duminică, 28 februarie 2010

ghiocei pentru fiinţele dragi care locuiesc în emisfera feminină a lumii


am aşteptat atâta amar de vreme să treacă iarna
mi-am scos nasul şi coada afară
din bârlogul cu calorifer
am dat fuga în natura citadină, adulmecând în aer
măcar o presimţire de primăvară
şi n-am simţit nimic, numai vânt şi netrecere
un anotimp al interstiţiului

şi-am ştiut atunci că trebuie să umblu
prin folderele memoriei
să caut primăvara în cel mai ascuns sertar
al sufletului digital
în care ne ducem cu toţii viaţa,
avataruri sentimentale

erau mii de foldere şi sute de mii de fişiere
pe care trebuia să le răscolesc cu un scop anume
cu febrilitate şi perseverenţă,
de dragul tuturor prietenelor mele
din lumea virtuală şi din cea reală
al fiinţelor dragi care locuiesc
în emisfera feminină a lumii


şi totul era atât de simplu până la urmă
totul se găsea în folderul mic şi galben pe care
eminenţa cenuşie a computerului a scris ordonat
cu literele sale de mână: "ghiocei"
aşa că am luat de acolo tot tot tot ce-mi trebuia
şi le-am pus aici,
daruri care au crescut în grădina lui Mami
când sub ploaie, când sub zăpadă
pentru toate doamnele, domnişoarele şi domniţele
cu care mă conversez şi cu care mă voi conversa
pe acest blog de pisici şi de alte vieţuitoare sensibile

am vrut să ştiţi, de mărţişor,
că toţi ghioceii au înflorit pentru voi
de-acum sunt ai voştri, în chip firesc şi imaculat

luni, 22 februarie 2010

fiecare cu coşuleţul lui

ce frumoase erau timpurile acelea
de la începutul anilor 2000
când mama se plimba cu căţelul pablo
ţinut în coşuleţ la adăpost
de intemperiile lumii în care trăim
în căutarea unui stăpân cu conştiinţă în ochi
puii ritei se jucau în praf
rufele atârnau pe sârmă lângă garajul decrepit, iar dacia crem a familiei făcea curse în fiecare zi
între timişoara şi arad
sau invers, după cum vă place
dintr-o stranie obişnuinţă a lui Tati



după pablo a venit pe lume pufi, pisica tigrată şi timorată
care se strâmba în braţele lui Mami ca-ntr-un coşuleţ protector
pe când ea încerca s-o hrănească ba cu pipeta, ba cu seringa,
dintr-o firească înclinaţie maternă care include toate fiinţele
de care s-au descotorosit mămicile sau stăpânele lor,
în vreme ce şoarecele de jucărie se odihnea înţelept
pe braţul înarmat cu mica mieunătoare al celei mai iubite fiinţe
din lumea pisicească şi omenească



ceva mai târziu aveam să vin şi eu pe lume,
poate mai nedorit decât un decreţel din anii '67, '68
căci altfel nu-mi explic de ce m-o fi abandonat toată lumea
mai puţin vecinul sofisticat cu bmw, lexus şi range rover,
care a făcut ce a făcut şi în final am ajuns tot la Mami
unde îmi am şi eu coşuleţul sub o cu totul altă formă
căci nu degeaba mi se spune că sunt puţin dus cu ligheanul


nu toată lumea cu blană şi coadă e la fel de norocoasă însă
bunăoară căţelul rural bursuc se vede nevoit să locuiască
într-un banal coş de nuiele zis cotăriţă, în şoprul casei bătrâne
umplut cu fânul cosit în anii din urmă şi cu un dram de umanitate
partea proastă e că o face cu ditamai lanţul de gât
din pricina faptului că nimic nu i se pare mai gustos în libertate
decât ouăle de găină cocoţate în nenumăratele cuibare ale casei
partea bună e că domiciliul îi ţine totuşi de cald şi de bine
până când i se termină detenţia asta de sezon


cumva mă depăşeşte această mică suferinţă înlăuntrul unei mari bucurii
ori poate această mare suferinţă înlăuntrul unei mici bucurii
şi tremur la gândul că nimeni nu se naşte egal cu nimeni niciodată
pisicul cu pisic, căţelul cu căţel şi bipedul cu biped
dacă n-ai parte de Mami, adică de iubire, n-ai parte de nimic
şi te trezeşti în lanţ ori în cotăriţă ori mai rău, dacă eşti mâţă
ţi se face apa mare, dacă înţelegeţi ce vreau să spun
nimeni nu e egal cu nimeni, nimeni nu e egal cu mine
care dorm în cutia unui nou puzzle, înconjurat de atâta căldură
şi de atâta bine ca într-un vis de motan în care extazul nu se termină niciodată şi poţi să te joci cu el în bucăţele, piesă cu piesă
până la sfârşitul poveştii

marți, 16 februarie 2010

cândva, atunci şi acolo, cu căţelul labi şi gâştele rsr

zilele trec asemenea unei călătorii
care nu a mai avut loc
fiecare am fost cândva,
atunci şi acolo
în timpul şi spaţiul
altor plăceri irezistibile
mirosurile şi vântul s-au pierdut
câtă scăpare că nu le-a salvat nimeni în folderele oldies
fericirea rămâne însă întipărită
pe câte o poză decolorată
unde s-a dus fetiţa care hrăneşte gâştele pe litoralul rsr
cu pâinea semi a marilor vacanţe
în ce cotlon al timpului îşi plimbă metamorfoza umană?



fiecare ţinea câte ceva în braţe
hrănind cu atingere întâmplările copilăriei
unde au plecat gâştele, căţeii, pisoii şi cocoşii preferaţi
alături de care s-au zbenguit puii de om
în praful sărat al anilor '70 sau '90?
ce briză adie în paradisul lor blând,
cine le spune pe nume
şi cine îi cheamă la masă cu voce subţire de copil?
de ce nu se termină niciodată dorul acesta nelumesc
după fiinţele cu care ne-am jucat altădată
împrăştiind bucuriile ca pe nişte mărgele de sticlă?

joi, 11 februarie 2010

rita şi lucky pe fotoliul cu vise

era o aglomeraţie de fiinţe mitologice
la intersecţia dintre vis şi realitate
rita şi lucky între leoaice înaripate
într-o armonie de bronz şi blană

ce poate fi în gândul unui câine
în tâmpla alăturată a unui pisic
în aripile încremenite ale unei alte feline?


ai fi putut muta fotoliul de acolo fără să se întâmple nimic notabil
l-ai fi putut căra cu dacia papuc la avionul tupolev al marelui stat sovietic
decolând o vreme peste universul în destrămare al oamenilor
în imponderabilitatea viselor şi a imaginaţiei domestice
nimeni nu ar fi observat această absenţă
nici măcar pictorul suprarealist care a creat aranjamentul
din plictiseala umidă a unei nopţi de februarie
în care toate vietăţile dorm în oglindă
pe tapiţeria uzată a timpului din urmă

de unde greşeala asta stilistică într-un loc în care
te-ai fi aşteptat doar să miauni şi să scheauni
asemenea tuturor avatarurilor bine crescute?

duminică, 7 februarie 2010

sakura e mai mult decât un simplu restaurant japonez


am trecut pe înserat
prin faţa restaurantului
mi-am privit o vreme
chipul în oglinda roşiatică
a lămpilor şi am avut
imboldul să intru
pe urmă mi-am amintit
că sunt doar un motan
şi că sakura e mai mult
decât un simplu restaurant
japonez
şi am realizat brusc cât de bogat,
cât de miliardar sunt
că am atâţia prieteni virtuali
cu care să-mi petrec pe blog
acest interesant început de mileniu




pe urmă am intrat pe gmail, încercând să deschid poza trimisă
de un apropiat cu singurul cotoi (sau coiot?) din lume
pe care nu mi-l doresc prieten, felix, motanul miliardar
şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu fotografia, era într-un format ciudat,
refuza pur şi simplu să se deschidă
aşa că m-am văzut nevoit să încarc o altă imagine
primită de la acelaşi amic uşor îndepărtat şi uşor biped
asta, asta i-aş face lui felix motanul, dacă s-ar întâmpla să fiu tenismena sexy din imagine
l-aş trimite cu un şfung direct pe altă planetă
cu tot umbra lui de canalie duioasă


şi pentru că îmi spunea corina cândva, într-un comentariu, că e un pic blue
m-am gândit la ea şi mi-am scotocit memoria şi link-urile şi youtube-urile afective
şi am găsit un leac, pe care i-l administrez cu ajutorul prietenei mele patsy cline

joi, 4 februarie 2010

lucky motanul în vizită la pivnicer


aseară am fost în vizită subterană
la cineva la fel de dependent
de bloghereală ca şi mine
se numeşte pivnicer şi toată ziua umblă
prin lume în căutarea vinului absolut
mai întâi trebuie să cobori cu atenţie
pe treptele de la intrare
pentru a nu da cu capul, dacă eşti om, biped, de pragul de sus
în ce mă priveşte,
nu am avut niciodată astfel de probleme

pe urmă dai de multe spoturi şi de multe biciclete şi de tot felul de undiţe
şi de tot felul de calculatoare



(am văzut chiar şi un macintosh din cele mai grele timpuri
din ăla cu măr muşcat de nu-i merge mouse-ul pe clic dreapta)
şi în general am găsit fel şi fel de lucruri pe care eu,
cu mintea mea minusculă de motan, nu le pot înţelege
a adunat acolo tot felul de scoici care imită sunetul mării
şi tot felul de pive şi telefoane de demult
ba chiar şi un televizor rubin din ăla sovietic,
de trebuie să-l care doi bipezi în cazul în care te-ai procopsit cu el


în plus, ţine prin dulapuri ziare şi cărţi prăfuite, cârlige şi plumbi,
casetofoane uzate şi două maşini de scris cu cerneala uscată pe bandă
(dacă dai click pe poză, poţi chiar citi ultimul text scris de author)
are colecţii întregi de casete audio cu abba şi boney m şi bee gees
şi chiar şi viniluri cu phoenix originale
am mai văzut şi nişte trandafiri japonezi în care poţi să te urci
dacă eşti mâţă cutezătoare
iar în camera lui, a pivnicerului, e plin de dicţionare şi foarfeci şi plute
şi markere şi gume şi agrafe şi şurubelniţe de spart nuci
de creioane şi dopuri şi bileţele de tot felul pe care numai el le înţelege


pe urmă, în sfârşit, am pătruns şi în vinotecă
unde e plin de sticle şi de lămpi pe pereţi şi am găsit un butoi
sub masă în care te poţi ascunde
şi unul în arcadele unde îşi ţine vinurile, pe care scrie pankota
în plus, o parte din sticle au drăcuşori pe etichetă,
pe care am putut citi: "casillero del diablo"

în general, m-am simţit bine acolo, am mirosit totul,
am cercetat totul, iar pivnicerul e un tip de gaşcă,
poate că în alte condiţii, dacă nu eram un biet motan,
ar fi deschis pentru mine un quinta dos quatro ventos,
un jacob's creek sau chiar un avignonesi vino nobile di montepulciano riserva grandi annate

şi dacă nu am putut schimba impresii asupra shiraz-urilor,
pinot noir-urilor şi merlot-urilor degustate
măcar am făcut schimb de link-uri, ca amici de lume virtuală
şi mi-a spus povestea tristă a motanului ufi, aflată de la amicul alibus

dacă nu ţineţi neapărat să fiţi politically correct (cunoaşteţi, desigur, avertismentele alea idioate şi ipocrite de la tv în legătură cu tot şi toate, ce-i transformă pe cei slabi de înger în ipohondri),
puteţi să-l vizitaţi în pivniţa sa
în ce mă priveşte, am constatat că nu există nici o incompatibilitate
între mâţe şi vinuri şi că acolo unde pasiune nu e, nimic nu e


luni, 1 februarie 2010

despre nirvana, pisici şi poduri de altădată

cu ani în urmă, când poate
că nefericirea
încă nu fusese inventată
când încă nici nu mă născusem
pentru a fi abandonat mai apoi
şi salvat din pură întâmplare
de nişte oameni mai buni decât alţii
în casa în care locuiesc acum şedeau
altfel de mâţe, mai feminine,
mai tigrate
mai cuminţi şi blând dormitoare
în poala mamei
pierdute în joacă
printre piesele de lego



ele s-au numit pe rând pufi, tigri şi pixie
şi au ajuns prin acelaşi joc întâmplător al sorţii
aici, în aceste cămin în care a fost posibil
să-şi facă cuib şi fericirea
şi tot aşa au dispărut pe rând
tocmai din cauza blândeţii şi cuminţeniei lor
dar şi a duduilor parfumate care treceau prin preajmă
dorindu-şi foarte mult să aibă în vile
un suflet de mâţă vagaboandă

mult mai târziu am înţeles că nu are rost să fiu trist
gândind la toate acestea
după cum şi rita a priceput într-una din lungile sale plimbări
cu Tati prin parc, pe faleză şi pe podul de pontoane
care duce spre cealaltă parte a lumii împărţite în două de mureş
acolo unde, sub nasul ei fin de câine, pe o scândură aproape putrezită un înţelept scrijelase câte ceva despre tâlcul existenţei
exact aşa cu un marker:
"be consscieuss & the
suffering will dissapear
you will find Love
that is NIRVANA"

astăzi, nici podul şi nici pisicile de altădată nu mai sunt
cineva le-a înlocuit cu alţi motani şi alte poduri neluate de ape
iar singura inscripţie care putea tălmăcească rostul întâmplării
a dispărut fără de urmă

până şi casa a suferit o transformare aproape imposibilă
bucătăria cu mâţă suită pe umerii Mamei s-a metamorfozat în baie
pe ai cărei pereţi un ochi vizionar a lipit
faianţe cu spirale aidoma desenelor lui cerculeţ
iar mie îmi lipseşte teribil patul care fusese demult
deportat în bărăgan cu tot cu bunicii chiaburi ai familiei
pe a cărui pătură uzată obişnuiam să dorm extatic lângă rita
la adăpost de toate schimbările şi deportările viitoare