despre ciobani, puritate şi grafferi

m-am luat cu altele
şi n-am mai apucat să vă povestesc
despre ciobanii şi grafferii aradului
surprinşi într-o anumită zi de aprilie
de obiectivul indiscret al canon-ului
totul se petrecea la piciorul
podului mare din cartierul micălaca
acela care vibrează de câte ori trec tirurile şi oamenii cu greutate
pensionarii erau la locul lor în parcuri,
depănând aceleaşi amintiri
despre uzina de vagoane
macaralele clădeau blocuri şi biserici
plantele erau ocupate cu înflorirea
iar vrăbiile ciuguleau mugurii
fără să fie băgate de nimeni în seamă


aşadar, era o zi oarecare de primăvară
din iarbă răsăriseră două rămăşiţe de zid
din betonul ultimului veac comunist
de o parte păşteau oile citadine printre pet-urile şi hârtiile igienice
aruncate de ultimele generaţii de arădeni ieşiţi la picnic
de cealaltă parte, pentru a adânci contrastele
acestui peisaj cu moloz industrial-bucolic
doi creatori de graffiti, surprinşi în flagrant delict de creaţie
se iscăleau color pentru posteritate

privind la toate acestea, m-am gândit că e bine, e foarte bine
că oile acelea dau un lapte pur
pentru cumpărătorii simandicoşi din piaţa mică
pentru cei mai fideli adepţi ai ecologiei şi naturismului
pentru cititorii fanatici ai revistei as
şi în general pentru acea categorie socială
care citeşte da capo al fine toate etichetele de pe produse
pentru a alunga gândul că într-o bună zi
omului i se poate întâmpla să moară
şi din altă pricină decât toxicitatea crescută a lumii

aş fi vrut să pot la rându-mi să desenez toate aceste contraste
pe zidul blogului meu din lapte crem
dar cum nu am îndemânarea vreunui puşti graffer
şi nici talentul de hobbit al lui cerculeţ
în urmă nu rămân decât cuvintele
ca nişte urme de labe feline care au călcat pe cărbune
suind apoi, împotriva gravitaţiei, pe zidurile paralelipipedice
ale marelui oraş