vineri, 9 iulie 2010

umbra motanului kenzo pe un perete neterminat


a fost odată ca niciodată
un grandios motan pe nume kenzo
care trăia la marginea marelui oraş
într-o căsuţă cu lămpi, fluturi şi lucarne
şi scară care duce spre cer
adică spre dormitorul misterios
al celui care le-a creat pe toate
în timpul unui vis cât se poate de inspirat

deşi kenzo era o fiinţă spectaculoasă şi sociabilă
prietenii săi erau puţini, erau pe apucate,
mai mult ca o umbră de sfinx
pe un perete neterminat





când le vorbea, obişnuia să-şi depene povestea tristă
avusese o stăpână oarecum tipică, atât de întâlnită în lumea de azi
genul de proprietar sclifosit de vilă şi x5 care îşi doreşte
şi o mâţă de rasă printre atâtea obiecte de valoare din jurul său
cum motanul devenise agresiv, zgârâind-o şi muşcând-o
duduia s-a gândit să scape de el, să-l eutanasieze pe dată
kenzo îşi aminteşte totul privind cu ochii săi mari
la prietenul blând şi mişcător din oglinda ferestrei


din fericire, zâna cea bună a pisicilor british shorthair
cu care proprietarii parveniţi habar n-au cum să se poarte
ori, mai exact, zânul bărbos şi vindecător care locuieşte
în satul cruceni de la marginea aradului
în chip de veterinar mirosind a tincturi şi dezinfectante
l-a salvat de la moarte, adoptându-l pe dată
şi învăţându-l în câteva minute cum trebuie să se poarte
cu oamenii mai mult sau mai puţin letali din preajmă


astăzi, kenzo zâmbeşte fericit pe gresia caldă a noului său cămin
cu chipul său rotund de eschimos, felin şi pufos
ba chiar se joacă seară de seară cu gâzele zbuciumate
care se strâng fascinate în jurul becului orb
şi al piciorului nămolos şi ludic al stăpânului
de parcă n-ar fi planat niciodată asupra sa
ameninţarea cumplită a morţii, injecţia cu otrăvuri finală
administrată cu seninătate de o oarecare tanti cruela


întâmplările şi intrigile acestui basm pot continua la nesfârşit
ca o toarcere molcomă printre dopuri şi alte obiecte
şi jucării cu care să-ţi alungi singurătatea şi plictisul
pisicul şi stăpânul vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi
în casa de sub stele, răsărituri şi apusuri
în jurul căreia pasc caii şi mânjii o iarbă de la începutul lumii
în curtea căreia se adună dobermanii, dihorii şi aricii
şi-şi fac culcuş etern în palma protectoare a umanităţii

12 comentarii:

  1. Frumoasa povestea... Om si pisic in lupta impotriva Raului. Iar Raul nu are nicio sansa :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Motanel, plecaciune pentru poezioara. Esti dulce.eu si toata gasca de ratoni, te salutam ...ne-ai facut ziua...
    Am descoperit datorita tie, blogul lui Peticel ... delicioase gentute.

    RăspundețiȘtergere
  3. olivia şi tudor, binele se strecoară
    în chip de spiriduş
    înlăuntrul întâmplărilor palpitante
    şi pune piedici
    în calea necazurilor mâţeşti
    mi-ar plăcea să ţin şi eu în dulap
    câteva fiinţe din astea, magice
    şi din când în când
    să le dau drumul prin lume
    pentru a preveni multe rele
    şi mai ales eutanasierea speranţei


    lumealtfel, ce bine că trecuşi pe la mine
    aşa putem vorbi
    despre poezia gentuţelor lui peticel
    despre ratonii de zahăr ars
    şi depărtările de acasă
    dar şi despre fleacurile esenţiale
    care ne fac mai buni
    cu noi înşine şi cu ceilalţi
    din gaşca tuturor fiinţelor
    de pe blogul pământesc

    RăspundețiȘtergere
  4. Sclifositilor alora de viseaza numai "rasa pura" ar trebui sa li se interzica sa aiba vreodata un animalut! :(

    RăspundețiȘtergere
  5. Oh, da, vreau gentute de la Peticel ! O sa le asortez cu cerceii girafe si cu ceasul cu desene animate ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Deja il iubesc pe Kenzo, motanul salvat de zâna cea bună a pisicilor british shorthair, care a luat chipul unui barbos cu suflet de aur! Bravo Kenzo, esti un supravietuitor! :P Fericire tie si celor care te-au salvat! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. corina, în povestea cu animăluţele
    nu e vorba doar de afecţiunea
    unei fiinţe anume
    pentru o altă fiinţă anume
    gradul de civilizaţie al unei ţări
    poate fi apreciat şi în funcţie de cum
    cetăţenii ei tratează animalele
    la noi e civilizaţia lanţurilor
    şi a x5-urilor de paradă
    e contrastul dintre bojdeucă şi porsche cayenne
    dintre foame şi marea crăpelniţă
    iar unii omoară cu pietre ori cu injecţie letală
    ceea ce nu pot iubi sau măcar înţelege

    cândva, pe timpul cu teveu alb-negru,
    cu vizite de lucru şi telecinematecă
    baubau era, monsieur cercooleţ,
    stăpânul cărţilor din odaia fratelui meu
    mult mai vârstnic
    de câte ori pătrundeam acolo
    mă ameninţa cu dânsul, păzitorul
    lucrurilor sacrosancte ale oamenilor mari
    cu toate astea, mi-am băgat nasul
    în toate cazaniile şi 1001-a de nopţile
    din acea bibliotecă pe care şi eu o consideram
    a fi pentru toţi, toţi, toţi
    nici nu vreau să mă gândesc
    ce s-ar fi întâmplat cu mine
    dacă acum patruzeci de ani,
    pe când nici nu scăpasem de dinţii de lapte,
    în locul sutelor de cărţi ale fratelui meu
    aş fi găsit în bibliotecă
    doar un laptop conectat la internet

    veve, eşti faină
    ştii ce?
    dacă eram şi eu vreun raton ori vreo veve
    m-aş fi strecurat în gentuţele
    de încântat privirea
    ale peticelului virtual
    m-aş fi jucat toată ziua în ele şi cu ele
    în nebuneala copilăriei mele
    cu ochelari şi coadă

    mirela, noi facem parte deja
    din partidul iubitorilor de kenzo
    poate că în nevisatele vise
    purtăm blană şi mustăţi
    (şi british, şi shorthair)
    şi lenevim pe toate obiectele casei
    atunci când nu vânăm gâzele becului
    în compania zânului bărbos

    RăspundețiȘtergere
  8. Frumoasă poveste, dragă Lucky!
    Te aştept mâine la ziua mea, împreună cu toţi prietenii tăi patrupezi şi bipezi! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Lucky, trista poveste! Chiar daca finalul este fericit, faptul de la care se porneste este cutremurator.
    Si ai perfecta dreptate, exact asta vorbeam cu cineva zilele tecute: gradul de civilizatie al unei tari se vede si in modul in care sunt tratate animalele. Iata de ce cred ca turcii sunt mult mai civilizati decat noi.

    RăspundețiȘtergere
  10. grişka, am onorat invitaţia
    şi m-am strecurat deja în odaia ta
    suindu-mă pe toate cele
    lucruri numai bune de joacă
    am zgâriat vinilul
    m-am centrifugat în maşina de spălat rufe
    am dormit în iarbă
    am făcut uţa-uţa cu uşa
    şi-am văzut că e bine

    lady io, ai remarcat tristeţea
    uneori e greu s-o alungăm
    privind la lumea din jur
    poate doar chipul fericit al motanului kenzo
    ne alină deziluzia
    cât despre turcia, fără doar şi poate
    e o ţară minunată şi civilizată
    pe cuvânt de motan călător
    pe ţărmul mării din ale cărei valuri
    s-a născut zeiţa frumuseţii
    şi-a altei străvechi civilizaţii

    RăspundețiȘtergere