m-a cuprins o lene cosmică

trebuie să ştiţi cu toţii
că în ultima vreme
m-a cuprins aşa o lene cosmică
că dorm mereu, zile şi nopţi în şir
pe bufetul din sufragerie
între cai albi de porţelan
care aleargă prin visele mele
lângă samovarul neclocotit
ce-ar putea oricând să-mi dea trezirea
între sfeşnice neaprinse
şi trunchiuri de bambus trist
sub goblenul centenar
cusut de măicuţele de notre-dame
în care câinii unei vânători ancestrale
veghează atent un cerb răpus
cu privirea lichidă şi blândă




poate că de aceea nici n-am apucat să vă spun aici, pe blog
povestea grandioasei căţeluşe charlotte
din neamul încăpăţânat al ciobăneştilor de bucovina
care poartă numele unui cupaj de vinuri
şi obişnuieşte să roadă smochinii curţii
unei case renovate din nădlac
în care îşi fac cuib de la o vreme animalele şi fericirea
după cum nu am apucat să vă istorisesc
nimic nimic nimic despre aventurile noilor mâţi negri
pe numele lor batman şi vera
nişte draci adolescenţi care cresc în curtea serafică a lui titi&clara
dar şi pe masă şi pe sub masă, pe acoperiş şi prin tufiş
cu scopul afectiv anume şi atât de des mărturisit
de a-l înlocui pe marele dispărut grimli
despre ale cărui viaţă şi operă s-a mai făcut vorbire aici

o s-o fac însă altă dată, voi povesti când nesomnul mi-o va permite


mi-a fost aşa o lene cosmică, trebuie să mă-nţelegeţi
sunt un motan de dreapta, iar scrisul e o chestiune nenormată
nu îl poţi supune vreunui acord global fără să te acoperi de ridicol
n-are legătură cu oamenii muncii şi nici cu pisicii muncii
câtă vreme ţine de chef şi de capricioasa inspiraţie
care, iată, mă face acuma să casc şi să mă trezesc
şi să scriu câteva rânduri pentru prietenii mei din lumea largă

umbra motanului kenzo pe un perete neterminat

a fost odată ca niciodată
un grandios motan pe nume kenzo
care trăia la marginea marelui oraş
într-o căsuţă cu lămpi, fluturi şi lucarne
şi scară care duce spre cer
adică spre dormitorul misterios
al celui care le-a creat pe toate
în timpul unui vis cât se poate de inspirat

deşi kenzo era o fiinţă spectaculoasă şi sociabilă
prietenii săi erau puţini, erau pe apucate,
mai mult ca o umbră de sfinx
pe un perete neterminat





când le vorbea, obişnuia să-şi depene povestea tristă
avusese o stăpână oarecum tipică, atât de întâlnită în lumea de azi
genul de proprietar sclifosit de vilă şi x5 care îşi doreşte
şi o mâţă de rasă printre atâtea obiecte de valoare din jurul său
cum motanul devenise agresiv, zgârâind-o şi muşcând-o
duduia s-a gândit să scape de el, să-l eutanasieze pe dată
kenzo îşi aminteşte totul privind cu ochii săi mari
la prietenul blând şi mişcător din oglinda ferestrei


din fericire, zâna cea bună a pisicilor british shorthair
cu care proprietarii parveniţi habar n-au cum să se poarte
ori, mai exact, zânul bărbos şi vindecător care locuieşte
în satul cruceni de la marginea aradului
în chip de veterinar mirosind a tincturi şi dezinfectante
l-a salvat de la moarte, adoptându-l pe dată
şi învăţându-l în câteva minute cum trebuie să se poarte
cu oamenii mai mult sau mai puţin letali din preajmă


astăzi, kenzo zâmbeşte fericit pe gresia caldă a noului său cămin
cu chipul său rotund de eschimos, felin şi pufos
ba chiar se joacă seară de seară cu gâzele zbuciumate
care se strâng fascinate în jurul becului orb
şi al piciorului nămolos şi ludic al stăpânului
de parcă n-ar fi planat niciodată asupra sa
ameninţarea cumplită a morţii, injecţia cu otrăvuri finală
administrată cu seninătate de o oarecare tanti cruela


întâmplările şi intrigile acestui basm pot continua la nesfârşit
ca o toarcere molcomă printre dopuri şi alte obiecte
şi jucării cu care să-ţi alungi singurătatea şi plictisul
pisicul şi stăpânul vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi
în casa de sub stele, răsărituri şi apusuri
în jurul căreia pasc caii şi mânjii o iarbă de la începutul lumii
în curtea căreia se adună dobermanii, dihorii şi aricii
şi-şi fac culcuş etern în palma protectoare a umanităţii