duminică, 6 decembrie 2009

eu sunt singurul presedinte

poate parea o nebunie, la ora asta inaintata din lunga noapte a alegerilor prezidentiale, ca un pisic blogger sa scrie despre altceva decat numaratoarea paralela a voturilor, despre procente si spectaculoase rasturnari de situatie
eu sunt insa un motan ganditor si mi-am propus sa ma tin departe de toata aceasta nebunie umana in masa
fiindca lucrurile si fiintele care conteaza cu adevarat sunt mult mai aproape de noi, uneori atat de aproape ca nici nu le putem vedea daca nu posedam instrumentul sofisticat al luciditatii


motivul pentru care m-am apucat de aceasta postare nocturna se afla pe gardul vecinilor si poarta numele sisi
este un motan grandios, rivalul meu de-o viata cu care m-am razboit zi de zi si noapte de noapte pentru a-mi apara teritoriul, curtea Tatei si a Mamei, curtea vecinului miliardar, garajul si o buna parte din strada
in cele din urma am invins, dar port si astazi zeci de cicatrici ascunse, semne ale luptelor pe viata si pe moarte duse cu marele vagabond sisi, cosmarul motanilor din cartier
acum nu mai incape nici o indoiala: eu sunt singurul presedinte, nu mai e nevoie de alegeri din cinci in cinci ani

2 comentarii: