vis cu păsări şi zăpezi de altădată, sub lampa şcolarului

lumina cădea din toate părţile
pe chipul meu pufos şi îmblănit
cădea solară şi electrică şi dând dovadă de o oarecare neprihănire
scena era o foarte scurtă şi adevărată poezie în alb-negru
cu capsule de cerneală încă nevărsate
pe impresia generală de imaculare
cu vorbe încă nescrise în caietul cu pătrăţele şi picăţele
în computerul de ultimă generaţie
cineva îmi desena toate visele
cu creionul digital
colorând îndoielnic fundalul general
asta ca să ştie toţi curioşii ce mai fac


ar fi putut fi vorba, în opera onirică despre care se face vorbire aici,
despre dusele şi topitele şi cursele zăpezi de altădată
de păsările care zboară nesincronizat deasupra apelor nesigure
de faptul că nimeni nu se mai întreabă ce se întâmplă cu aripile
atunci când totul îngheaţă şi nu mai ai unde să înoţi ori să zbori
dar nu sunt sigur de asta, nu mai sunt sigur de subiectul
tuturor indiscreţiilor de faţă de care mă fac vinovat acum


ori poate că totul are o subtilă legătură cu vrabia zgribulită
pe care creatorul său a desenat-o aripioară cu aripioară,
fulg cu fulg, piuit cu piuit
într-un arbust îngheţat pe malul cărui râu vreţi voi
lăsând-o să tremure înlăuntrul unei fericiri relative
despre care unii ar putea crede că izvorăşte dintr-o precară
şi cât se poate de repetitivă libertate a speciei


soarele şi lampa au încălzit peisajul tuturor viselor mele
topind şi aburind şi condensând tot ce e de transformat
în aceste peisaje pe care-mi odihnesc formele feline
care sforâie şi tresar folosindu-se comic de burtă şi perniţe,
de ghearele retrase în teaca de lene şi somn
sincer, nu ştiu cum se sfârşeşte povestea viselor mele
până nu mă trezeşte brutal stăpânul tuturor accesoriilor de lumină
iar atunci parcă nici nu mai am chef să o povestesc