duminică, 31 iulie 2011

vorbesc mai mult cu mine însumi despre faptele bizare ale oraşului

vorbesc mai mult cu mine însumi
despre faptele din urmă ale oraşului
despre menajeria sa de locatari
ascunşi într-o cochilie gri
comunicând cu lumea
prin nişte antene, prin nişte lumini
care recepţionează distorsionat
ultimele ştiri despre dumnezeu

cineva lasă o dâră lipicioasă şi umedă
pe pavajul tuturor trecerilor
îi pot urmări până la capăt traseul
intersecţiile periculoase cu destinul
cuvintele nu pot însă interveni
în acest joc de lentori şi viteze
al cărui sfârşit
devine din ce în ce mai previzibil


reportajul continuă cu o fotografie din cartierul micălaca
cu nişte oi cu etichete în ureche care pasc iarba digului cel mare
încurcându-se din când în când printre trecătorii bipezi de pe corso
şi dovedind că aradul e un fel de animal planet pentru fiecare
mă gândesc că acest adevăr poate fi rumegat la ceas de seară
în faţa receptoarelor virtuale cu bloguri şi globuri
ca o iarbă grasă care creşte printre doze de bere şi coji de seminţe
în lunca ecologică cu brotăcei, ski jet-uri şi dejecţii a mureşului


de pe asfaltul încins de tălpile, copitele, labele şi ghearele arădenilor
căţelul rigu, a nu ştiu câta reîncarnare a primului paznic patruped
cu aceeaşi blană, cu aceiaşi pureci şi cu acelaşi nume
priveşte întors la camera de luat vederi în spatele căreia
se înfoaie de plăcere şi spaimă chipul meu de mâţ fotoreporter
aflat în documentare întâmplătoare prin părţile astea de lume
din motive oarecum întemeiate din punct de vedere estetic
cineva a decupat din cadru chipul mustăcios al ciobanului
cu telefon celular, cizme de gumă şi pălărie de paie
zâmbind în direcţia vechii cetăţi a aradului de pe celălalt mal al apei
pentru un public imaginar, pregătit să aplaude întreaga scenă


la fiecare streaşină cineva desenează firele capcanelor viitoare
făcându-te să te întrebi în sinea ta dacă merită
să te transformi cândva numai de dragul fâlfăirii şi al zborului
în ţânţar, molie, fluture, libelulă ori musculiţă
dar poate că asta fac şi eu de fiecare dată cu ajutorul cuvintelor
aşteptând zadarnic, cu plasa întinsă, un semn din cer
din partea marelui entomolog care uneori îşi face vreme
să arunce cu aripi colorate ce încă mai pot să zboare

4 comentarii:

  1. Poate jucăm Go într-o zi.

    RăspundețiȘtergere
  2. totul e în ko deocamdată
    e un ko deocamdată
    şi asta înseamnă că ne învârtim în cerculeţ
    ori în alte forme geometrice ale sufletului
    şi nu mai găsim ieşirea
    precum şoarecele algernon
    în labirintul său de celuloid

    RăspundețiȘtergere
  3. trei ko-uri consecutive, fără schimbarea configuraţiei pe tablă, presupune o nouă partidă. o ieşire, cum ar veni.

    RăspundețiȘtergere
  4. înţeleg că eşti preocupat cu altele. nu te mai deranjez de-acum.

    RăspundețiȘtergere