marți, 16 februarie 2010

cândva, atunci şi acolo, cu căţelul labi şi gâştele rsr

zilele trec asemenea unei călătorii
care nu a mai avut loc
fiecare am fost cândva,
atunci şi acolo
în timpul şi spaţiul
altor plăceri irezistibile
mirosurile şi vântul s-au pierdut
câtă scăpare că nu le-a salvat nimeni în folderele oldies
fericirea rămâne însă întipărită
pe câte o poză decolorată
unde s-a dus fetiţa care hrăneşte gâştele pe litoralul rsr
cu pâinea semi a marilor vacanţe
în ce cotlon al timpului îşi plimbă metamorfoza umană?



fiecare ţinea câte ceva în braţe
hrănind cu atingere întâmplările copilăriei
unde au plecat gâştele, căţeii, pisoii şi cocoşii preferaţi
alături de care s-au zbenguit puii de om
în praful sărat al anilor '70 sau '90?
ce briză adie în paradisul lor blând,
cine le spune pe nume
şi cine îi cheamă la masă cu voce subţire de copil?
de ce nu se termină niciodată dorul acesta nelumesc
după fiinţele cu care ne-am jucat altădată
împrăştiind bucuriile ca pe nişte mărgele de sticlă?

17 comentarii:

  1. Dorul nu se sfârşeşte niciodată, Lucky. Se face tot mai adânc şi mai adânc...
    Mama spune că toate păsările, purceii, gâştele, ba chiar şi pisoii mai trăzniţi împreună cu puzderia de căţei zburdalnici se duc toţi pe cărări luminate într-un loc splendid unde se joacă pe pajişti verzi, au de toate şi dorul nostru îi face să se simtă iubiţi.
    Tu ai văzut gâştele de la începuturile blogului meu? Nu sunt aşa de fericite ca cele de pe malul mării... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. am văzut gâştele
    de la începutul tuturor blogurilor
    şi pe cea/cele ale selmei lagerlöf
    şi pe cele din copilăriile Tatei şi Mamei
    le-am văzut cu capetele ieşite din ou
    cum cresc de la acel inconfundabil kisliba-zöld
    până la stadiul de zburătoare ocazionale
    peste izlazurile bunicilor
    le-am văzut cum pleacă dimineaţa
    şi cum se întorc seara acasă
    ciugulind boabele galbene de porumb
    ca pe cele mai gustoase trufe din lume
    am văzut copiii fugăriţi de gâscanii de serviciu
    şi penele pufoase cu care se umpleau
    dunele şi pernele
    sub care îşi petreceau iernile
    locuitorii planetei banat
    mi-ar fi plăcut să zbor o vreme
    pe spatele unei gâşte bine crescute
    deasupra tuturor întâmplărilor copilăriei
    şi poate că am şi făcut-o
    doar că nu îmi mai amintesc
    nu îmi mai amintesc
    şi din toate nu ne mai rămâne
    decât atât de puţin
    poate doar aceste cuvinte

    RăspundețiȘtergere
  3. E bine dacă ne rămân cuvinte - cuvinte pline de miez, nevătămate de curgerea timpului... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. grişka, da
    poate că numai cuvintele rămân
    dar poate că rămân şi blogurile
    dacă nu ne scoate Dumnezeu
    computerele din priză
    pozele de pe-aci nu se decolorează
    până la sfârşitul lumii
    iar comentariile noastre, sfaturile astea
    care adesea îs mai faine chiar decât postările
    călătoresc prin spaţiile virtuale
    ca nişte scrisori
    care nu vor fi mototolite niciodată

    RăspundețiȘtergere
  5. Fiecare vârstă m-a făcut să înțeleg tot mai mult PISICA, Lucky, motan norocos și poet...Am învățat lângă PISICĂ să tac atunci când trebuie, să stau mult timp fără să rostesc un cuvânt, chiar dacă uneori vorbesc făsră oprire câte o oră....am învățat să prețuiesc un loc umbros vara și unul cald, iarna....uneori fără să îmi doresc mai mult. Cum să nu fiți voi, pisicile, model pentru noi? Și celelte animăluțe dragi! Pupic pe botic!

    RăspundețiȘtergere
  6. mirela, ştii ce cred eu?
    că eşti şi tu o pisică
    disimulată în femeie
    şi nu e decât o chestiune de timp
    de reîncarnare până să devii/redevii
    mâţa aristocrată care eşti de fapt
    iar atunci serafina...

    în ce mă priveşte, în altă viaţă
    în alt ev
    mi-aş dori să fiu tot o felină
    decât că una mai mare
    pisică sălbatică, râs cu urechi de elf
    sau tigru, de ce nu, tigru bengalez
    ori leu în savană
    ar fi puţin mai inconfortabil
    dar câtă splendoare m-ar aştepta,
    câtă splendoare!

    RăspundețiȘtergere
  7. laura, minunat este
    că eşti şi tu aici
    în lumea pisicilor fără frontiere
    şi a căţeilor de pretutindeni
    încă un suflet în univers
    care înţelege limbajul
    celor fără-de-vorbe
    creaţi în ziua a cincea
    dintr-un capriciu fără-de-cuprindere

    RăspundețiȘtergere
  8. ”mi-aş dori să fiu tot o felină
    decât că una mai mare
    pisică sălbatică, râs cu urechi de elf
    sau tigru, de ce nu, tigru bengalez
    ori leu în savană”...
    Ce frumos, Lucky! Da, eu sunt o pisică sau am devenit iubind pisicile, sau iubindu-mă ele, nu știu! Știu că și Serafina mă crede pisică, așa cum și pe Enya o crede pisică. Enya e deja o pisică, dar va trece o vreme, ca domnișoară, femeie, artistă, etc (să-i dea Dumnezeu 100 de ani fericiți!) până să-și deaseama cât este de picică! Pupăm motan norocos!

    RăspundețiȘtergere
  9. P.S. ”Cât este de piSică. Poate corectezi tu, mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. nu e nimic de corectat, mirela
    o literă altfel decât celelalte
    îşi are inocenţa ei
    "c"-ul poate fi de la candoare sau capriciu
    şi ai mai pomenit tu pe cineva
    să corecteze candoarea ori capriciul?

    RăspundețiȘtergere
  11. Să lase candoarea și capriciul, chiar dă bine, Lucky! Ai mai fost la plimbare? Zi plimbăreață!

    RăspundețiȘtergere
  12. Draga Lucky, mama s-a bucurat cand a vazut pozele, a zis ca-i amintesc de copilarie, chiar daca este vorba despre anii '80 in cazul ei.

    RăspundețiȘtergere
  13. mirela, eu mă plimb mereu
    prin lumea asta contrastantă
    în căutarea unui miros şi a unui gust
    care s-au pierdut
    ori poate au fost ascunse
    pentru a nu fi împărtăşite
    tuturor fiinţelor simţitoare
    astăzi nu am avut noroc
    dar mâine, cine ştie?

    RăspundețiȘtergere
  14. chiţi, copilăria e eternă
    din cauza ei anii '80 şi anii '70
    din toate mileniile şi din toate veacurile
    au fost minunaţi
    fiindcă copilăria trăieşte în lumea ei
    în balonul oranj de săpun
    pe care nu-l poate sparge
    nici cel mai dur corp al vulgarităţii
    copilăria e aura noastră
    care ne însoţeşte nevăzută
    prin toate întâmplările
    ca o rugăciune blândă
    care a fost ascultată

    RăspundețiȘtergere
  15. ai
    lucky asta e nostalgie de primavara
    :)

    RăspundețiȘtergere
  16. da, e nostalgia singurei
    zile de primăvară
    din februarie
    între timp am reintrat în hibernare
    şi în ritmurile prezentului
    şi nu mai ştiu
    care ar fi rugăciunea potrivită
    să readuc primăvara
    în toate zilele
    în toate inimile

    RăspundețiȘtergere