când te apuci să priveşti lumea
totul ţine de perspectivă
de unghiul sub care te uiţi
la vietăţile care mişună prin preajmă
poţi să o faci de la adâncimea unei
furnici fără-de-nume
dintr-o gaură în care îţi consumi
hărniciile şi zădărniciile
ori o poţi face de la înălţimea
geostaţionară şi antigravitaţională
a unui dormitor lengyel interbelic
în chip de vietate superioară
cu gheare, blană şi conştiinţă
de blog şi de sine
însă nu ştiu dacă postura e opţională
pe mine mă pozează toată lumea, fie că vreau, fie că nu am chef
sunt mica vedetă fotogenică şi telegenică a familiei
se-nghesuie tabloidele şi papparazzi să mă surprindă
în ipostazele power-flower ale leneviei mele nemărginite
revista time nici nu ştie ce a putut să piardă pozând mereu
marilyn-e monroe şi james-i dean şi neil-i armstrong
în loc de lucky motani din cartierul arădean podgoria
toropiţi pe caloriferele solvabile ale anilor din urmă
mda, precum se vede, sunt un motan cu aspiraţii, un mâţ meloman
care a ales pentru întotdeauna pianina bluthner în dauna cobiliţei
ca loc de huzurire şi tăiat frunză la câinii stufoşi ai casei
mi se întâmplă să dorm adesea printre metronoame şi diapazoane
pe partituri îngălbenite de aceiaşi czerny, bartók şi chopin
şi nimeni şi nimic nu mă poate trezi din acest hedonism sforăitor
în afară, poate, de şoricelul animat şi uşor confuzionat jerry
interpretând tendenţios un marş turc în urechile mele adormite
de fapt, nici nu am altceva mai bun de făcut
afară nu sunt decât antene ruginite şi absolut comune,
care nu mai prind programele cu pureci ale trecutului sovietic,
şi cocoşi-giruetă pe care nu-i mai poate dezrobi nimeni
din vânt, din gând, din cuvânt şi din funcţie
mi-ar plăcea să mă strecor cândva pe parabolica acoperişului
să vă bruiez ultimul episod al telenovelei ori talk-show-ului preferat
să vedeţi brusc la tv un motan nu tocmai bine crescut
care militează pentru eliberarea cocoşilor de tablă ai oraşului
