele zumzăie, caravana trece
iar visele noastre s-au cam îngrăşat
în faţa plasmelor şi lcd-urilor
de ce oare întotdeauna messi şi fabregas se nasc în altă ţară?

cai albi şi pupeze portocalii în ţara lui tatabun

2010-06-03T14:49:00.000-07:00

de fiecare dată e la fel
Tati se suie în corolla sau în yaris
şi părăseşte aradul
tăind-o spre sud prin timişoara
spre împărăţia satului său, ferendia
locul în care trăieşte
cel mai interesant dintre oameni
tatăl său, tatabun
ultimul ţăran autentic al lumii

nu ştiu de ce o face mereu,
ce anume îl mână
spre satul acela uitat de lume,
pierdut în geografie
ce nostalgie irezistibilă îl atrage
către acelaşi punct al existenţei sale

pretextul e că trebuie mereu să pozeze cai albi şi pupeze portocalii
egrete şi stârci printre pipirigii de la şemlacu mare
bibilici zise pirchiţe şi berze plouate în cuibul de înaltă tensiune
ba chiar şi ieduţi în iarba grasă din plaţul nu ştiu cui
mărturisesc că toate acestea sunt pe bune
nu e loc de nici o înşelăciune, nimeni nu trişează cu nimic
pupăza e autentică şi tocmai trecea drumul mare la şemlac
când Tati papparazzo a surprins-o cu ochiul canonului său

poate că unora li s-ar părea dezolant acest peisaj
pe care el îl străbate mânat de un dor anume
prin praful drumurilor precare de la poalele dealului şumigului
pe lângă cazematele care trebuiau să apere rpr-ul de tito
prin lanurile de grâu şi câmpiile de maci
pe lângă gările părăsite prin care trec motoare de pe vremea lui dej
lăsând la vatră ultimii navetişti cu bască şi ciorapi supraelastici
în patria trenului marinică care cândva ducea oamenii la făbrică

lucrurile şi fiinţele care ne pot face fericiţi pot fi adesea departe
în locul cu spini şi stâlpi de curent din care a început totul
uneori trebuie să facem cu toţii această călătorie în ţara lui tatabun
ultima oară l-am găsit senin în grădina sa a raiului
cu pomi, vie şi crumpi, ba chiar şi lobode în soare
mângâind un câine alb-negru în mijlocul tuturor acestor creşteri
şi purtând o şapcă murdară pe care scrie bănăţeanul
cea din urmă imagine e însă cea a copilului trecător şi întâmplător
acela care ar putea fi oricare dintre noi

şedinţă foto cu fazanul cetăţii

2010-05-23T13:51:00.001-07:00

m-am plimbat o vreme
prin împrejurimi
cu ochii dilataţi şi atenţi
la zbuciumul colorat al lumii
am ocolit cetatea aradului
în salturi feline
trecând mureşul cel mare
pe podul din fier tremurător
de pe care poţi privi lumea
în toată splendoarea diversităţii sale
am dat zoom privirii
încercând să captez esenţialul
tuturor acestor întâmplări browniene
din care cineva a decis că trebuie
să ni se compună existenţa
de la un capăt la altul

râul curgea spre aceeaşi mare, oamenii goneau către aceleaşi iluzii
fazanul splendid mă privea din ierburi
cu o curiozitate crescândă dar precaută
ciugulind în răstimpuri iarba crescută pe zidurile cetăţii vauban
apărea şi dispărea, pe distanţe de sute de metri
urmărindu-mi mişcările, ascultându-mi respiraţia şi bătăile inimii
ca şi cum ar fi dorit să intrăm în comunicare
ca şi cum ar fi avut ceva esenţial de povestit
pentru toţi cei care pot să înţeleagă

fazanul e zeul cetăţii vauban care ascunde atâtea secrete
pe care cresc macii de mai şi iarba dintotdeauna a tristeţii
păscută de vacile roz ce n-au făcut reclamă la nici o ciocolată
cu foişoare de tablă şi turnuri de apă în ruină
cu ziduri ciuruite de amintirea atâtor războaie
pierdute şi câştigate întotdeauna de cineva
cu biserică din ale cărei turle cresc buruieni şi arbori
deasupra batalionului mixt româno-maghiar care
bate pas de defilare pe platou fără un scop anume

când soarele tocmai cobora incandescent în copaci
ne-am privit o vreme în ochi, ca două vietăţi înspăimântate
de obrăznicia gălăgioasă a lumii
tirurile zguduiau şoseaua douăzeci de metri mai încolo
joggerii treceau nepăsători în tricourile lor de firmă
încălzindu-şi muşchii chinuiţi la vreo sală de forţă
fazanul cetăţii s-a ascuns apoi în iarba grasă
sub ochii santinelei plictisite, care nu înţelege nimic
din această poveste neprevăzută de nici un regulament

am visat că am pene şi aripi

2010-05-13T04:28:00.000-07:00

bună dimineaţa, prieteni!

am visat că am pene şi aripi
c-au fost închise toate fabricile
că şcoala unsă cu clisă
a fost mâncată de fiarele nopţii

aşadar sunt în vacanţă
am tăiat cu ferăstrăul
punţile precare ale comunicării
legăturile efemere cu ceilalţi
şi-am fost singur cu gândurile mele
de cealaltă parte a râului
e minunat să te ascunzi
în iarba grasă a singurătăţii
doar tu şi bătăile inimii tale
dincolo de fiinţele cuvântătoare

poate că asta face şi stăpânul meu biped
pesemne că nimeni nu i-a tăiat
25% din bucurii şi 15% din pofta de viaţă
şi nimeni nu i-a impozitat resursele de tandreţe
independenţa sa nebunatică
conturile propriului său nonconformism
de aceea continuă să colinde bălţile acestei geografii
capturând crapii captivi şi obosiţi de necontenitul dril

când nu leagă boabe de porumb pe fir
cu aromă de tutti frutti şi de anason
fotografiază raţele de porţelan ale lacului
sălbăticiile cu pene care alunecă pe suprafaţa apei
pe luciul verzui tulburat în răstimpuri
de zbaterea vreunui peşte bine crescut
într-un fel, Tati trăieşte într-un timp fără de revolte
în lumea sa bizară care funcţionează
după cu totul alte legi decât cele ale realităţii

poţi oare să-i reproşezi asta?
ce-ar trebui să facă altminteri
să se pensioneze, să spargă geamurile prefecturilor
să urle într-o piaţă către cei mai puternici decât el?
căci el ştie sigur că numai peştii pot fi eliberaţi
din borcanul mic în borcanul mare cu altfel de răpitori
şi poate păsările încă neieşite din cel dintâi ou
cu oamenii e întotdeauna altă poveste

i'm gone fishing

2010-04-30T12:55:00.000-07:00

dragi prieteni pisici, pisoi şi pisicuţi,
căţei şi dulăi, bipezi buni
şi de toate felurile
suflete pierdute
în nesfârşitul ocean de biţi
am vrut să ştiţi că încă sunt aici
în odaia cu miros de felină
a blogului meu
într-o stare de bine şi
de fără-de-cuvinte
atâta doar că mi-am luat
vacanţă din capriciu
şi o petrec în lumea reală,
tolănit la soare
contemplând zbaterea din jur

poate că într-un fel sunt solidar cu Tati
pe care l-a apucat brusc febra pescuitului
şi colindă ca un apucat bălţile private
ale judeţului, euroregiunii, ţării şi planetei
capturând crapi şi caraşi cu lansetele sale din anii '60
nu din cruzime sau din plăcerea jocului
nu din acel hobby pe care vi-l închipuiţi
ca pe o joacă dureroasă pentru buzele peştilor

nu, nu
ci tocmai pentru a le da o şansă
prizonierilor în jurul cărora stau sute de pescari şi mii de cârlige
pline cu bunătăţi înşelătoare
căci asta face Tati
îi prinde, îi cumpără şi-i eliberează apoi în râul cel mare
în mureşul care duce în fluviu, adică în libertate
în locul acela în care poţi să trăieşti şi să mori liniştit
neînţepat prematur de gheara cu ghimpe a captivităţii

într-un fel, Tati face parte dintr-o ciudată asociaţie
care militează pentru eliberarea peştilor
de baltă, de lac şi de supermarket
este unicul său membru, un personaj care stârneşte
mirarea pensionarilor din parcuri
care-l privesc contrariaţi cum dă drumul în râu
acelor capturi fabuloase, cu solzii lucind în soarele de mai
într-un fel, şi Tati e tot un peşte
pe care l-a eliberat cineva, cândva
în pârâul unui sat oarecare
iar el îşi tot caută albia nesecată care duce în râu şi în fluviu
în libertatea fără de margini şi fără de undiţe
spre care râvneşte orice fiinţă de pe pământ
ba chiar şi de pe pandora

mărturisesc că eu, unul, nu înţeleg pe deplin
această apucătură eliberatoare a sa
cred că de vină e natura mea felină
de răpitor care preferă oricând şi oricum
ospăţul cu carne de peşte în locul escapadelor de caritate

paradisul poate să mai aştepte

2010-04-21T03:36:00.000-07:00

dintr-unul din nenumăratele sale mail-uri cu schepsis
am aflat de la amicul meu de pretutindeni şi dintotdeauna
(ştiţi cel care, ştiţi cel care, cel cu autografele)
care este teribilul preţ al defrişării pădurilor
şi m-am îngrozit în sinea mea felină
amintindu-mi la timp totuşi că trăim pe o planetă de nisip
şi că pisicile niciodată, dar niciodată, nu vor fi supuse
la asemenea umilinţe de şedere la coadă
în acelaşi timp, în adâncul firii mele cât se poate de liberale
cuget că trebuie să fie loc pentru toată lumea
pe rotunda noastră republică terra
pentru amoebe şi viruşi, pentru girafe şi crabi
pentru arbori, pentru bipezi şi pentru dobitoace
însă mi-e foarte greu să înţeleg de lucrurile nu stau chiar aşa
de ce raiul terestru trebuie să mai aştepte aprobare de sus

o vizită de lucru din vremea ţarului boris elţîn mi-a lămurit
dilema care mă frământă de la o vreme încoace
şi am ştiut de îndată ce-am privit această fotografie cornută
că-n spatele fiecărui gest al animalului politic
se află simbolurile ascuţite ale inteligenţei sale
interioarele cu prea mulţi specialişti şi prea multe mugete
ale colhozului stahanovist pavat cu cele mai bune intenţii
în lumina reflectoarelor şi-n auzul microfoanelor televiziunii publice

în faţa imperfecţiunii şi contradicţiilor de tot felul
poate că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut
decât să pleci în bejenie cu aparatul foto de gât
şi să alegi inspirat acel unic punct de observaţie
din care, la o anumită secundă de graţie
lumea se vede în toată splendoarea duplicităţii sale
probabil că în cele din urmă va ieşi o postare reuşită
cu ajutorul acestui jpeg şi al fişierelor audio care asigură
fundalul sonor cu rugăciuni umane şi proteste de câine
care de atâta amar de vreme latră, cât se poate de justificat, la lună

despre ciobani, puritate şi grafferi

2010-04-14T14:04:00.000-07:00

m-am luat cu altele
şi n-am mai apucat să vă povestesc
despre ciobanii şi grafferii aradului
surprinşi într-o anumită zi de aprilie
de obiectivul indiscret al canon-ului
totul se petrecea la piciorul
podului mare din cartierul micălaca
acela care vibrează de câte ori trec tirurile şi oamenii cu greutate
pensionarii erau la locul lor în parcuri,
depănând aceleaşi amintiri
despre uzina de vagoane
macaralele clădeau blocuri şi biserici
plantele erau ocupate cu înflorirea
iar vrăbiile ciuguleau mugurii
fără să fie băgate de nimeni în seamă

aşadar, era o zi oarecare de primăvară
din iarbă răsăriseră două rămăşiţe de zid
din betonul ultimului veac comunist
de o parte păşteau oile citadine printre pet-urile şi hârtiile igienice
aruncate de ultimele generaţii de arădeni ieşiţi la picnic
de cealaltă parte, pentru a adânci contrastele
acestui peisaj cu moloz industrial-bucolic
doi creatori de graffiti, surprinşi în flagrant delict de creaţie
se iscăleau color pentru posteritate

privind la toate acestea, m-am gândit că e bine, e foarte bine
că oile acelea dau un lapte pur
pentru cumpărătorii simandicoşi din piaţa mică
pentru cei mai fideli adepţi ai ecologiei şi naturismului
pentru cititorii fanatici ai revistei as
şi în general pentru acea categorie socială
care citeşte da capo al fine toate etichetele de pe produse
pentru a alunga gândul că într-o bună zi
omului i se poate întâmpla să moară
şi din altă pricină decât toxicitatea crescută a lumii

aş fi vrut să pot la rându-mi să desenez toate aceste contraste
pe zidul blogului meu din lapte crem
dar cum nu am îndemânarea vreunui puşti graffer
şi nici talentul de hobbit al lui cerculeţ
în urmă nu rămân decât cuvintele
ca nişte urme de labe feline care au călcat pe cărbune
suind apoi, împotriva gravitaţiei, pe zidurile paralelipipedice
ale marelui oraş

acuarelă cu câini şi miei de acasă

2010-04-08T07:02:00.000-07:00

am fost plecat o vreme
în aceeaşi împărăţie rurală
a lui tatabun
în locul din care izvorăsc
apa ştiubeiului popii
şi copilăria fericită

cineva a creat această acuarelă
cu arbori şi case
şi turmă de oi în iarba de aprilie
dintr-o generozitate nesfârşită
care are legătură cu lumea
şi cu oamenii

cred că le-am găsit pe toate la locul lor
aproape aşa cum le-am lăsat în fiecare primăvară
în acel amestec de frig şi cald, de puritate şi mizerie
din care, în mod ironic, a fost construit totul
bursuc a fost eliberat în sfârşit din iarnă
şi din cotăriţa cu fân şi lanţ în care şi-a ispăşit detenţia
mâna bătrână se odihneşte liniştită pe capul său de câine
obosită de trecerea atâtor ani şi a atâtor penitenţe

vâna curgea liniştită şi murdară dinspre izvor spre mare
peste nămolul plin de oale şi ulcele şi chiar de pet-uri romane
cărora nici un arheolog nu le mai poate ţine socoteala
numai iarba e pură şi mieluţii săi dintr-o turmă oarecare
care şi-a pierdut măgarii şi ciobanul în timpul din urmă
bucurându-se de o libertate uitată
în nesfârşirea luncilor şi a sălciilor de acasă
peste care încă nu a început să bată vântul mare al trecerii

pe toate acestea le-am văzut într-o clipă
ca şi cum aş fi zburat întâia oară deasupra lumii
la mică înălţime, în avionul precar al lui aurel vlaicu
ca şi cum privirea ar fi privit mai mult înlăuntru decât înafară
regăsind aceleaşi peisaje de verde, de gri şi de albastru
peste care se învârtejesc uneori norii ca o răsuflare divină
deasupra celui mai frumos miel din lume
cu ochi de copil căruia nu i s-a luat încă nici o bucurie

un pic mai încolo, în camuflajul ierburilor şi al buruienilor din alt an
singurul câine de pază al lumii asista cuminte la întâlnire
nemângâiat de nici o mână, nealungat de nici o piatră
ca şi cum întreaga turmă şi întreaga urmă ar fi fost a lui
şi nimeni n-ar fi putut vreodată să-i fure sufletul
şi să-l închidă într-o icoană digitală
nici un aparat cu lentilă care transformă viaţa în pixeli
de dragul privirii şi al voyeurilor de pretutindeni

iepuraşii sepia au ros lumea de ieri

2010-04-02T10:48:00.000-07:00

fiecare a fost mic cândva
şi cu stea în frunte
puiul unei vietăţi sacrificate
pentru cei care rămân
în cadrul unei sărbători cu toacă
şi focuri de tulei la răspântii
cu cântece tulburătoare
de la miezul nopţii
dintre iarnă şi primăvară

ochii privesc fix spre ţintă
ochii poate că sunt o ţintă
în decorul de un verde mult prea crud
al fiecărui nou început

aceştia erau în celălalt veac şi chiar şi în celălalt mileniu
iepuraşii sepia ai lui tatabun
ei locuiau într-un hambar cenuşiu
pe care l-au ros treptat de dragul netocirii dinţilor
dintr-un obicei străvechi din vremea dinozaurilor
o făceau cu o asemenea plăcere
încât mă gândeam adesea că întreaga casă
fusese construită din zahăr ars
de cineva mai priceput decât oamenii
când au terminat de ros domiciliul acela
în care altădată locuia porumbul galben al amintirii
au trecut la universul exterior
ronţăind grădina şi pălăriile lui tatabun
pânzele de păianjen şi cercurile din inima copacilor
care marcau timpul şi spaţiul în chip inimitabil
apoi şi-au ascuţit dinţii de cremenea şi amnarul
moşilor trecuţi în catastiful
cu întâmplările genealogice ale familiei
au ros oalele şi ulcelele în care se ţineau
tot felul de bunătăţi aproape faraonice
antena yagi cu care prindeam programele tv de la sârbi
cuiburile ciorilor care n-au plecat niciodată în ţările calde
ba chiar şi biberonul mielului hrănit de mâna babei
pe urmă au început să consume
câte ceva din substanţa satului în care se petrece acţiunea
tractoarele care arau în jurul cimitirelor necolectivizate
poza regelui ascunsă în fiecare casă sub dună
ori în scrinul cu scrisori de pe front
şinele de tren şi conturul motoarelor care duceau navetiştii
la fabrica de negru de fum de la marginea capitalei de raion
flacăra galbenă şi veşnică de la combinatul solventul

da, da, iepuraşii au ros cu plăcere lumea de ieri
dintr-un imbold irezistibil
ne-au mai rămas însă mânjii şi ieduţii de aprilie
şi bobocii de gâscă înconjuraţi de sâsâitul fioros al părinţilor
şi mirosul de iarbă semănată din cer
pentru nările de copil
ca o bucurie repetitivă care urmează lacrimilor

pitici şi pisici de grădină

2010-03-26T15:09:00.000-07:00

poate ştiaţi, poate nu ştiaţi
în scumpa noastră patrie
şi chiar în îndepărtatul oraş arad
există şi pitici, şi pisici de grădină

în ce mă priveşte, am fost întotdeauna
un admirator al acestor omuleţi
cu scufie şi barbă
cu haine colorate şi zâmbet candid
de porţelan

m-au fascinat cei şapte pitici
cu lămpaşe care s-au trezit
cu albă-ca-zăpada în casă
şi domnia-sa bilbo baggins
hobbitul ce s-a luptat cu smaug
şi l-a avut ca mentor pe gandalf

poate nu ştiaţi, poate nu ştiaţi, eu am copilărit printre gnomi şi elfi
în pădurile de lalele şi zambile ale planetei mele limitate dar magice
am avut de-a face cu cei mai şireţi vrăjitori
şi cu cele mai tenebroase fiinţe
din lumea lui gollum, a lui sauron şi-a necromantului
însă am trecut cu bine prin toate încercările şi farmecele
meditând la toate acestea, plin de experienţele bizare ale trecutului
mă trec totuşi fiorii maleficului zărit în palantire

şi mă-ngrozesc la gândul că în alte ţări, în franţa, de pildă
pe lângă strasbourg şi mulhouse, prin părţile sale mai nemţeşti
există o organizaţie care luptă împotriva piticilor de grădină
spărgându-le, nocturn şi brutal, capul cu ciocanul
şi o alta care îi fură şi îi eliberează prin pădurile alsaciei şi lorenei
şi-atunci ce altceva să fac decât să mă ascund prin tuneluri improvizate
din izolaţiile încă nepuse în pivniţa pivnicerului
în relativa siguranţă pe care poate să mi-o dea iluzia realităţii?

do not bend

2010-03-21T04:03:00.000-07:00

amicul meu îndepărtat
care colecţionează autographe
îmi trimite din când în când
filme hâtre cu papagali care latră
cu păsări exotice care dansează
pe muzica lui ray charles
sondaje hazlii despre tom şi jerry
imagini cu pisici urmărite placid
cu privirea de ciobăneşti germani
încremeniţi într-o atitudine aristocratică
care derivă din aleasa lor educaţie prusacă
dar şi instantanee cu mâţe
care dezleagă din lăbuţe
misterul colorat al cuburilor rubik
îmi fac datoria de motan norocos
şi le postez aici, la buna vedere
a puţinilor mei prieteni din lumea virtuală

amicul meu îndepărtat care deţine mii de fotografii mâzgălite
cu semnăturile scumpe ale oamenilor celebri
e specialist 007 în obţinerea iscăliturilor de vip, buricul pământului
ştie cum să-l convingă pe ibrahimovici să dea cu subsemnatul
printr-o simplă rotire de şapcă pe vreun aeroport
pe care a aterizat juventus sau barcelona, după caz
ştie să-şi supună cunoştinţele la cele mai haioase cazne
spre a ajunge pe iahtul lui mike tyson pentru o preţioasă semnătură de boxer fioros, muşcătorul de urechi în graţiile căruia nu se află decât puştoaicele under seventeen dotate cu marker şi portrete încă nesemnate

amicul meu deţine iarba fiarelor cu care poate convinge pe oricine
de pe orice punct al globului, din australia şi papua noua guinee,
din burkina fasso, chile, siberia ori antile
să-i satisfacă nesăţiosul hobby caligrafic
el ştie cum să dăruiască portofele cu boney m lui liz mitchell
şi fotografii artistice made in romania înălţimilor lor baschetbaliştilor de la harlem
totul pentru câteva semnături albe pe fondul cu chipuri negre
şi tot el cunoaşte secretul care îi face pe veteranii de la uriah heep
să zâmbească în faţa aparatului foto ţinându-l amical de umeri
de parcă el însuşi ar fi vedeta
iar ei - fanii neînsemnaţi dintr-o republică bananieră

amicul meu, groaza poştaşului care-i aduce zilnic
plicuri uriaşe din toată lumea
străduindu-se să-i înghesuie sub uşă ori în cutia poştală
jumătate din corespondenţa cartierului
obiecte albe cu destinatari de la hollywood şi bollywood
pe care scrie în mod enigmatic şi de neînţeles do not bend

nu, nu i-aş fi cerut niciodată nimic din vasta sa colecţie
mi-ar fi plăcut însă nespus de mult să-mi dăruiască ceva anume
odată, cândva, atunci când îi va fi convins pe toţi locuitorii planetei
să facă exerciţii de iscălire anume pentru el
să-mi trimită şi mie o fotografie a căţeluşei laika
purtând urme de labă cosmonaută
ori un portret gigant zgâriat de ghearele motanului garfield
şi, poate, un afiş umed şi colorat
semnat cu o zbatere reuşită de un peştişor pe nume wanda

album de familie cu cuţa, dic şi muc cel mic

2010-03-15T15:18:00.000-07:00

am vrut să-mi amintesc aici
de povestea lui muc cel mic
un motan cenuşiu alături de care
gândul meu a vânat şoricei
în pădurea verde

am vrut să pomenesc
de dusele zile liniştite
de marile vacanţe petrecute
în casa în roşu
de pe malul nordic al begheiului
de marile chefuri ţinute în curtea
cu gutui şi zorele
înaintea cărora pisoiul muc
dormea cu capul în farfurie
într-o deplină abandonare în lumea viselor şi a fericirii

nici n-ai spune că au trecut atâţia ani de atunci
atâtea ploi şi zăpezi de care să te ascunzi într-un colţ pe fotoliu
părea că e mereu septembrie şi e mereu timişoară
că toată lumea locuia într-o stare de bine
pe atunci mămicile şi pruncii râdeau nestăpânit
şi fiecare ţinea câte ceva în mâini
mâţele blânde care nu zgârie rău
ori răţuştele din ou ale ospeţelor viitoare

mi s-a făcut dor de toate vietăţile dispărute
pe care nu le-am cunoscut îndeajuns
şi pentru care nu am putut face mai mult
decât să înşir aici nişte cuvinte
de câinele dic, un brac german care vânează raţe în paradis
de căţeluşa cuţa, cu capul într-un romb
tânjind după niţică mângâiere de mână umană
din captivitatea-i blândă şi de nepovestit

fiecare dintre ei era totuşi un suflet cu blană
căruia să-i ţii minte mirosul şi culoarea
şi torsul blând şi veghetor de vise
şi-acea gudurare care chiar ţinea loc de iubire
îi regăsesc în albumul de familie încă neîngălbenit
zbenguindu-se sub caişii şi corcoduşii grădinii
care se pregătesc în taină să înflorească
pentru a nu ştiu câta oară

sunt propria mea instituţie

2010-03-09T15:34:00.000-08:00

sunt propria mea instituţie, prieteni
dacă îmi doresc cu adevărat,
pot oricând poza imperial
în natură statică
cu lucky motanul şi măr
eu concep designul existenţei mele
şi tot eu apăs butonul aparatului foto
transferând apoi fotografiile
în mii de foldere aurii
cu nume de pisici, de ţări,
de zei de mult uitaţi
apoi las toate aceste stări să se aşeze
undeva în sufletul viu, nedigital,
al fiinţei mele
care în acest veac de pixeli
se întâmplă să fie
cu gheare, mustăţi şi coadă

după un timp care se măsoară în răsărituri şi apusuri
în vise repetabile, de nepovestit aici şi acum
încep să torc cuvintele, să compun muzica sferelor şi a merelor
dacă vreau, în clipa aceasta pot aduce aici, în faţa tuturor
printr-o magie inocentă, fără instincte carnivore
chiar şi sticleţii zgribuliţi de pe malul nordic al mureşului
îi pot face să cânte pentru o clipă melodia sălbăticiei citadine
serenada de martie a singurătăţii

dacă voiesc şi mai mult decât atât, pot decupa din cadrul bucolic
cu cetate vauban şi stâlpi de înaltă tensiune
raţele sălbătice pentru care aradul reprezintă ţările calde
le pot linkui şi trimite cu viteza luminii
prietenului meu răzvan din new york
al cărui viitor socru italian face vin de casă sangiovese
în garajul său suprarealist de la piciorul lui brooklyn bridge
în chip minunat şi surprinzător chiar şi pentru un român

un stârc cenuşiu aşteaptă totuşi primăvara în arborii dezgoliţi
în liniştea încă netulburată de gloanţele militarilor din cetate
asimetrie vie, pulsândă, cu cioc, ramuri şi pene
deasupra a două linii paralele prin care goneşte curentul
spre blocurile de oameni cu câte-o fereastră vag luminată
pe care ochiul păsării dă zoom din când în când
mai mult din plictiseală decât din precauţie
ca şi cum n-ar mai fi rămas nimic nou de descoperit
în sfera umanităţii de colivie

apoi întorc lumea la 90 de grade, mă culcuşesc în faţa monitorului
şi continui să dorm în lumea stick-urilor şi cablurilor
ca şi cum toate ar fi conectate la propriul meu trup
printr-o nevăzută reţea de usb-uri şi mufe fermecate
de ultimă generaţie şi de cât se poate de mare viteză
prin care curg biţii existenţei şi reprezentării mele
între două postări istovitoare, de la ora trei noaptea,
pe blogul cu mâţi, sticleţi şi raţe şi măr încă nemuşcat

aventură onirică sub scrinul alb

2010-03-04T13:52:00.000-08:00

am dormit foarte prost

pe fotoliul proaspăt tapiţat

parcă anume pentru confortul meu

de motan sofisticat şi sofistic

visele şi noaptea nu sunt însă

întotdeauna un sfetnic bun

se făcea că sunt urmărit de o dihanie

ce semăna izbitor cu colocatara rita

un fel de crocodil câinesc

care-şi propusese să mă devoreze

cât ai zice lucky motanul

aproape că aş fi încăput

în ghearele şi caninii fiarei

dacă nu m-aş fi ascuns

sub scrinul alb şi lengyel

moştenire cu valoare sentimentală

de la tanti grete

oriunde aş fi întors însă privirea

nu vedeam decât pericolul acela

mirosind a câine flămând şi parşiv

în situaţii din acestea

fie ele şi onirice

e bine să şezi cuminte, locului

să nu faci vitejii şi salturi bruşte

pentru a duce la bun sfârşit visul

oricât ar fi el de periculos

problema era că fiinţa aia nemiloasă

se lingea tot timpul pe bot

cu aerul că se pregătea de un festin

având ca fel principal

şniţel de motan alb-negru

împănat a la ecaterina

iar eu nu puteam nicicum

să sun la 112 în caz că masa

chiar era servită

în adâncul sufletului meu pisicesc

ceva îmi spunea că cerbera

se hotărâse să mă înghită

cu tot cu scrin

cum ar fi fost o pierdere ireparabilă

pentru blogspot. com

şi vietăţile virtuale în general

am hotărât la timp

să închei această aventură onirică

ghiocei pentru fiinţele dragi care locuiesc în emisfera feminină a lumii

2010-02-28T12:54:00.000-08:00

am aşteptat atâta amar de vreme să treacă iarna
mi-am scos nasul şi coada afară
din bârlogul cu calorifer
am dat fuga în natura citadină, adulmecând în aer
măcar o presimţire de primăvară
şi n-am simţit nimic, numai vânt şi netrecere
un anotimp al interstiţiului

şi-am ştiut atunci că trebuie să umblu
prin folderele memoriei
să caut primăvara în cel mai ascuns sertar
al sufletului digital
în care ne ducem cu toţii viaţa,
avataruri sentimentale

erau mii de foldere şi sute de mii de fişiere
pe care trebuia să le răscolesc cu un scop anume
cu febrilitate şi perseverenţă,
de dragul tuturor prietenelor mele
din lumea virtuală şi din cea reală
al fiinţelor dragi care locuiesc
în emisfera feminină a lumii

şi totul era atât de simplu până la urmă
totul se găsea în folderul mic şi galben pe care
eminenţa cenuşie a computerului a scris ordonat
cu literele sale de mână: "ghiocei"
aşa că am luat de acolo tot tot tot ce-mi trebuia
şi le-am pus aici,
daruri care au crescut în grădina lui Mami
când sub ploaie, când sub zăpadă
pentru toate doamnele, domnişoarele şi domniţele
cu care mă conversez şi cu care mă voi conversa
pe acest blog de pisici şi de alte vieţuitoare sensibile

am vrut să ştiţi, de mărţişor,
că toţi ghioceii au înflorit pentru voi
de-acum sunt ai voştri, în chip firesc şi imaculat

fiecare cu coşuleţul lui

2010-02-22T14:11:00.000-08:00

ce frumoase erau timpurile acelea
de la începutul anilor 2000
când mama se plimba cu căţelul pablo
ţinut în coşuleţ la adăpost
de intemperiile lumii în care trăim
în căutarea unui stăpân cu conştiinţă în ochi
puii ritei se jucau în praf
rufele atârnau pe sârmă lângă garajul decrepit, iar dacia crem a familiei făcea curse în fiecare zi
între timişoara şi arad
sau invers, după cum vă place
dintr-o stranie obişnuinţă a lui Tati

după pablo a venit pe lume pufi, pisica tigrată şi timorată
care se strâmba în braţele lui Mami ca-ntr-un coşuleţ protector
pe când ea încerca s-o hrănească ba cu pipeta, ba cu seringa,
dintr-o firească înclinaţie maternă care include toate fiinţele
de care s-au descotorosit mămicile sau stăpânele lor,
în vreme ce şoarecele de jucărie se odihnea înţelept
pe braţul înarmat cu mica mieunătoare al celei mai iubite fiinţe
din lumea pisicească şi omenească

ceva mai târziu aveam să vin şi eu pe lume,
poate mai nedorit decât un decreţel din anii '67, '68
căci altfel nu-mi explic de ce m-o fi abandonat toată lumea
mai puţin vecinul sofisticat cu bmw, lexus şi range rover,
care a făcut ce a făcut şi în final am ajuns tot la Mami
unde îmi am şi eu coşuleţul sub o cu totul altă formă
căci nu degeaba mi se spune că sunt puţin dus cu ligheanul

nu toată lumea cu blană şi coadă e la fel de norocoasă însă
bunăoară căţelul rural bursuc se vede nevoit să locuiască
într-un banal coş de nuiele zis cotăriţă, în şoprul casei bătrâne
umplut cu fânul cosit în anii din urmă şi cu un dram de umanitate
partea proastă e că o face cu ditamai lanţul de gât
din pricina faptului că nimic nu i se pare mai gustos în libertate
decât ouăle de găină cocoţate în nenumăratele cuibare ale casei
partea bună e că domiciliul îi ţine totuşi de cald şi de bine
până când i se termină detenţia asta de sezon

cumva mă depăşeşte această mică suferinţă înlăuntrul unei mari bucurii
ori poate această mare suferinţă înlăuntrul unei mici bucurii
şi tremur la gândul că nimeni nu se naşte egal cu nimeni niciodată
pisicul cu pisic, căţelul cu căţel şi bipedul cu biped
dacă n-ai parte de Mami, adică de iubire, n-ai parte de nimic
şi te trezeşti în lanţ ori în cotăriţă ori mai rău, dacă eşti mâţă
ţi se face apa mare, dacă înţelegeţi ce vreau să spun
nimeni nu e egal cu nimeni, nimeni nu e egal cu mine
care dorm în cutia unui nou puzzle, înconjurat de atâta căldură
şi de atâta bine ca într-un vis de motan în care extazul nu se termină niciodată şi poţi să te joci cu el în bucăţele, piesă cu piesă
până la sfârşitul poveştii

cândva, atunci şi acolo, cu căţelul labi şi gâştele rsr

2010-02-16T14:09:00.000-08:00

zilele trec asemenea unei călătorii
care nu a mai avut loc
fiecare am fost cândva,
atunci şi acolo
în timpul şi spaţiul
altor plăceri irezistibile
mirosurile şi vântul s-au pierdut
câtă scăpare că nu le-a salvat nimeni în folderele oldies
fericirea rămâne însă întipărită
pe câte o poză decolorată
unde s-a dus fetiţa care hrăneşte gâştele pe litoralul rsr
cu pâinea semi a marilor vacanţe
în ce cotlon al timpului îşi plimbă metamorfoza umană?

fiecare ţinea câte ceva în braţe
hrănind cu atingere întâmplările copilăriei
unde au plecat gâştele, căţeii, pisoii şi cocoşii preferaţi
alături de care s-au zbenguit puii de om
în praful sărat al anilor '70 sau '90?
ce briză adie în paradisul lor blând,
cine le spune pe nume
şi cine îi cheamă la masă cu voce subţire de copil?
de ce nu se termină niciodată dorul acesta nelumesc
după fiinţele cu care ne-am jucat altădată
împrăştiind bucuriile ca pe nişte mărgele de sticlă?

rita şi lucky pe fotoliul cu vise

2010-02-11T16:38:00.000-08:00

era o aglomeraţie de fiinţe mitologice
la intersecţia dintre vis şi realitate
rita şi lucky între leoaice înaripate
într-o armonie de bronz şi blană

ce poate fi în gândul unui câine
în tâmpla alăturată a unui pisic
în aripile încremenite ale unei alte feline?

ai fi putut muta fotoliul de acolo fără să se întâmple nimic notabil
l-ai fi putut căra cu dacia papuc la avionul tupolev al marelui stat sovietic
decolând o vreme peste universul în destrămare al oamenilor
în imponderabilitatea viselor şi a imaginaţiei domestice
nimeni nu ar fi observat această absenţă
nici măcar pictorul suprarealist care a creat aranjamentul
din plictiseala umidă a unei nopţi de februarie
în care toate vietăţile dorm în oglindă
pe tapiţeria uzată a timpului din urmă

de unde greşeala asta stilistică într-un loc în care
te-ai fi aşteptat doar să miauni şi să scheauni
asemenea tuturor avatarurilor bine crescute?

sakura e mai mult decât un simplu restaurant japonez

2010-02-07T13:58:00.000-08:00

am trecut pe înserat
prin faţa restaurantului
mi-am privit o vreme
chipul în oglinda roşiatică
a lămpilor şi am avut
imboldul să intru
pe urmă mi-am amintit
că sunt doar un motan
şi că sakura e mai mult
decât un simplu restaurant
japonez
şi am realizat brusc cât de bogat,
cât de miliardar sunt
că am atâţia prieteni virtuali
cu care să-mi petrec pe blog
acest interesant început de mileniu

pe urmă am intrat pe gmail, încercând să deschid poza trimisă
de un apropiat cu singurul cotoi (sau coiot?) din lume
pe care nu mi-l doresc prieten, felix, motanul miliardar
şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu fotografia, era într-un format ciudat,
refuza pur şi simplu să se deschidă
aşa că m-am văzut nevoit să încarc o altă imagine
primită de la acelaşi amic uşor îndepărtat şi uşor biped
asta, asta i-aş face lui felix motanul, dacă s-ar întâmpla să fiu tenismena sexy din imagine
l-aş trimite cu un şfung direct pe altă planetă
cu tot umbra lui de canalie duioasă

şi pentru că îmi spunea corina cândva, într-un comentariu, că e un pic blue
m-am gândit la ea şi mi-am scotocit memoria şi link-urile şi youtube-urile afective
şi am găsit un leac, pe care i-l administrez cu ajutorul prietenei mele patsy cline

lucky motanul în vizită la pivnicer

2010-02-04T14:20:00.001-08:00

aseară am fost în vizită subterană
la cineva la fel de dependent
de bloghereală ca şi mine
se numeşte pivnicer şi toată ziua umblă
prin lume în căutarea vinului absolut
mai întâi trebuie să cobori cu atenţie
pe treptele de la intrare
pentru a nu da cu capul, dacă eşti om, biped, de pragul de sus
în ce mă priveşte,
nu am avut niciodată astfel de probleme

pe urmă dai de multe spoturi şi de multe biciclete şi de tot felul de undiţe
şi de tot felul de calculatoare

(am văzut chiar şi un macintosh din cele mai grele timpuri
din ăla cu măr muşcat de nu-i merge mouse-ul pe clic dreapta)
şi în general am găsit fel şi fel de lucruri pe care eu,
cu mintea mea minusculă de motan, nu le pot înţelege
a adunat acolo tot felul de scoici care imită sunetul mării
şi tot felul de pive şi telefoane de demult
ba chiar şi un televizor rubin din ăla sovietic,
de trebuie să-l care doi bipezi în cazul în care te-ai procopsit cu el

în plus, ţine prin dulapuri ziare şi cărţi prăfuite, cârlige şi plumbi,
casetofoane uzate şi două maşini de scris cu cerneala uscată pe bandă
(dacă dai click pe poză, poţi chiar citi ultimul text scris de author)
are colecţii întregi de casete audio cu abba şi boney m şi bee gees
şi chiar şi viniluri cu phoenix originale
am mai văzut şi nişte trandafiri japonezi în care poţi să te urci
dacă eşti mâţă cutezătoare
iar în camera lui, a pivnicerului, e plin de dicţionare şi foarfeci şi plute
şi markere şi gume şi agrafe şi şurubelniţe de spart nuci
de creioane şi dopuri şi bileţele de tot felul pe care numai el le înţelege

pe urmă, în sfârşit, am pătruns şi în vinotecă
unde e plin de sticle şi de lămpi pe pereţi şi am găsit un butoi
sub masă în care te poţi ascunde
şi unul în arcadele unde îşi ţine vinurile, pe care scrie pankota
în plus, o parte din sticle au drăcuşori pe etichetă,
pe care am putut citi: "casillero del diablo"

în general, m-am simţit bine acolo, am mirosit totul,
am cercetat totul, iar pivnicerul e un tip de gaşcă,
poate că în alte condiţii, dacă nu eram un biet motan,
ar fi deschis pentru mine un quinta dos quatro ventos,
un jacob's creek sau chiar un avignonesi vino nobile di montepulciano riserva grandi annate

şi dacă nu am putut schimba impresii asupra shiraz-urilor,
pinot noir-urilor şi merlot-urilor degustate
măcar am făcut schimb de link-uri, ca amici de lume virtuală
şi mi-a spus povestea tristă a motanului ufi, aflată de la amicul alibus

dacă nu ţineţi neapărat să fiţi politically correct (cunoaşteţi, desigur, avertismentele alea idioate şi ipocrite de la tv în legătură cu tot şi toate, ce-i transformă pe cei slabi de înger în ipohondri),
puteţi să-l vizitaţi în pivniţa sa
în ce mă priveşte, am constatat că nu există nici o incompatibilitate
între mâţe şi vinuri şi că acolo unde pasiune nu e, nimic nu e

despre nirvana, pisici şi poduri de altădată

2010-02-01T01:37:00.000-08:00

cu ani în urmă, când poate
că nefericirea
încă nu fusese inventată
când încă nici nu mă născusem
pentru a fi abandonat mai apoi
şi salvat din pură întâmplare
de nişte oameni mai buni decât alţii
în casa în care locuiesc acum şedeau
altfel de mâţe, mai feminine,
mai tigrate
mai cuminţi şi blând dormitoare
în poala mamei
pierdute în joacă
printre piesele de lego

ele s-au numit pe rând pufi, tigri şi pixie
şi au ajuns prin acelaşi joc întâmplător al sorţii
aici, în aceste cămin în care a fost posibil
să-şi facă cuib şi fericirea
şi tot aşa au dispărut pe rând
tocmai din cauza blândeţii şi cuminţeniei lor
dar şi a duduilor parfumate care treceau prin preajmă
dorindu-şi foarte mult să aibă în vile
un suflet de mâţă vagaboandă

mult mai târziu am înţeles că nu are rost să fiu trist
gândind la toate acestea
după cum şi rita a priceput într-una din lungile sale plimbări
cu Tati prin parc, pe faleză şi pe podul de pontoane
care duce spre cealaltă parte a lumii împărţite în două de mureş
acolo unde, sub nasul ei fin de câine, pe o scândură aproape putrezită un înţelept scrijelase câte ceva despre tâlcul existenţei
exact aşa cu un marker:
"be consscieuss & the
suffering will dissapear
you will find Love
that is NIRVANA"

astăzi, nici podul şi nici pisicile de altădată nu mai sunt
cineva le-a înlocuit cu alţi motani şi alte poduri neluate de ape
iar singura inscripţie care putea tălmăcească rostul întâmplării
a dispărut fără de urmă

până şi casa a suferit o transformare aproape imposibilă
bucătăria cu mâţă suită pe umerii Mamei s-a metamorfozat în baie
pe ai cărei pereţi un ochi vizionar a lipit
faianţe cu spirale aidoma desenelor lui cerculeţ
iar mie îmi lipseşte teribil patul care fusese demult
deportat în bărăgan cu tot cu bunicii chiaburi ai familiei
pe a cărui pătură uzată obişnuiam să dorm extatic lângă rita
la adăpost de toate schimbările şi deportările viitoare

lecţia de dragoste

2010-01-27T03:16:00.000-08:00

trăiesc într-o casă în care
a pătruns armonia pe nesimţite
cu mulţi, mulţi ani în urmă
aproape furişându-se în inimi
şi am ajuns că cred că între urechile fiecărui maidanez iubit
şade câte un motan fericit

nu ştiu cum să dau definiţia
acestei stări
cum să descriu mâinile
care mă mângâie
cum să vă explic că gestul
înseamnă infinit mai mult
decât cuvintele frumoase
că-şi are eternitatea lui a-gramată

că unii oameni îşi scriu poezia prin atingere
având grijă mereu de ceilalţi
exprimându-se cel mai bine prin nesfârşită tandreţe

uneori, am impresia năvalnică a prezenţei aceleiaşi călduri
în toate fiinţele din piesa existenţei mele
în buburuzele care au refuzat să îngheţe
refugiindu-se pe zidul de culoare solară al garajului
în guguştiucii monogami
ce şi-au făcut culcuş în crengile brazilor
în grauri şi sticleţi, în pisicile fără stăpân
strânse una într-alta la geamul aburit al bucătăriei
în păsările care încă mai ciugulesc fructele iederei
zburând apoi la cuibul mic din tencuială
în pozele sepia din albumul învechit
cu copii mângâind câte o vietate cu blană
şi chiar şi în oamenii grăbiţi de pe stradă
chiar dacă uneori le simt privirile pline de ură
de despărţire şi de continuă alungare

şi-atunci mă-ntreb cum aş putea să-i fac să înţeleagă
pe cei înfriguraţi şi trişti şi în veşnică iarnă
să nu mai alerge zadarnic după himera trufiei
cum aş putea să-i învăţ atingerea de dragoste
care cheamă atingere de dragoste?

cum pun maria tănase? de ce a dispărut google?

2010-01-22T07:55:00.000-08:00

acestea sunt două dintre sutele
de întrebări pe care mi le pune
nenea ionel,
prietenul meu internaut
în vârstă de 87 de ani
cu care în ultima vreme
am vânat lei
în pădurile virtuale de cedri

mă mai întreabă de ce a dispărut
google şi ce înseamnă linioara, pătrăţelul şi x-ul din fereastra de sus
şi în general ce e aceea o fereastră
şi cum găseşte inbox-ul
şi stick-ul cu poze
şi de ce a dispărut cursorul

şi cum se pot face pozele mai mari sau mai mici
şi cum găseşte vremea în arad
şi cum găseşte ziarele preferate pe ziare.com
şi de ce nu dispar mesajele trimise pe yahoo
şi cum poate să şteargă mail-urile de la amicul din america
care se deschid atât de greu din cauza extensiei .pps
şi dacă poate să pună un telefon pe modemul huawei
pentru a mă suna când nu se descurcă şi iar dispare
google-ul de pe ecran
în rest, dăm căutare pe white pages
după numere de telefon ale prietenilor din köln şi duisburg
şi dacă îl întreb de filmul preferat,
îmi răspunde fără şovăială: casablanca
iar eu îmi spun în gând
i think this is a beginning of a beautiful friendship
şi mă pregătesc să-i procur pe dată
pisica albă, pisica neagră a lui kusturica

mai rămâne să-l învăţ cum se deschid messengerul şi pc cam-ul pentru a mă vedea în toată splendoarea mea de motan cu laptop, prin nasul ursuleţului cu webcam şi cablu usb, dar şi cum să asculte muzică pe winamp şi să vadă filme pe windows media player classic după ce în prealabil a instalat şi xp codecs,
să scrie cd-uri şi dvd-uri cu nero să dezippeze şi cropuiască şi să facă gif-uri şi new foldere, să dea copy/paste şi undo, să scrie texte şi să facă tabele cu open office, să caute kit-uri cu vuze
şi aşa mai departe şi aşa mai departe şi aşa mai departe

totul e destul de simplu
ne distrăm fain, nu?

mâţe în lesă, labradori pe pătură şi un jacuzzi de la începutul lumii

2010-01-19T01:06:00.000-08:00

se întâmpla pe vremea când oscar,
unicul labrador
din întregul judeţ gorj,
abia era de-o şchioapă
şi încă mirosea a pui de căţel
neşcolit vreme de 6 luni
la craiova
fusese o lungă vară fierbinte,
cu temperaturi de 37, 38
şi chiar 43 de grade
drept pentru care am hotărât
să dăm fuga cu toţii
până la novaci
şi chiar pe valea gilortului,
pentru a face o toaie

cum, nu ştiţi ce este aceea o toaie? e un fel de construcţie
mai mult sau mai puţin megalitică cu ajutorul căreia
poţi să-ţi faci un jacuzzi pe râurile de munte ale patriei
astfel, împreună cu Mami şi Tati, ba chiar şi cu exotica
stăpână a lui oscar, te apuci să strângi bolovani din râu
şi să creezi un diguleţ în apa care abia trece de călcăiul
bipezilor sau de genunchii patrupezilor, după cum vă place

după vreo două ore de muncă vine şi stăpânul pisicii în lesă,
al cărei nume l-am şi uitat din cauza crizei şi a trecerii timpului,
şi se apucă să înoate în apa crescută, confirmând că am făcut
cu toţii treabă bună
pe urmă sar cu toţii în apă, cu căţel şi purcel, iar pisicile şed cuminţi în lesa lor, fiindcă nu au fost create pentru a savura aceleaşi plăceri ca şi nesăbuitul labrador, care doarme copleşit
pe pătura multicoloră a propriei mămici

a fost frumos, cu tendinţe spre foarte frumos
fumul grătarelor umplea pădurea de brazi
gropile din drumul forestier erau la locul lor
şi se părea că marile concedii nu vor lua sfârşit niciodată
în timp ce gilortul crea, printre pietrele sale dintotdeauna,
un jacuzzi revigorant şi gratuit pentru toate fiinţele,
ca o plăcere uitată de la începutul lumii

am un prieten venerabil

2010-01-16T10:24:00.000-08:00

mai ţineţi minte vremurile
acelea groaznice când internetul
ne intra în case numai prin
cablul de telefon şi nu puteai
să vorbeşti şi să navighezi
în acelaşi timp?
ei bine, cam tot pe atunci
s-a apucat şi octogenara
mătuşă tina să folosească
aşa cum se cuvine computerul
pentru că în sinea ei se simţea mult mai tânără decât puştii de 10-14 ani care se dau toată ziua pe net şi joacă warcraft şi diablo şi age of empires şi chiar team fortress

trebuia să dai cu pietre sau să sari mâţeşte în geamul ei, că la la telefon n-avea cum să-ţi răspundă
de vreme ce acesta nu suna şi ea era ocupată să trimită mail-uri rudelor de peste ocean
şi chiar să vorbească live cu ele pe toate messengerurile cunoscute la acea oră
dar nu despre mătuşa tina mi-am propus să vorbesc astăzi, chiar dacă ar fi haios să amintesc
că obişnuia să-i spună "a"-ului cu codiţă, care însoţeşte toate adresele noastre de mail,
"a - coadă de măgar",
ci voiam să spun de un alt biped bun din preajma mea, de a cărui prietenie mă bucur teribil
la 86 de ani, nenea ionel a găsit de cuviinţă că mijlocul cel mai potrivit de a comunica instant
cu ceilalţi trei colegi din generaţia sa de liceu care au mai rămas pe lumea reală
e să înveţe să lucreze cu computerul
şi fiindcă nu avea unul, a făcut o călătorie de plăcere la amicul din germania, care l-a dotat
pe dată cu un calculator onorabil (amd sempron, ecran lcd 17 inci, 1,3 ghz, xp)
pe care, din nefericire pentru utilizatorii din românia, scrie atât de nemţeşte, atât de nemţeşte
cu toate acestea, astăzi, nenea ionel joacă bridge cu computerul şi învaţă să daunladeze poze,
trimite şi primeşte mailuri în şi din germania şi america,
ba chiar vrea să se dea pe youtube şi-şi roagă nepoţii să-i caute cântăreaţa preferată, dalida,
iar când are vreme, se uită pe fereastra internet explorer-ului după adresa http://luckymotanul.blogspot.com/
şi se amuză de pasărea aia care dansează pe muzica lui ray charles
de aceea, dar şi fiindcă a apucat să îngroape doi regi, un mareşal, doi dictatori comunişti
şi să voteze trei preşedinţi de românie nouă
am găsit potrivit să-l amintesc aici pe venerabilul meu prieten şi să-i dedic un videoclip cu dalida

la vânătoare de mâţe cu mungo jerry

2010-01-13T03:50:00.000-08:00

dacă v-aţi îndoit vreodată de asta
dacă aţi bagatelizat influenţa felină
asupra valorilor general umane
trebuie să vă amintesc aici
că mâţele îşi bagă coada peste tot
în poezie, în muzică, în film

nici nu poţi să ştii
ce s-au mai gândit să inspire
chiar dacă uneori îţi place să le alungi
cu un simplu baubau
din structura feng shui
a întâmplărilor de pe blog

bunăoară, din pricina acestor mâţe de pe o copertă, nişte zeci de ani mai târziu au apărut nişte bagabonzi, nişte golani cu plete şi perciuni cântând obraznic parcă pe gardurile şi acoperişurile caselor unui anotimp mai cald şi mai îndepărtat decât prezentul sordid în care trăim

cam aşa

de câte ori îi aud, de câte ori îi văd la fereastra pixelată a youtube-ului, mi se face dor de vară
de feline în soare, de anii '70 coloraţi şi chiciurişti, şi-aş vrea să-mi cumpere cineva un mercedes benz, să stau la taifas cu bobby mcgee, ba chiar să mă întorc şi mai mult în timp, în massachusetts şi missouri, să simt că totul e blue, să măresc doza acestui drog pentru care încă nu s-au născocit instituţii de dezintoxicare şi de care, poate, suntem dependenţi cu toţii
din simplul fapt că nu putem să ne abţinem să deschidem şi să închidem toată ziua ferestre
pentru a lua din marea bibliotecă hippie a lumii tot ce ne trebuie, tot ce ne trebuie

o mâţă şi o sută de ape din cauza unui cerculeţ

2010-01-11T08:41:00.000-08:00

aparent, n-are nici o noimă
să postez aici o poză cu o mâţă austriacă sobră şi ordonată,
situată între nişte muşcate imperiale,
care domicliază la pensiunea lui herr muik de lângă bad blumau,
undeva nu departe de graniţa cu ungaria

am pornit însă această poveste
de la pisica în cauză
fiindcă mă chinuia
de la o vreme o întrebare

nu ştiam ce îmi evocă, nu ştiam cu ce să asociez fotografia din profilul amicului cerculeţ,
până când mi-am amintit de marile călătorii ale lui Mami şi ale lui Tati prin ţara lui mozart

există acolo, nu departe de graz,
lângă o pădure şi lângă
nişte câmpuri cu bostani
pe care fermierii locali,
în marea lor înţelepciune
obişnuiesc să-i aşeze în formă de spirală ori de cercuri concentrice
dintr-un neobişnuit simţ estetic,
există, ziceam, nişte băi inefabile,
cu o formă stranie
creată de arhitectul hundertwasser

clădirile sunt parcă din ţara hobbiţilor,
din bag end-ul lui bilbo baggins,
şi seamănă mai mult cu un vis decât cu nişte construcţii reale
din fier şi beton şi piatră şi alte materiale plictisitoare

de spa-ul ăla parcă de pe altă lume, cu bazine de apă termală şi milionari dezabuzaţi care fac economie de gesturi pe terasele restaurantelor în faţa paharelor cu vin de 40 de euro sticla, în camerele lor de 500 de euro pe noapte, au putut să se bucure până şi Mami şi Tati preţ de câteva ore, în halatele albe cu care i-au înveşmântat amfitrionii

şi ca să închid cerculeţul acestei poveşti, ei au locuit la pensiunea lui herr muik, la 5 kilometri depărtare de aproape irealele băi blumau, în locul cu muşcate imperiale şi pisică austriacă sobră şi ordonată ca un muzician vienez care pregăteşte concertul de anul nou

rugăciune sub călcătorul de vise

2010-01-09T14:00:00.000-08:00

toată lumea suferă
sakura a fost la doctor
şi eu nu ştiu nimic de soarta lui
Tati şade pironit într-un fotoliu
şi se chinuie cu un lumbago rebel
cred că e din cauză că eu
ţin tot timpul ferestrele deschise, adică windows-urile
cu missouri, cu cerculeţ, cu grişka, cu pisu
şi l-a tras curentul internetului la spate
şi-atunci ce să fac, ce să fac
zac şi eu pe o masă de călcat oarecare
şi mă rog în limba mea mâţească
pentru sănătatea tuturor prietenilor mei care suferă

până nu vine mami să mă facă extraplat cu călcătorul de apretat vise

o noapte cu greieri, crapi şi arici

2010-01-07T10:09:00.000-08:00

era o noapte magică de septembrie, ştiu sigur de la Tata,
când toate lucrurile şi fiinţele
se aflau la locul lor
într-o dulce conlocuire planetară
greierii se mutaseră în urechi,
crapii imenşi încercau şi ei o evadare
mişi bacsi pregătea deja momelile
pe ziua următoare
chelnerul beat se culcase la pension
pentru că acţiunea se petrecea în mijlocul pustei maghiare
într-un loc minunat pe nume akaszto
acolo unde Tata obişnuia
să pescuiască nopţi la rând
în căutarea peştelui de aur
cu aceeaşi naturaleţe şi plăcere ancestrală cu care eu obişnuiesc să vânez graurii din iederă

singurul element din univers
care nu prea avea ce să caute prin preajmă
era un arici arătos şi duios
ce-şi făcea de lucru prin punga momelilor
cu aerul că ar căuta ceva anume,
un miros, un gust, o aromă uitată
stresându-l un pic pe Tati, care într-o mână ţinea un băţ
la capătul căruia se afla un crap pe care trebuia să-l aducă la mal
pentru a-i da drumul mai târziu în lumea crapilor încă neeliberaţi

iar în cealaltă mână avea un canon de jucărie
cu care-şi pusese în gând să fotografieze apariţia aceea cu ţepi
care tocmai se pregătea să plece agale pe aleile proaspăt pavate
pe sub jeturile de apă al ţâşnitoarelor ungureşti
pe lângă pensiunile cu margarete, leandri şi stuf
în lumea sa magică de arici cu care nu te întâlneşti
decât într-un moment unic la vieţii de pescar
sub lumina lunii de deasupra pustei

leapşa cu link

2010-01-05T14:23:00.000-08:00

în spatele fiecărui cuvânt se află o imagine, un sunet, un gust aproape inexprimabil

din cauza lui griska şi mai apoi a lui missy, m-am apucat de leapşa asta virtuală
căutând să aleg, în ordine, dintre toate lucrurile, fiinţele, stările şi ficţiunile pe care le cunosc:

o lună, o zi a săptămânii, o parte a zilei, o direcţie, o planetă, un film,
un lichid, o piatră, un tip de vreme,
un instrument muzical, o emoţie,
un sunet, un element, un cântec,
o carte, un scriitor, un personaj de ficţiune, un oraş, o aromă, o culoare, un material, un cuvânt, o parte a corpului, o expresie a feţei, un personaj de desene animate, o formă geometrică, un număr, un mijloc de transport şi o haină

mi-am dat seama însă cât de sărace sunt cuvintele uneori, cuvintele astea cheie după care poţi să cauţi ceea ce-ţi căşună în marea dezordine a vieţii reale sau virtuale
aşa că am dezvoltat puţin jocul, căutând să ilustrez fiecare alegere cu o imagine, cu un film, cu un crop din viaţa mea de motan asupra căruia se răsfrânge umbra şi lumina umană a părinţilor mei
dacă veţi da click pe toate vorbele astea cu link, veţi vedea ce a ieşit

o zi perfectă poate fi o duminică de septembrie, pe care o începi cu o dimineaţă vegetală, privind răsăritul inefabil, la o cabană cu flori, ceaune şi pekinezi de pe malul unui lac din ţara românilor, de pe planeta pământ,
acolo unde poţi revedea, alături de părinţi, dacă ai la tine cd-ul piratat şi magic, filmul pacientul englez, într-un decor care include obligatoriu nişte sticle cu vin, iar mai apoi, dacă îţi place, poţi continua să te uiţi la cenuşă şi diamant, ca un cinefil incurabil ce eşti, ba chiar şi la aproape seninul munte de pe malul celălalt al lacului, dacă nu cumva ai adormit pe pianul care nu are ce căuta acolo, fiind mai apoi trezit de fiorul unor amintiri rurale ori de sunetul mării, de nesfârşitele ape care te înconjoară pe mica ta insulă cosmică în care se aude un plânset de fado, în numele trandafirului care va fi în curând înzăpezit,
şi poate că dacă ai fi fost scriitor, ţi-ar fi plăcut să scrii sărbătoarea ţapului şi chiar să creezi scenariul după care grădinarul chance face carieră pur şi simplu being there, pentru că toată această glorie ţi-ar da dreptul mai apoi să trăieşti la florenţa, să colecţionezi cele mai alese băuturi cu aroma vaniliei din sticlă, să admiri florile galbene din marile şi micile grădini ale lumii, să te ascunzi sub călduroasele pături de lână ale trecutului, visând să te metamorfozezi într-un exemplar din marea familie a păsărilor ori într-un călător neobosit ai cărui ochi privesc lumea prin mască
sunt cuvinte născocite cu candoare de copil care aşteaptă cu nerăbdare episodul următor din pink panther ori care priveşte prin telescopul de dar cercul imperfect al lunii, crezând cu tărie în numărul său norocos, în trenul care trece o singură dată prin gară, smulgându-l din trecutul serbărilor de prichindel în costum popular spre marea întâlnire cu viaţa

exerciţii de tandreţe

2010-01-03T13:45:00.000-08:00

amintirile unui motan sunt,

fără îndoială, şi colorate,
şi parfumate, şi piperate/populate
cu tot felul de fiinţe,
care mai de care mai tandre
cu regnul din jur
cum altfel ar putea fi, atunci când ai
de a face cu o lume atât de diversă,

atât de complicată, atât de împârţită în miliarde de felii pe care, la rândul lor, le împart toate vieţuitoarele

de pildă, când împarţi o cabană de la lotru cu un ciobănesc cât se poate de mioritic şi cât se poate de gigantic,
nu e firesc oare ca motanul blogger să posteze această ilustrată pentru prietenii săi, fie ei şi pisoi de toate speţele?
protagoniştii sunt mariana, stăpâna lui oscar (mai vechea mea cunoştinţă din pricina căruia am petrecut nişte nopţi pe stâlpii de la poartă şi prin tuia de lângă), şi câinele cati, unul din cerberii
de la cabană

în ceea ce-l priveşte, labradorul oscar, şcolit la o înaltă şcoală de dresaj din craiova, singurul exemplar al acestei minunate rase pe care îl încape momentan judeţul gorj, nu a părut foarte încântat de impozanta carpatină cati, drept pentru care şi-a făcut de cap
cu o oarecare brunetă tinca,
şi ea o mioritică get-beget, şi ea paznic de nădejde al cabanei
după cum se observa în această imagine

acuma, nu trebuie să credeţi că numai căţeii şi mămicile sunt capabili de asemenea exerciţii de tandreţe
pe la noi, prin părţile noastre de câmpie, mai arădene, aşa,
uneori mâţele se ataşează de câte un cuţu sau chiar invers,
nu poţi să ştii niciodată
şi după ce se întâmplă una ca asta, nu au nici o problemă
să viseze împreună,
unul lângă altul, blană în blană, la o lume mai bună

iar atunci când nu eşti decât un biet pisoi abandonat
pe nume pic,
descoperit şi hrănit cu seringa de mămica lui lucky motanul,
şi nu ai la dispoziţie nici măcar un căţel precum rita
de care să te îndrăgosteşti
nu-ţi rămâne decât să-ţi încerci norocul
cu mickey sau cu minnie mouse

alb ca zăpada şi zăpezile de altădată

2010-01-02T03:18:00.000-08:00

unde sunt zăpezile de altădată,
cu schnauzeri pitici şi westy
legaţi de sanie,
cu prunci cu obraji roşii
în jurul omului de zăpadă,
cu hărmălaie la digul de la mureş,
cu faleza asaltată de oameni şi animale fericite de zbenguială şi îngheţ,
cu bucurii bruegheliene atemporale?

aş vrea să aduc zăpada înapoi, cu tunurile nostalgiei,
să vă scot pe toţi afară din case şi din chefuri şi din lâncezeala asta inutilă, să vă bateţi în nea, să vă prostiţi,
să fiţi fericiţi ca odinioară, să uitaţi de griji şi de ploaie,
să pară că anul ăsta luăm totul de la capăt, oameni, reni, câini şi mâţe, jderi de plăcută companie,

să vi-l arăt pe alb ca zăpada
legat de sanie
şi minunaţii oameni de nea
la care surâd fetiţe candide
pentru că eu cred că oamenii şi motanii şi căţeii au fost creaţi pentru scopuri mai înalte decât acelea de a trudi toată ziua pe plantaţia nefericirii, de a prinde şobolani pentru stăpânul rural,
de a şede în lanţ şi a lătra la străinii de orice fel

iar dacă punem de un flashmob acolo unde acum nu e decât noroi şi ceaţă
în curând va începe să ningă şi ne vom putea juca în voie punând ochi de cărbuni şi nas de morcov omului de zăpadă pe care ni-l tot topeşte cineva în fiecare an
aşteptând să ne împotrivim cumva, cu supărarea copilului din noi
pe care l-am abandonat cândva în casa bunicilor din celălalt mileniu

la mulţi ani, dragi prieteni!

2009-12-31T13:34:00.000-08:00

la mulţi ani, dragi prieteni!
să fie un an nou mai interesant
pentru bloggerii cu coadă de pretutindeni
să fie un an fără despărţiri şi fără proaste alegeri
să fie un an cu prietenii adevărate
să fie un an al celor generoşi şi blânzi
în care să ne permitem cu toţii
să fim fericiţi din când în când
înlăuntrul id-urilor şi logo-urilor şi destinelor noastre
un an în care toţi copiii tuturor fiinţelor de pe pământ să fie iubiţi
un an fără egoisme şi trufii şi mize meschine
un an mai bun pentru toţi cei mai puţin norocoşi dintre noi

amintire cu teckeli ca un vis într-o cutie de puzzle

2009-12-30T13:57:00.000-08:00

mi-amintesc foarte bine, a fost o vară perfectă
când toate lucrurile şi fiinţele păreau că trăiesc
într-o armonie deplină, neturburată de crize, războaie,
de zgomotele indecente ale istoriei
când toată lumea sforăia liniştită, înconjurată de dragostea cosmică

teckelii se jucau liniştiţi într-o curte de pe malul Begăi
mai întâi apăru unul curios, un pic mai înalt decât firul ierbii,
gata să intre cu botul în obiectivul aparatului foto

apoi acţiunea căpătă o oarecare amploare, dat fiind că un al doilea exemplar al acestei rase "fioroase" îşi făcu intrarea pe alee
supunându-şi fratele şi mai mic la cazne năstruşnice

doi teckeli mititei se făcură apoi trei, într-un mod cât se poate de firesc, supravegheaţi şi număraţi cu atenţie de două mâţe refugiate pe un garaj care se nimerea prin preajmă

pe urmă au adormit cu toţii în lumea lor caldă, mirosind a pui de câine iubit de stăpân, visând tot ceea ce poate visa o asemenea fiinţă cu coadă şi bot şi sprâncene şi limbă aproape roz

arome şi mirosuri şi gusturi şi culori şi zbenguieli cum nu s-au mai văzut, nici gustat, şi parfum de mamă şi sfârcuri din care ţâşneşte calea lactee şi scheunat de fericire şi soare blând şi etern pe blană şi cozi lungi în jurul cărora să te învârţi până te ridici în aer şi zbori înfiorat în lumea mov a basmelor canine

şi atingere de mână umană şi licurici şi vocile blânde ale stăpânilor şi copii bălai care te trag de urechi şi dinţi care te caută de pureci
şi mame bipede ce te ţin în braţe şi pisoi după care să alergi cu limba scoasă prin praful cu gust de bomboană căzută din pomul de crăciun,
cam asta poate îndrăzni să viseze un teckel şi multe alte lucruri pe care nici un pisic, în toată înţelepciunea şi priceperea sa, aşa cum, să zicem, ar fi lucky motanul, nu le poate pătrunde şi înţelege până la capăt

din simplul motiv că această amintire cu teckeli e mai îndepărtată acum decât verile anilor ce au trecut, din cauza unei ierni umede şi plouate în care-ţi vine să te sui pe o masă cu michimauşi şi telecomenzi şi să te ascunzi într-o cutie de puzzle pe care într-un târziu tot trebuie să-l întregească cineva până într-atât încât să distingi un căţel şi un os şi să ajungi să te întrebi cine pe cine visează până la urmă şi ce caută o pisică în miezul acestor întâmplări cu javre simpatice care n-au nici o legătură cu fiinţa felină, alta decât că fac obiectul aceluiaşi capriciu estetic al marelui creator

vi-l prezint pe grimli!

2009-12-29T12:30:00.000-08:00

griiiiiiiimli! prietenul meu, mâţul negru din nădlac,
magicul exemplar al rasei feline care taie calea superstiţioşilor
oglindind în ochi atâtea destine speriate
acest motan superb doarme la fereastră toată ziua şi toată noaptea
pe caloriferul nesfârşit de lung şi de cald
deasupra pătuţului din plastic cu salteluţă în coţche
în vreme ce mâţa vilma, cealaltă febleţe a familiei,
umblă pe garduri şi garaje în căutarea
a tot ceea ce rămâne de căutat din punctul de vedere al unei pisici

griiiiiiiiimli! acest vrăjitor, acest magician reîncarnat în motan
din purul capriciu al vreunui creator
adoptat şi iubit de nişte prieteni bipezi cu suflet mare
al căror clan pisicesc şi canin numără destul de multe exemplare
lea, pif, daisy, lili, vilma, foxy, risa, grimli
şi lista nu e obligatoriu să se oprească aici
lea maidaneza a fost brutalizată de snobul său stăpân
zgârcit şi doldora de bani
daisy a fost lovită atât de cumplit încât greu mai poţi ghici că e vorba de un brac
pif şi lili, doi vagabonzi sârmoşi, cu ochii iubitori, şi-au găsit şi ei aci paradisul
risa e amintire de la o vecină, iar foxy - un foxterrier părăsit care iubeşte baschetul şi, culmea, iubeşte chiar şi oamenii care nu sunt în stare de un asemenea sentiment

aşadar, o familie mare şi fericită
în ograda lui dumnezeu
vegheată de pe calorifer de ochii magici ai lui grimli
prietenul meu mult mai negru şi mult mai înţelept
din îndepărtatul, vesticul oraş nădlac al acestei ţări pline de contraste
căreia unora le place, iar altora nu le place
să-i spună românia

câtă tristeţe fărădepisici

2009-12-28T08:31:00.000-08:00

câtă tristeţe fărădepisici
în ultimele zile

toată lumea e plecată la ţară
toată lumea coace cozonaci şi face pregătiri nesfârşite
pentru cele mai frumoase sărbători programate din an
vreau să spun, mămicile şi tăticile
căci pisoii şi mâţii
şi alte categorii de feline
rămân în vremea asta fără interlocutori virtuali
dat fiind că părinţii sunt prea ocupaţi ca să le mai inspire
postări frumoase, cuvinte potrivite

mă uit la puţinele bloguri
din ograda mea de internaut
şi ce văd?
cea mai recentă postare, cu patru zile în urmă

şi-atunci să nu-ţi vină să laşi condeiul deoparte şi să te apuci să te baţi cu motanul sisi din vecini

cel cu prostul obicei de a umezi ferestrele lui Tati în serile şi-aşa umezi de iarnă?

o veveriţă pentru missouri

2009-12-25T13:31:00.000-08:00

dragă missouri,

pentru că am vizitat izvorul viselor tale şi am descoperit acolo un animăluţ special care obişnuieşte să-şi facă veacul prin copaci, uimind fetiţele cu giumbuşlucurile sale
m-am gândit să-ţi ofer aci o poză
şi un film cu o şmecheroaică italiană
amatoare de nuci şi de întâlniri turistice

dânsa, italianca, şede în pineta, în apropierea cunoscutei staţiuni sabbiadoro, prin pinii adiaţi de briza adriaticii, acolo unde Mami şi Tati s-au gândit de la o vreme să-şi facă marile vacanţe

n-are nici o problemă să traverseze străzile deasupra turiştilor cu ten rozaliu care-şi parchează suv-urile în apropiere din motiv de concediu şi de italie mult mai caldă decât nordica lor patrie

de treci şi tu pe-acolo şi vrei s-o întâlneşti, trebuie să ştii că se prăpădeşte după seminţele de pin
şi nucile care se nimeresc prin preajmă, însă nu m-aş mira să vină pur şi simplu la tine

căci, la urma urmei, dacă motanii se îndrăgostesc uşor de tine, nu văd de ce n-ar face-o şi veveriţele, fie ele chiar şi din sabbiadoro

crăciun fericit!

2009-12-23T16:43:00.000-08:00

pentru toţi prietenii mei, pentru cei pe care i-am avut, pentru cei pe care îi am şi pentru cei pe care încă nu i-am cunoscut, pentru prietenii cu coadă şi blană, pentru prietenii bipezi buni (BB), pentru amicii virtuali şi pentru cei palpabili, pentru cei trişti şi singuri, pentru părinţii şi bunicii uitaţi, pentru cei care se gândesc mereu la ceilalţi înainte de a se gândi la sine, pentru cei care ştiu să atingă cu iubire, pentru cei care cred

crăciun fericit!

fericire cu motanul dormide şi căţelul lică

2009-12-21T10:58:00.000-08:00

am vrut să-mi amintesc aici de toţi frumoşii motani care nu mai sunt
şi de toţi căţeii care au adus atâta fericire fiecărei Mami şi fiecărui Tati uman
în celălalt veac şi chiar în celălalt mileniu
de toţi prietenii lor cu blană care i-au iubit
şi n-au apucat să le spună asta altfel decât torcând
şi lingându-le mâna în micile mari răgazuri liniştite
ale existenţei lor de oameni

în spatele fiecărui motan grandios, colorat în sepia anilor '70, se află câte-o fetiţă fericită, cu uniformă şi cordeluţă şi zâmbet candid

căci fericirea nu are culoare politică şi nici nu are nevoie
de vreo prefăcătorie sau şpagă la Creator
ca să străbată timpurile în chip de fotografie îngălbenită
cu motanul dormide şi mâţafărădenume

ele, pozele eterne, stau într-un folder "oldies"
şi nu aşteaptă decât o tastare de lăbuţă
pentru a fi scoase la iveală în toată splendoarea nostalgiei

după cum
copilul cu căţel de jucărie zâmbeşte la câinele lică
într-un peisaj rural peste care a trecut bucuria rece a iernii
înainte ca trandafirii să înflorească în zeci de nuanţe parfumate
în curtea casei de la numărul 242

cum să faci rost de acadele în zăpadă atunci când îţi place să dormi pe calorifer

2009-12-20T06:12:00.000-08:00

Tati a ieşit aseară prin târgul aradului cu aparatul canon de gât
drept pentru care, lipsit de orice scrupule,
am scotocit prin computerul lui vechi şi iată ce ilustrate am găsit:

"prietena" mea rita cu promoroacă în blană

un căţel întâmplător pe post de fotomodel în mâinile mămicii sale

şi nişte acadele apetisante peste care s-a aşezat, la fel de firesc, ninsoarea

pe acestea din urmă le ofer noilor mele prietene virtuale missouri şi diana
pentru a traversa într-un mod cât mai plăcut
dificila iarnă care se anunţă la comandamentul zăpezii de caramel şi turtă dulce

în această privinţă, eu mi-am luat deja toate măsurile de precauţie:

tot ce îmi lipseşte acum este prietena mea de pe garaj, mâţa-domniţa ruxandra
pe care o aştept să toarcem împreună pe acelaşi calorifer cât e iarna de lungă

ce grozav ne distrăm, dragi prieteni!

2009-12-19T14:31:00.000-08:00

ce grozav ne distrăm, dragi prieteni!
nici nu mi-am dat seama până azi cât de magică e lumea-n care ne mişcăm

dau click toată ziua şi toată noaptea pe adrese de bloguri, mi se deschid atâtea ferestre fermecate
şi ce văd?

chipuri aristocrate de motani, mutrişoare-vrăjitoare de pisicuţe
căţei cu blog şi talent la scris
cerculeţe, missourikats-uri, gryshi înţelepţi
care cu toţii pot fi transformaţi la nevoie, cu o atingere năzdrăvană,
chiar şi în oameni, în propriii lor stăpâni doldora de poveşti la gura sobei

îi rog pe toţi prietenii mei virtuali, pe aceia care încă n-au făcut-o deja, să intre neapărat pe http://cum-va-place.blogspot.com/
pentru că lumea magiei nu începe şi nu se termină cu harry potter, ci se află ascunsă
în fiecare dintre noi
şi abia aşteaptă să iasă la iveală în toată splendoarea încăneînceputului

cel mai fain culcuş din lume

2009-12-16T14:19:00.000-08:00

cel mai fain culcuş din lume e acela în care te simţi în siguranţă şi nu ai prin preajmă nici un animal deranjant
cum ar fi rita, de pildă

de la înălţimea de doi metri a bibliotecii stil, sub lampa cu ţâţe
printre puzzle-uri cu căţei şi pisoi
in cutia de cameron apăsată de
greutatea mea de motan grandios
privesc lumea cu superioritate
de hedonist

stiu că această atitudine induce un
echilibru oarecum instabil

dar oare nu toate lucrurile frumoase din viaţă implică oarecare instabilitate?

reni arădeni

2009-12-15T07:45:00.001-08:00

a venit aseară iarna şi nici n-am mai îndrăznit să ies din casă pe o asemenea vreme neprielnică cotoilor, căci nu suport umezeala şi zloata şi zăpada umedă şi rece
în schimb au ieşit Mami şi Tati (aici fac precizarea că am hotărât -
atunci când m-am apucat să construiesc blogul ăsta - că singurele

substantive importante, ne-comune, din viaţa mea sunt Mama, Tata şi Buni, aşa că numai ele sunt scrise cu majuscule, e o chestie de stil, mă înţelegeţi) la plimbare, la pozare, prin târg

şi au dat de nişte reni care şed într-un ţarc lângă primăria aradului

aşa au aflat de la nenea îngrijitorul că dânşii, renii, sunt suedezi de felul lor şi nu se simt aci chiar ca acasă, se pare că nu le place meniul local şi că e nevoie ca un alt nenea, îngrijitorul, să le facă injecţii de acomodare
păi e şi normal, nu, şi nu trebuie să ai multă minte să-ţi dai seama că locul cornutelor ăstora nu e în buricul unui târg din românia, ci în buricul taigalei siberiene sau scandinave, asta o poate spune până şi un motan citadin care doarme toata ziua în patul lui Mami şi e mult mai adaptat la acest mediu molatic decât un ren pierdut de moş crăciun

dedicaţie pentru corina

2009-12-14T09:24:00.000-08:00

dragă corina, nimic nu poate fi mai plăcut pentru un motan blogger
decât să constate că şi-a mai adăugat pe listă o persoană interesată
de blogul său, de fiinţa sa felină, de nenumăratele feţe ale personalităţii sale
de aceea îţi dedic acest videoclip care pe mine, fire sentimentală şi mieunată,
mă dă gata de fiecare dată când dau click pe dânsul

viaţă de câine

2009-12-13T08:26:00.001-08:00

lucruri stranii, mai ales pentru un pisic, surprinde aparatul foto digital:

o pereche de basseţi în braţe la tăticul lor
(acţiunea se petrece la o clinică zisă "de animale mici", la nenea doctorul ăla care pute a medicamente şi siringi şi glande perianale şi mâncare uscată din concentrate greţoase şi caca de canari
şi în general a masă de operaţie şi animale triste care n-au încotro altundeva s-o ia atunci când li se întâmplă o nenorocire)

un câine burzuluindu-se la o turmă de măgari (era o zi frumoasă de vară pe malul lacului pişchia, lângă pădurea în care nenea ceauşescu obişnuia să puşte mistreţii ghinionişti ai patriei, şi până şi căţelul ăsta stupid şi alb şi-a dat seama că e depăşit de situaţie în faţa probabilităţii supărătoare de a se întâlni întâmplător cu mai multe zeci de asini pe o cărare atunci când mămica şi tăticul lui pescuiau caraşi aurii din cauză de hobby şi de concediu în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit)

gegetele de la picioarele lui Tata mâncate de căţeluşii ritei
(cred că animalele astea mici se numeau pedro şi pablo şi locuiau aci în curte pe vremea în care eu nici măcar nu mă născusem, darămite să fiu salvat de nenea miliardarul de alături spre a fi crescut de Mama, mai bine că a scăpat de ele, căci ce m-aş fi făcut cu atâtea lătrătoare în casă, unde mai pui că dânsa, Mami, obişnuia să-i plimbe cu coşuletul prin tot cartierul ăsta de pensionari)

un câine trist în soarele de iarnă pe malul înzăpezit al mureşului (în locul acela obişnuieste să iasă Tata cu rita de gât, vreau să spun de lesă, printre pescarii murdari din micălaca, printre babele dichisite care-şi bârfesc nurorile, printre bicicliştii, motocicliştii şi conţopiştii care-şi fac veacul în parc din plictiseală, oboseală sau
pentru a fi corecţi dpdv politic, nu e mare scofală, ar putea să mă plimbe şi pe mine pe-acolo, deşi la arad nu se obişnuieşte să ieşi cu pisica în lesă, darămite cu lucky motanul)

privind la toate acestea,
ce altceva poţi să te faci atunci când creşti mare decât un motan leneş dormind pe calorifer?

omologul meu din florenţa

2009-12-12T00:33:00.000-08:00

nu, astă din poză nu sunt eu, lucky, ci un motan mult mai bine crescut
care, va trebui să mă credeţi pe cuvânt, locuieşte în florenţa,
şi nu oriunde, ci tocmai într-una din
reşedinţele familiei de medici

pe la 1500 şi ceva, soţia lui cosimo I
s-a îmbolnăvit din cauza aerului
nesănătos din oraş şi a dorit să se mute peste râul arno, drept pentru care soţul i-a cumpărat un palat imens de la un oarecare bancher pitti şi i-a construit nişte grădini pe sute de hectare, botezate boboli, după numele unui rotofei măscărici de la curte

mai încolo, ca să nu se amestece cu vulgul când venea acasă de la slujbă, adică de la signoria/primărie, de medici a construit coridorul vasari, un culoar închis situat la etaj, deasupra străzii, care leagă galeriile ufizzi, peste ponte vecchio, de palazzo pitti

după vreo cinci secole, motanul ăsta poate fi găsit făcându-şi veacul în grădinile boboli, pe câte-o balustradă, prin boscheţi, ca un demn urmaş al cotoilor din familia marelui duce al toscanei
eu ştiu toate astea de la Mami şi Tati, care, atunci când se plictisesc de frumuseţile patriei,
dau o fugă la florenţa pentru a servi, la taverna divina commedia, nişte spaghetti bolognese asortate cu vino rosso di casa bolgheri şi cu o cafea italiană, adevărată, şi pentru a se plimba, trecând ponte vecchio, prin giardino di boboli, pe aleea chiparoşilor vechi de patru sute de ani,
acolo unde n-au altceva mai bun de făcut decât să pozeze pisicile grandioase ale renaşterii

două poze din comp-ul Tatei

2009-12-11T09:39:00.000-08:00

nu'ş ce mă apucă, am început să umblu prin comp-ul Tatei
căutând la întâmplare lucruri serioase, pentru cultivare
dar şi chestii haioase, pentru destinderea anturajului
în aceste vremuri atât de tensionate pentru cei care n-au şansa să aibă coadă
pe asta am găsit-o într-un folder numit "animale politice"
nu ştiţi cumva cum se cheamă mai exact specia cu pricina?

în altă ordine de idei şi de căutări, am dat peste un nenea care are o mare problemă: oricât s-ar chinui, nu poate rupe pisica-n două
mă gândeam, ce era dacă aş fi fost şi eu la fel de bine crescut ca mâţa din
stânga? cre' că rita ar fi stat tot prin vişin şi pe garaj, iar eu aş fi dormit nestingherit în orice pat din casă, ca să nu mai vorbim de faptul că sisi,
motanul din vecini, ar fi părut, în comparaţie cu mine, un şoricel care miaună din lipsă de atceva mai bun de făcut
sper să nu afle Tati că i-am folosit pozele astea la bloggerit, că se supără şi mă trage de coadă, ceea ce nu se face din partea unui stăpân de bun simţ
cum pretinde că este

eu sunt pisica albă, pisica neagră

2009-12-09T05:48:00.000-08:00

din vişinul cu muguri şi goange care înfloreşte o dată pe an
anume ca eu să mă joc cu florile care cad
văd lumea la picioarele mele, pisoii neînsemnaţi ai patriei
mâţele vagaboande de pe garaj, cotoii abandonaţi în ploaie
eu, supremul motan, cred că anul nou care vine va fi bestial
simt vântul schimbării, am sa-mi dobor toţi rivalii
nu va rămâne nerăzbunată nici o urmă de gheară pe nas
nici o cicatrice sub blană, nici o zgaibă în ureche
căci eu sunt pisica albă, pisica neagră deodată

nu pun geană pe geană, mă furişez în blândeţea nopţii gata să dau lovitura mortală
c-o singură labă bine ţintită pot să-i transform pe duşmanii mei, felix motanul şi sisi cotoiul,
din patricieni de penthouse în pisoi de tomberon