am fost plecat o vreme
în aceeaşi împărăţie rurală
a lui tatabun
în locul din care izvorăsc
apa ştiubeiului popii
şi copilăria fericită
cineva a creat această acuarelă
cu arbori şi case
şi turmă de oi în iarba de aprilie
dintr-o generozitate nesfârşită
care are legătură cu lumea
şi cu oamenii
cred că le-am găsit pe toate la locul lor
aproape aşa cum le-am lăsat în fiecare primăvară
în acel amestec de frig şi cald, de puritate şi mizerie
din care, în mod ironic, a fost construit totul
bursuc a fost eliberat în sfârşit din iarnă
şi din cotăriţa cu fân şi lanţ în care şi-a ispăşit detenţia
mâna bătrână se odihneşte liniştită pe capul său de câine
obosită de trecerea atâtor ani şi a atâtor penitenţe
vâna curgea liniştită şi murdară dinspre izvor spre mare
peste nămolul plin de oale şi ulcele şi chiar de pet-uri romane
cărora nici un arheolog nu le mai poate ţine socoteala
numai iarba e pură şi mieluţii săi dintr-o turmă oarecare
care şi-a pierdut măgarii şi ciobanul în timpul din urmă
bucurându-se de o libertate uitată
în nesfârşirea luncilor şi a sălciilor de acasă
peste care încă nu a început să bată vântul mare al trecerii
pe toate acestea le-am văzut într-o clipă
ca şi cum aş fi zburat întâia oară deasupra lumii
la mică înălţime, în avionul precar al lui aurel vlaicu
ca şi cum privirea ar fi privit mai mult înlăuntru decât înafară
regăsind aceleaşi peisaje de verde, de gri şi de albastru
peste care se învârtejesc uneori norii ca o răsuflare divină
deasupra celui mai frumos miel din lume
cu ochi de copil căruia nu i s-a luat încă nici o bucurie
un pic mai încolo, în camuflajul ierburilor şi al buruienilor din alt an
singurul câine de pază al lumii asista cuminte la întâlnire
nemângâiat de nici o mână, nealungat de nici o piatră
ca şi cum întreaga turmă şi întreaga urmă ar fi fost a lui
şi nimeni n-ar fi putut vreodată să-i fure sufletul
şi să-l închidă într-o icoană digitală
nici un aparat cu lentilă care transformă viaţa în pixeli
de dragul privirii şi al voyeurilor de pretutindeni
Din vacanța de vară – La Biennale d’Arte di Venezia 2024, II
Acum o săptămână
Ce bine este cand gasesti toate lucrurile la locul lor, ai un pic iluzia de vesnicie...
RăspundețiȘtergereda, da
RăspundețiȘtergereiluzia de veşnicie
o port cu mine
între două călătorii
cu deltaplanul
pe continentul scufundat
al copilăriei
Frumos! Din pacate locurile astea sunt din ce in ce mai putine si pare ca basmele vor fi inlocuite de peturi contemporane. Salutari de la Chiti!
RăspundețiȘtergereai dreptate, lady io
RăspundețiȘtergerepoate că uneori suntem tentaţi
să purificăm lumea în photoshop
asta nu schimbă decât proiecţia
originalului, originarului
lumea interioară rămâne însă curată
şi zbenguitoare
ca un chiţirel - extensie a sufletului
blând-zgârietor şi uşor şonticăitor
printre toate perfecţiunile
şi imperfecţiunile exterioare
Lucky poetule, mulțumesc pentru magnificul poem lăsat la mine, azi, eu le adun, să știi! Serafina e pozată des de Enya, așa că, vor urma poze pisicoase pentru motani poeți și pisicuțe simandicoase! Miauuuu!!!!!
RăspundețiȘtergereŞtiu privirea care vine dinăuntru... O exersez în fiecare primăvară. E un "device" ce înregistreză de-a valma imagini, sunete, adieri, mângâieri, senzaţii imposibil de spus în cuvinte.
RăspundețiȘtergereVine de foarte de departe, din veşnicie.
Ce locuri frumoase - da, foarte frumoase, aşa cum sunt şi poeziile tale!
RăspundețiȘtergeremirela, ălea îs nişte cuvinte înşirate
RăspundețiȘtergereîn lumea culorilor şi a mâţelor
dintr-o nevoie de sinceritate şi mărturisire
care stă în spatele
tuturor lucrurilor şi fiinţelor
ba chiar le şi animă, ba chiar le şi creează
repetându-le ca pe nişte anotimpuri
sau ca pe nişte înfloriri
cărora le ţine mereu socoteala
diana, privirea dinlăuntru
e cea care nu se poate abţine să vadă
să înregistreze totul cu orice risc
când obiectele devin străvezii şi imponderabile
şi ajungi să pluteşti alături de ele
cu cine să mai comunici
despre această desprindere
fără să fii greşit înţeles?
grişka, o, grişka
n-am mai colindat de mult
prin basmele existenţei tale
n-am nici o scuză
nici măcar pe aceea că gardurile
care separă curtea mea de curtea ta
sunt prea înalte pentru ghearele mele tocite
aşa că sunt nevoit să caut în continuare
uşa tainică prin care să-mi strecor
silueta mea mâţească
de personaj încă nedemn
de intriga unei reuşite poveşti
Hei, Lucky, ţi-am rezervat un rol în povestea mea, o să apari de îndată ce ajungem în Palat, sau poate chiar mai devreme, dacă cititorii vor hotărî că vârtejul din ultimul apoisod trebuie să aducă mai multe pisici :)
RăspundețiȘtergereToţi prietenii mei de pe net trebuie să apară până la urmă în poveste!
Şi, uite, chiar acum mi-a venit ideea, în poveste o să vorbeşti în versuri, vei fi motanul trubadur! :)
RăspundețiȘtergerehalal de mine, grişka
RăspundețiȘtergerem-am procopsit, sunt copleşit
ce bine sună motanul trubadur
a brand cu coadă şi lăută
care încă n-a cucerit lumea
dar se pregăteşte să o facă
Răspunsul tău e minunat!
RăspundețiȘtergereFără versuri, doar cu poze, Serafina te așteaptă la taifas! :P