au fost zile pline de îndoieli
când toate lucrurile au stat în cumpănă
norii s-au perindat cu iuţeală
deasupra lumii mici în care trăim
iar apele s-au revărsat peste oraşul gri
prietenii au prevestit chiar
că într-o bună zi o să-mi piară inspiraţia
am stat şi am cugetat la toate acestea
încolăcit în jurul propriei fiinţe
torcând ori sforăind uşor
într-o dulce abandonare în braţele somnului
toate creşteau în jur cu o frenezie ecuatorială
timpul, spaţiul, vegetalele, peisajul urban
cu oameni şi motoare învăluiţi în verde, învăluiţi în fum
nu pot reacţiona la provocările concretului
de parcă gândul ar fi mai viu decât realitatea
apele vor creşte continuu luându-mi obiectele
purtându-mă spre nicăieri în luntrea visului
ghiveciul şi trandafirul japonez vor pluti spre gange
de-a lungul unei paralele imaginare
fotoliile vor naviga pe oceane încă nenumite
o dată cu emoţiile şi emoticoanele mele
contopite într-o ficţiune lacustră
când mă voi trezi din toată această toropire
pe una din înălţimile care vor fi supravieţuit
potopului imaginar
totul se va vedea deplin la picioarele mele
lumea de mâl şi claxoane
peştii zbătându-se la nesfârşit pe uscat
în aşteptarea inundaţiilor viitoare
încerc să citesc viitorul în oglinzile apei
nu mai pot şti ce se întâmplă
cu toate cuvintele spuse şi nespuse
poate că se evaporă în lumea norilor
şi vor cădea cândva pe pământ
precum o ploaie de iunie a cărei atingere
poate fi înţeleasă de toată lumea
Din vacanța de vară – La Biennale d’Arte di Venezia 2024, II
Acum o săptămână
Am lasat o parte din poemul tau, cea care e dedicata coditelor voastre, la Vic. Sper sa vedem si...coada, ca aici vedem doar motan poet, usor ingandurat, dar teribil de expresiv! Ai o blanita frumoasa, ochisori verzi! Pana in iulie se pare ca va mai ploua, asa ca trebuie sa ne multumim cu privitul frumoasei veri de la fereastra, ce sa facem! Pupic pe botic si multumesc pentru minunatele versuri, le-am postat la codte si la ziua scumpetei mele, Enya, care iti multumeste, la unison cu Serafina, miauu! :)
RăspundețiȘtergereLucky, nu ţi-e frică de atâta apă?
RăspundețiȘtergereDraga Lucky, esti tare frumos si esti si poet. Salutari de la Chiti.
RăspundețiȘtergeremirela, n-am putut să-mi prezint
RăspundețiȘtergerepropria coadă în concurs
cred că e pur şi simplu o chestiune de pudoare
grişka, mi-e frică
de aia scriu aici aceste cuvinte antilacustre
e un fel de a vâsli împotriva curentului
care mă duce inevitabil în lumea apelor
da, da, lady io şi mâţă chiţi
oi fi reîncarnarea vreunui poet
care n-a apucat să-şi scrie toate odele
şi care, pentru a duce totul la bun sfârşit,
s-a văzut nevoit
să intre în pielea alb-neagră
a unui mâţ de cartier
Lucky, artistii si poetii au mereu tot felul de retineri....Dar, sanatosi sa fim, asta-i important! :P
RăspundețiȘtergereP.S. O buna prietena a scris un articol, pe care eu nu l-am putut scrie…si a preluat ea povara, adugand ceea ce o doare, o durere in plus si o nesansa a bietelor animalute. Dar si multa revolta. Suntem un popor barbar?! Ma revolta cruzimea neamului meu…Daca doresti, citeste aici:
http://pisica07.wordpress.com/2010/06/29/am-plans-destul/
O seara linistita!
wow, da' ce biluta galbena si zambareata ai !
RăspundețiȘtergere