vineri, 26 martie 2010

pitici şi pisici de grădină


poate ştiaţi, poate nu ştiaţi
în scumpa noastră patrie
şi chiar în îndepărtatul oraş arad
există şi pitici, şi pisici de grădină

în ce mă priveşte, am fost întotdeauna
un admirator al acestor omuleţi
cu scufie şi barbă
cu haine colorate şi zâmbet candid
de porţelan

m-au fascinat cei şapte pitici
cu lămpaşe care s-au trezit
cu albă-ca-zăpada în casă
şi domnia-sa bilbo baggins
hobbitul ce s-a luptat cu smaug
şi l-a avut ca mentor pe gandalf


poate nu ştiaţi, poate nu ştiaţi, eu am copilărit printre gnomi şi elfi
în pădurile de lalele şi zambile ale planetei mele limitate dar magice
am avut de-a face cu cei mai şireţi vrăjitori
şi cu cele mai tenebroase fiinţe
din lumea lui gollum, a lui sauron şi-a necromantului
însă am trecut cu bine prin toate încercările şi farmecele
meditând la toate acestea, plin de experienţele bizare ale trecutului
mă trec totuşi fiorii maleficului zărit în palantire


şi mă-ngrozesc la gândul că în alte ţări, în franţa, de pildă
pe lângă strasbourg şi mulhouse, prin părţile sale mai nemţeşti
există o organizaţie care luptă împotriva piticilor de grădină
spărgându-le, nocturn şi brutal, capul cu ciocanul
şi o alta care îi fură şi îi eliberează prin pădurile alsaciei şi lorenei
şi-atunci ce altceva să fac decât să mă ascund prin tuneluri improvizate
din izolaţiile încă nepuse în pivniţa pivnicerului
în relativa siguranţă pe care poate să mi-o dea iluzia realităţii?

duminică, 21 martie 2010

do not bend

amicul meu îndepărtat
care colecţionează autographe
îmi trimite din când în când
filme hâtre cu papagali care latră
cu păsări exotice care dansează
pe muzica lui ray charles
sondaje hazlii despre tom şi jerry
imagini cu pisici urmărite placid
cu privirea de ciobăneşti germani
încremeniţi într-o atitudine aristocratică
care derivă din aleasa lor educaţie prusacă
dar şi instantanee cu mâţe
care dezleagă din lăbuţe
misterul colorat al cuburilor rubik
îmi fac datoria de motan norocos
şi le postez aici, la buna vedere
a puţinilor mei prieteni din lumea virtuală


amicul meu îndepărtat care deţine mii de fotografii mâzgălite
cu semnăturile scumpe ale oamenilor celebri
e specialist 007 în obţinerea iscăliturilor de vip, buricul pământului
ştie cum să-l convingă pe ibrahimovici să dea cu subsemnatul
printr-o simplă rotire de şapcă pe vreun aeroport
pe care a aterizat juventus sau barcelona, după caz
ştie să-şi supună cunoştinţele la cele mai haioase cazne
spre a ajunge pe iahtul lui mike tyson pentru o preţioasă semnătură de boxer fioros, muşcătorul de urechi în graţiile căruia nu se află decât puştoaicele under seventeen dotate cu marker şi portrete încă nesemnate


amicul meu deţine iarba fiarelor cu care poate convinge pe oricine
de pe orice punct al globului, din australia şi papua noua guinee,
din burkina fasso, chile, siberia ori antile
să-i satisfacă nesăţiosul hobby caligrafic
el ştie cum să dăruiască portofele cu boney m lui liz mitchell
şi fotografii artistice made in romania înălţimilor lor baschetbaliştilor de la harlem
totul pentru câteva semnături albe pe fondul cu chipuri negre
şi tot el cunoaşte secretul care îi face pe veteranii de la uriah heep
să zâmbească în faţa aparatului foto ţinându-l amical de umeri
de parcă el însuşi ar fi vedeta
iar ei - fanii neînsemnaţi dintr-o republică bananieră


amicul meu, groaza poştaşului care-i aduce zilnic
plicuri uriaşe din toată lumea
străduindu-se să-i înghesuie sub uşă ori în cutia poştală
jumătate din corespondenţa cartierului
obiecte albe cu destinatari de la hollywood şi bollywood
pe care scrie în mod enigmatic şi de neînţeles do not bend


nu, nu i-aş fi cerut niciodată nimic din vasta sa colecţie
mi-ar fi plăcut însă nespus de mult să-mi dăruiască ceva anume
odată, cândva, atunci când îi va fi convins pe toţi locuitorii planetei
să facă exerciţii de iscălire anume pentru el
să-mi trimită şi mie o fotografie a căţeluşei laika
purtând urme de labă cosmonaută
ori un portret gigant zgâriat de ghearele motanului garfield
şi, poate, un afiş umed şi colorat
semnat cu o zbatere reuşită de un peştişor pe nume wanda

luni, 15 martie 2010

album de familie cu cuţa, dic şi muc cel mic

am vrut să-mi amintesc aici
de povestea lui muc cel mic
un motan cenuşiu alături de care
gândul meu a vânat şoricei
în pădurea verde

am vrut să pomenesc
de dusele zile liniştite
de marile vacanţe petrecute
în casa în roşu
de pe malul nordic al begheiului
de marile chefuri ţinute în curtea
cu gutui şi zorele
înaintea cărora pisoiul muc
dormea cu capul în farfurie
într-o deplină abandonare în lumea viselor şi a fericirii


nici n-ai spune că au trecut atâţia ani de atunci
atâtea ploi şi zăpezi de care să te ascunzi într-un colţ pe fotoliu
părea că e mereu septembrie şi e mereu timişoară
că toată lumea locuia într-o stare de bine
pe atunci mămicile şi pruncii râdeau nestăpânit
şi fiecare ţinea câte ceva în mâini
mâţele blânde care nu zgârie rău
ori răţuştele din ou ale ospeţelor viitoare



mi s-a făcut dor de toate vietăţile dispărute
pe care nu le-am cunoscut îndeajuns
şi pentru care nu am putut face mai mult
decât să înşir aici nişte cuvinte
de câinele dic, un brac german care vânează raţe în paradis
de căţeluşa cuţa, cu capul într-un romb
tânjind după niţică mângâiere de mână umană
din captivitatea-i blândă şi de nepovestit



fiecare dintre ei era totuşi un suflet cu blană
căruia să-i ţii minte mirosul şi culoarea
şi torsul blând şi veghetor de vise
şi-acea gudurare care chiar ţinea loc de iubire
îi regăsesc în albumul de familie încă neîngălbenit
zbenguindu-se sub caişii şi corcoduşii grădinii
care se pregătesc în taină să înflorească
pentru a nu ştiu câta oară

marți, 9 martie 2010

sunt propria mea instituţie

sunt propria mea instituţie, prieteni
dacă îmi doresc cu adevărat,
pot oricând poza imperial
în natură statică
cu lucky motanul şi măr
eu concep designul existenţei mele
şi tot eu apăs butonul aparatului foto
transferând apoi fotografiile
în mii de foldere aurii
cu nume de pisici, de ţări,
de zei de mult uitaţi
apoi las toate aceste stări să se aşeze
undeva în sufletul viu, nedigital,
al fiinţei mele
care în acest veac de pixeli
se întâmplă să fie
cu gheare, mustăţi şi coadă


după un timp care se măsoară în răsărituri şi apusuri
în vise repetabile, de nepovestit aici şi acum
încep să torc cuvintele, să compun muzica sferelor şi a merelor
dacă vreau, în clipa aceasta pot aduce aici, în faţa tuturor
printr-o magie inocentă, fără instincte carnivore
chiar şi sticleţii zgribuliţi de pe malul nordic al mureşului
îi pot face să cânte pentru o clipă melodia sălbăticiei citadine
serenada de martie a singurătăţii


dacă voiesc şi mai mult decât atât, pot decupa din cadrul bucolic
cu cetate vauban şi stâlpi de înaltă tensiune
raţele sălbătice pentru care aradul reprezintă ţările calde
le pot linkui şi trimite cu viteza luminii
prietenului meu răzvan din new york
al cărui viitor socru italian face vin de casă sangiovese
în garajul său suprarealist de la piciorul lui brooklyn bridge
în chip minunat şi surprinzător chiar şi pentru un român


un stârc cenuşiu aşteaptă totuşi primăvara în arborii dezgoliţi
în liniştea încă netulburată de gloanţele militarilor din cetate
asimetrie vie, pulsândă, cu cioc, ramuri şi pene
deasupra a două linii paralele prin care goneşte curentul
spre blocurile de oameni cu câte-o fereastră vag luminată
pe care ochiul păsării dă zoom din când în când
mai mult din plictiseală decât din precauţie
ca şi cum n-ar mai fi rămas nimic nou de descoperit
în sfera umanităţii de colivie

apoi întorc lumea la 90 de grade, mă culcuşesc în faţa monitorului
şi continui să dorm în lumea stick-urilor şi cablurilor
ca şi cum toate ar fi conectate la propriul meu trup
printr-o nevăzută reţea de usb-uri şi mufe fermecate
de ultimă generaţie şi de cât se poate de mare viteză
prin care curg biţii existenţei şi reprezentării mele
între două postări istovitoare, de la ora trei noaptea,
pe blogul cu mâţi, sticleţi şi raţe şi măr încă nemuşcat

joi, 4 martie 2010

aventură onirică sub scrinul alb


am dormit foarte prost

pe fotoliul proaspăt tapiţat

parcă anume pentru confortul meu

de motan sofisticat şi sofistic

visele şi noaptea nu sunt însă

întotdeauna un sfetnic bun


se făcea că sunt urmărit de o dihanie

ce semăna izbitor cu colocatara rita


un fel de crocodil câinesc

care-şi propusese să mă devoreze

cât ai zice lucky motanul

aproape că aş fi încăput

în ghearele şi caninii fiarei

dacă nu m-aş fi ascuns

sub scrinul alb şi lengyel

moştenire cu valoare sentimentală

de la tanti grete


oriunde aş fi întors însă privirea

nu vedeam decât pericolul acela

mirosind a câine flămând şi parşiv

în situaţii din acestea

fie ele şi onirice

e bine să şezi cuminte, locului

să nu faci vitejii şi salturi bruşte

pentru a duce la bun sfârşit visul

oricât ar fi el de periculos


problema era că fiinţa aia nemiloasă

se lingea tot timpul pe bot

cu aerul că se pregătea de un festin

având ca fel principal

şniţel de motan alb-negru

împănat a la ecaterina

iar eu nu puteam nicicum

să sun la 112 în caz că masa

chiar era servită


în adâncul sufletului meu pisicesc

ceva îmi spunea că cerbera

se hotărâse să mă înghită

cu tot cu scrin

cum ar fi fost o pierdere ireparabilă

pentru blogspot. com

şi vietăţile virtuale în general

am hotărât la timp

să închei această aventură onirică