luni, 30 ianuarie 2012

poveste felină cu un şoricel alb şi o căţeluşă maro

mă urmăreşte gândul absurd
că sunt însoţit de un şoricel alb
în tot ce fac, în tot ce dorm
că e suficient să deschid gura
ca să se strecoare printre colţii subţiri
ca iona în burta balenei întâmplătoare
simt atunci c-aş fi un personaj
ce nu-şi mai controlează gesturile
din cauza unui autor genial
care le-a prevăzut pe toate
că întreaga poveste este inspirată
dintr-o întâmplare absolut reală
petrecută în deşertul portocaliu
al patului meu aristocratic
în care huzuresc în dauna clasei muncitoare

e ca şi cum rita însăşi ar fi dispusă să înghită întregul story
împreună cu personajele alb-negru prevăzute în scenariu
dintr-o solidaritate rău înţeleasă, profitabilă mai ales pentru ea
ori poate că visăm cu toţii în spatele unui ecran de sticlă
incapabili să atingem, să mirosim şi să gustăm
ingredientele fantastice ale postării curente
pe care cineva se străduieşte să ni le livreze cu tot dinadinsul
la orele târzii ale somnului altor fiinţe mai blânde decât noi
cu ajutorul acestor email-uri pline de poze şi cuvinte turbulente


un gând insidios iscat în mintea privitorilor sceptici şi puţini
ai acestor cuvinte care se sfârşesc cu imagini
susţine, insinuează, şopteşte că nimic n-ar fi real
în toată povestea asta cusută cu aţă maro şi portocalie
că motanul e din pluş şi din plastilină în stare totuşi să zgârâie
că distinsa reprezentantă a rasei canine nu ar fi
decât o imagine golem prelucrată nereuşit în photoshop
şi că cobaiul alb al acţiunii de faţă trebuie de fapt tras cu cheia
ca se mişte de-a lungul liniilor relativ paralele ale acestei viziuni

eu ce pot să mai zic atunci, înconjurat de atâta scepticism
şi de atâta lipsă de recunoştinţă artistică?
decât că totul nu e altceva decât un vis frumos
din care cineva mult mai talentat şi mai disney decât noi
ar fi putut născoci la un moment dat cel mai reuşit
desen animat cu căţei, pisici şoricei din lume
că nimic nu miroase a plastic, a vopsea şi a pluş,
ci doar a dumnezeu şi a eternă, nepierdută copilărie
în care toată lumea simte, atinge şi iubeşte pe toată lumea

4 comentarii:

  1. Ai toată recunoştinţa mea artistică!
    Mi-a fost dor de tine. Ne-a fost dor de tine!
    Fericit ești cu așa prieteni, nu te plictisești!
    Miau! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. să ştii că dorul a fost reciproc
      şi cumva dintr-odată ochii şoricelului au devenit şi mai vii
      de parcă i-ar fi desenat cineva
      cu scopul precis de a prinde viaţă
      de dragul unui anumit spirit ludic
      care bântuie prin părţile şi deşerturile noastre portocalii

      Ștergere
  2. să aveți o primăvară minunată acum după trecerea babelor care au părut a fi tinerele după cum s a comportat norocosul motan să fie fericit cu miliardele stapanului sau si daca ajunge la nivelul meu adica sa fie șeful stăpânului său

    RăspundețiȘtergere
  3. baghi, baghi, ce pot să zic, ce pot să-ţi doresc
    decât o la fel de suavă primăvară
    însă trebuie să ştii că adesea
    miliardele nu au nici o legătură cu fericirea
    şi-apoi ele sunt oricum ale miliardarilor
    şi nicidecum ale vecinilor care l-au adoptat pe lucky
    cum ar veni, pe mine însumi
    asta nu mă împiedică să fiu însă, în continuare,
    un motan de miliardeeeeeee!

    RăspundețiȘtergere