joi, 30 decembrie 2010

mi-a intrat un înger în odaie

mi-a intrat un înger în odaie
şi-mi cotrobăie prin simţuri
de câte ori îl ating
îmi scutură o ninsoare de lumini
praful fin al secundelor
în care am fost fericit
mă vizitează bucuriile trecutului
se strecoară ca un sărut
aplicat în somn copilului rebel
vagi mirosuri de lemn trosnind în sobă
limbile focurilor de altădată
dansează pe pereţii acestui prezent
de gheaţă, betoane şi smog
gusturi uitate mă năpădesc
ca un dar de la cineva care continuă
să mă iubească


plăceri de turtă dulce, de biscuiţi şi nuci învelite în staniol
căzute pe neaşteptate din pomul de crăciun al copilăriei
steluţe-licurici ard ca o magie în gândurile mele
vechile atingeri mă învăluie, miroase a mere şi gutui
lăsate pe dulap peste iarnă de dumnezeul blând al amintirii
închid ochii şi refac lumea celui mic, învii porumbeii şi câinii
şi toate accesoriile cu suflet, blană şi pene ale acelor hârjoneli
de la capătul poveştii


jucării însufleţite îşi încep mişcarea pe rafturii şi prin cutii
iar eu alerg de la una la alta copleşit de această întâmplare
un tren cu navetişti şi babe cu gâşte ieşind din plasa de rafie
aşteaptă un motiv de plecare în gara năruită
motorul duduitor duce sigur în paradis părăsind oraşul de fum
conductorul albastru înţeapă biletele cu aerul său profesional
staţiile se perindă prin faţa ochilor alunecând pe sticla geamurilor
murdare de timp şi de aburul răsuflărilor neîncetate


ca să ajungi acasă trebuie să cobori pe peronul înzăpezit
aşezat de marele inginer al şinelor în mijlocul unei puste infinite
să tragi într-o sanie de lemn toate obiectele acestui puzzle hibernal
geometriile potrivite să dea formă întregului
o singură lampă arde în întuneric undeva la capătul drumului
luminând odăile calde ale bunicilor
şi boturile umede de animale rumegând un fân fără sfârşit

sâmbătă, 18 decembrie 2010

vorbe în locul unei rugăciuni din copilărie

am zis că a venit vremea să mă retrag
în vastele domenii subterane ale casei
să caut adevărul în ilustrate cu vin
pe un fundal cu mobile şi pălării
desprinse dintr-un film cu
david copperfield, oliver twist şi
captain onedin

cuvintele au îngheţat, înzăpezite
undeva în apropierea mureşului
într-un parc cu tot felul de vietăţi
care se mişcă de colo-colo
navetând cu încăpăţânare
în cele trei schimburi ale propriei vieţi
pe care nu a remarcat-o nimeni


nu ştiu dacă au mai rămas prea multe de povestit
dacă nu cumva ar trebui să mă exprim prin dans ori prin urlet
lumea a fost invadată de reclame, statistici şi contabili
e greu să găseşti unghiul anume din care mai poţi zări şi altceva
detaliul cu porumbel odihnindu-se pe aripi de acvilă
în aşteptarea resemnată a inevitabilului
urmele îngerilor carnivori imprimate pe ultima ninsoare
ducând împleticit în bârlogul primejdios al cunoaşterii


dacă găseşti de cuviinţă să te plimbi o vreme prin intemperii
de-a lungul aceloraşi locuri bântuite de anotimpuri şi treceri
nu descoperi decât vreun câine trist tremurând în zăpadă
de parcă dumnezeu a încheiat timpuriu sezonul adopţiilor
proiectele de finanţare a dragostei şi mângâierii
şi caută în zadar un înlocuitor care să-i continue munca
la urma-urmei, poate că asta suntem cu toţii
nişte suflete îmblănite în căutarea unei alte forme de căldură


cercetând îndeaproape lumea de sus cu ajutorul lentilelor
poţi observa aceleaşi păsări de apă iernând în gri-cenuşiul arborilor
într-o stranie simetrie de pene, ciocuri şi aripi învinse
deasupra apei murdare care caută să se verse în fluviu şi în mare
ducând cu ea amintirea fiecărei clipe în care ne-am închis tristeţea
şi-atunci te mână ceva irezistibil să le alungi cu un gând,
cu un bine ţintit cuvânt ori cu o împuşcătură
să te asiguri că a mai supravieţuit cineva care nu a uitat zborul


aş vrea să nu mai aud aceleaşi colinzi americane la megafon
să eliberez renii din ţarc şi din parc într-o lume mai suedeză
să le dau liber o vreme lui moş gerilă, santa claus şi moş crăciun
decupându-i cu grijă din fiecare spot publicitar
să chem magii şi să urmez steaua până la capătul miracolului
poate că sunt prea mic însă pentru o cauză atât de mare
şi-n loc de vorbe ar trebui să rostesc aici o rugăciune din copilărie