amintire cu vicky, pieptănată încetişor şi blând

iar mi s-a făcut dor de o poză în sepia
de eternitatea personală a unei clipe
şi am lipit-o aici de ecranul blogului
în speranţa că dumnezeu nu va scoate niciodată ştecherul din priză
pesemne că vorbesc cu mine însumi
şi cu alte două-trei fiinţe
cu ochii larg deschişi
atât cât să-mi ating target-ul nonprofit
de audienţă afectivă
atât cât să spun pe şoptite
povestea scurtă a căţeluşei vicky
pieptănată încetişor şi blând
în curtea cu hortensii şi brazi
de fetiţa cuminte a anilor şaptezeci



era mică şi fericită în pielea sa de maidaneză bine crescută
pe vremea când încă trăia nagymama să alunge motanii
şi în general toate pericolele posibile care bântuiau oraşul
pe vremea când drumurile erau mai lungi şi blocurile mai puţine
şi puteai auzi, între două semnale cu bârâituri de europa liberă,
cum se instaurează liniştea ca o peliculă groasă pe străzi
ca o scărpinare reuşită, dar inutilă, de pureci


ce putea şti vicky însă despre toate aceste subtile prelungiri
ale lumii oamenilor în viaţa sa lipsită de griji
cât timp era fericită şi chiar împărţea un fotoliu cu stăpânul casei?
pe urmă însă nimic n-a mai fost la fel, nici izul, nici culoarea pozelor
şi-n curtea sa şi-au făcut apariţia bătrâneţea şi cockeriţa baby
nărăvaşă şi tânără şi obraznică precum o schimbare de regim
precum o presimţire care chiar avea să se împlinească
lumina cade azi la fel peste brazi, umbrele sunt însă cu totul altele

reportaj în praf, pe planeta roşie cu suv şi căruţă

era o seară aproape obişnuită
pe planeta roşie numită acasă
ochiul pisicului s-a închis şi deschis
de câteva ori într-o secundă
bliţuind cu privirea tăiată
peisajele înecate în praful de august
caii care se intorceau docili acasă
cu tot cu căruţă
suv-urile care goneau pe contrasens
învăluind lumea în dâre de cometă

sufletul a fost negreşit acolo
plecat incognito în reportaj
pentru revista încă neapărută
cu un singur cititor abonat
(cred că e din cauza crizei)



pe urmă am văzut libelula aterizând pe vârful unui pom
anume pentru a privi universul prin aripile sale transparente
nesupuse nici unei legi, extraterestre în libertatea zbaterii lor
gâza eliberată precum cuvintele în spaţiul fizic al lumii reale
neînţeleasă, ci doar privită, fotografiată, greu de pus în insectare
aşezată strategic chiar pe locul din care în primăvară
vor exploda mugurii tuturor schimbărilor viitoare
în grădina unui dumnezeu octogenar cu mâinile deformate de muncă

am închis pentru o vreme ochiul cu lentile convexe
pleoapele s-au retras apoi lăsând privirea să cuprindă
cele şase lumini ale înserării insinuându-se în frunzişul
unui plop oarecare postat pe drumul dintre naştere şi moarte
de un arhitect imperial trimis în misiune în pusta bănăţeană
nimic din ceea ce scriu şi văd nu pare verosimil
nu mai mult decât o imagine digitală de 200x200 pixeli
care surprinde stelele ascunse în palmă
de un copil care nu a ascultat sfaturile mamei

trenul gonea un pic mai încolo, la câţiva ani lumină
de aceste întâmplări petrecute la poalele unui mic deal vulcanic
fantomele navetiştilor jucau şeptic în compartimentul de clasa a treia
babele cărau gâşte la piaţă, cu gâturile ieşind din plase de rafie
mirosea a motorină şi gudroane, a vară şi a împerechere oarbă
la capătul fiecărei curse aştepta o uzină cu flacără veşnică
în vârful unui turn sumbru, fără creneluri şi fără străjer


nimic nu putea însă opri caii să se întoarcă acasă
o dată cu umbrele lor bizare, de formă umană,
ducând în căruţă toate accesoriile dulci-murdare ale copilăriei
scuturându-le cu o graţie anume prin pietrişul medieval al drumului
cu lopata înălţată în aer precum un stindard al regelui rural
ce domneşte peste toate aceste măreţe fapte de arme ale nostalgiei