gânduri în oglinda apei

au fost zile pline de îndoieli
când toate lucrurile au stat în cumpănă
norii s-au perindat cu iuţeală
deasupra lumii mici în care trăim
iar apele s-au revărsat peste oraşul gri
prietenii au prevestit chiar
că într-o bună zi o să-mi piară inspiraţia

am stat şi am cugetat la toate acestea
încolăcit în jurul propriei fiinţe
torcând ori sforăind uşor
într-o dulce abandonare în braţele somnului
toate creşteau în jur cu o frenezie ecuatorială
timpul, spaţiul, vegetalele, peisajul urban
cu oameni şi motoare învăluiţi în verde, învăluiţi în fum




nu pot reacţiona la provocările concretului
de parcă gândul ar fi mai viu decât realitatea
apele vor creşte continuu luându-mi obiectele
purtându-mă spre nicăieri în luntrea visului
ghiveciul şi trandafirul japonez vor pluti spre gange
de-a lungul unei paralele imaginare
fotoliile vor naviga pe oceane încă nenumite
o dată cu emoţiile şi emoticoanele mele
contopite într-o ficţiune lacustră


când mă voi trezi din toată această toropire
pe una din înălţimile care vor fi supravieţuit
potopului imaginar

totul se va vedea deplin la picioarele mele
lumea de mâl şi claxoane
peştii zbătându-se la nesfârşit pe uscat
în aşteptarea inundaţiilor viitoare



încerc să citesc viitorul în oglinzile apei
nu mai pot şti ce se întâmplă
cu toate cuvintele spuse şi nespuse

poate că se evaporă în lumea norilor
şi vor cădea cândva pe pământ
precum o ploaie de iunie a cărei atingere
poate fi înţeleasă de toată lumea

vuvuzelele zumzăie, caravana trece

afară e o arşiţă mexicană
iar gândurile şi amintirile
se topesc în soarele de iunie
scurgându-se nevăzute sub brazii curţii

trebuie să vină seara odată
să scoatem neîntârziat televizoarele afară
să vină vecinii, să curgă berea
să ne suim în pod şi să orientăm antenele comune
către sârbi şi către unguri

să-l vedem pe pele cum îi dă gol mereu lui adamache
printre purecii luminiscenţi ai teveului cosmos
căruia îi cam fuge imaginea




ba nu, ba nu, poate că am încurcat borcanele şi epocile
poate că e vorba de cu totul altceva
poate că e obligatoriu să luăm povestea de la capăt
din vremea în care mingile purtau şiret
iar ghetele negre treceau de gleznă
şi baronii evrei îşi plăteau jucătorii în cocoşei
şi toţi purtau nume ungureşti şi nemţeşti, ba chiar şi româneşti
iar naţionala multinaţională traversa atlanticul cu vaporul
între două războaie şi câteva abdicări
din pură plăcere şi din cauza campionatului mondial



pe urmă va fi nevoie de o revoluţie şi de puskasi la real madrid
iar avioanele se vor prăbuşi cu sir bobby charlton
şi nimeni nu are cum să uite că uruguayul a umilit brazilia pe maracana
pentru a putea ridica o cupă deasupra capului
pe urmă vom fi nevoiţi să zburăm cu taromul la guadalajara
să aşteptăm zadarnic să intre gâscanul
să admirăm perciunii lui rică răducanu şi silueta lui liţă dumitru
şi să sperăm că şutul lui dembo va rupe plasa
iar dumitrache va da gol măcar în reluare



un pic mai încolo, când ne vom fi trezit din vis, vom fi nevoiţi
să suportăm cum beckenbauer îl bate pe cruyff
dintr-o cumplită şi lipsită de imaginaţie eficienţă nemţească
apoi ne vom da seama brusc că am aterizat în argentina
că ninge cu confetti când kempes dă golul de graţie
dar asta se întâmplă, bineînţeles, cu ceva vreme înainte ca rossi şi bearzot-ul cu pipă să devină campioni de ocazie
şi cu un pic mai mult înainte că bölöni să bage mingea
în plasa lui zoff pe 23 august


când lumea noastră va fi devenit în sfârşit una parţial color
maradona îşi va folosi mâna în scopul genial de a câştiga
de unul singur un nou campionat mondial
ba poate chiar şi pe cel de-al doilea război al malvinelor
apoi vom călători liber în italia cu ajutorul pronosportului
pentru a lua bătaie de la nişte băutori de bere
şi a asista plictisiţi, împreună cu toto schillaci,
la o altă jalnică victorie germană



după un veac de aşteptare, vine în sfârşit rândul lui gică hagi
să aşeze mingea cu ajutorul piciorului şi al divinităţii
în vinclul porţii lui cordoba, 30 de metri mai încolo
dar şi în alte vincluri de peste ocean
şi să-l tragă profesional de chică pe babuinul valderrama
înlăuntrul unei epopei cu belo, răducioiu, ilie dumitrescu
dorinel munteanu, dan petrescu, lăcătuş şi gică popescu
care trebuie totuşi să se sfârşească prematur
la un banal şi suedez unşpe metri




restul e o poveste cu del piero, zidane şi ronaldo
spusă pentru nepoţi o dată la patru ani
pe care nu prea mai ai plăcere s-o asculţi
dintr-o incomensurabilă lipsă de dobrini şi de hagi
acum, vuvuzelele zumzăie, caravana trece
iar visele noastre s-au cam îngrăşat
în faţa plasmelor şi lcd-urilor
de ce oare întotdeauna messi şi fabregas se nasc în altă ţară?

cai albi şi pupeze portocalii în ţara lui tatabun

de fiecare dată e la fel
Tati se suie în corolla sau în yaris
şi părăseşte aradul
tăind-o spre sud prin timişoara
spre împărăţia satului său, ferendia
locul în care trăieşte
cel mai interesant dintre oameni
tatăl său, tatabun
ultimul ţăran autentic al lumii

nu ştiu de ce o face mereu,
ce anume îl mână
spre satul acela uitat de lume,
pierdut în geografie
ce nostalgie irezistibilă îl atrage
către acelaşi punct al existenţei sale


pretextul e că trebuie mereu să pozeze cai albi şi pupeze portocalii
egrete şi stârci printre pipirigii de la şemlacu mare
bibilici zise pirchiţe şi berze plouate în cuibul de înaltă tensiune
ba chiar şi ieduţi în iarba grasă din plaţul nu ştiu cui
mărturisesc că toate acestea sunt pe bune
nu e loc de nici o înşelăciune, nimeni nu trişează cu nimic
pupăza e autentică şi tocmai trecea drumul mare la şemlac
când Tati papparazzo a surprins-o cu ochiul canonului său


poate că unora li s-ar părea dezolant acest peisaj
pe care el îl străbate mânat de un dor anume
prin praful drumurilor precare de la poalele dealului şumigului
pe lângă cazematele care trebuiau să apere rpr-ul de tito
prin lanurile de grâu şi câmpiile de maci
pe lângă gările părăsite prin care trec motoare de pe vremea lui dej
lăsând la vatră ultimii navetişti cu bască şi ciorapi supraelastici
în patria trenului marinică care cândva ducea oamenii la făbrică


lucrurile şi fiinţele care ne pot face fericiţi pot fi adesea departe
în locul cu spini şi stâlpi de curent din care a început totul
uneori trebuie să facem cu toţii această călătorie în ţara lui tatabun
ultima oară l-am găsit senin în grădina sa a raiului
cu pomi, vie şi crumpi, ba chiar şi lobode în soare
mângâind un câine alb-negru în mijlocul tuturor acestor creşteri
şi purtând o şapcă murdară pe care scrie bănăţeanul
cea din urmă imagine e însă cea a copilului trecător şi întâmplător
acela care ar putea fi oricare dintre noi