bunăoară, sub botul lui oscar,
singurul labrador din judeţul gorj,
nu e ceea ce credeţi,
vreo mogâldeaţă ori vreo jucărie
aleasă de prin supermarket,
ci e însăşi maya, căţeluşa bigel
adoptată de o stăpână nonconformistă
cu locuinţă de vară de la ţară
pe motiv că n-a mai încăput
într-un apartament de bloc
se pare că plăcerea adopţiei
a fost mai ales de partea labradorului
căci de atunci hârjoana continuă
ca o dragoste nărăvaşă, nestăpânită
ce trebuie consumată până la capăt
şi chiar şi după aceea
aşteptând să-mi treacă prin faţa nasului şi ghearelor
musculiţele şi ţânţarii care mi-au încălcat teritoriul,
şoriceii pe cale de dispariţie ai marelui oraş deratizat,
vrăbiile şi canarii care n-au ascultat de mămicile lor,
şi fac asta cu ceva mai multă destindere decât în situaţia
în care m-aş afla, ca un bigel, sub fălcile rasate ale lui oscar

contemplând de pe una din treptele superioare ale existenţei de câine
întregul spectacol al lumii ludice în care trăim cu toţii
în privirea ei se oglindesc toate zbaterile gângăniilor exterioare
siluete vagi de oameni, păsări şi insecte care aleargă după himerele zilnice
dacă stau să scotocesc bine în irisul ei umed, cu contururi maronii
mă pot zări chiar şi pe mine însumi privind-o înspăimântat
la gândul că s-ar putea deranja din băile ei de umbră şi de soare
pentru o scurtă partidă de sprint care să mă alunge în înaltul arborilor
din fericire însă, e prea cald însă şi prea vară pentru o asemenea acţiune
şi toată povestea ia sfârşit cu o dulce aţipire în braţele moi ale liniştii