vineri, 2 aprilie 2010

iepuraşii sepia au ros lumea de ieri


fiecare a fost mic cândva
şi cu stea în frunte
puiul unei vietăţi sacrificate
pentru cei care rămân
în cadrul unei sărbători cu toacă
şi focuri de tulei la răspântii
cu cântece tulburătoare
de la miezul nopţii
dintre iarnă şi primăvară

ochii privesc fix spre ţintă
ochii poate că sunt o ţintă
în decorul de un verde mult prea crud
al fiecărui nou început



aceştia erau în celălalt veac şi chiar şi în celălalt mileniu
iepuraşii sepia ai lui tatabun
ei locuiau într-un hambar cenuşiu
pe care l-au ros treptat de dragul netocirii dinţilor
dintr-un obicei străvechi din vremea dinozaurilor
o făceau cu o asemenea plăcere
încât mă gândeam adesea că întreaga casă
fusese construită din zahăr ars
de cineva mai priceput decât oamenii
când au terminat de ros domiciliul acela
în care altădată locuia porumbul galben al amintirii
au trecut la universul exterior
ronţăind grădina şi pălăriile lui tatabun
pânzele de păianjen şi cercurile din inima copacilor
care marcau timpul şi spaţiul în chip inimitabil
apoi şi-au ascuţit dinţii de cremenea şi amnarul
moşilor trecuţi în catastiful
cu întâmplările genealogice ale familiei
au ros oalele şi ulcelele în care se ţineau
tot felul de bunătăţi aproape faraonice
antena yagi cu care prindeam programele tv de la sârbi
cuiburile ciorilor care n-au plecat niciodată în ţările calde
ba chiar şi biberonul mielului hrănit de mâna babei
pe urmă au început să consume
câte ceva din substanţa satului în care se petrece acţiunea
tractoarele care arau în jurul cimitirelor necolectivizate
poza regelui ascunsă în fiecare casă sub dună
ori în scrinul cu scrisori de pe front
şinele de tren şi conturul motoarelor care duceau navetiştii
la fabrica de negru de fum de la marginea capitalei de raion
flacăra galbenă şi veşnică de la combinatul solventul

da, da, iepuraşii au ros cu plăcere lumea de ieri
dintr-un imbold irezistibil
ne-au mai rămas însă mânjii şi ieduţii de aprilie
şi bobocii de gâscă înconjuraţi de sâsâitul fioros al părinţilor
şi mirosul de iarbă semănată din cer
pentru nările de copil
ca o bucurie repetitivă care urmează lacrimilor

5 comentarii:

  1. Scrisul tău mi-aduce aminte de Sorin Titel.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Lucky, sunt lucruri pe care iepuraşii nu le vor putea roade niciodată. :) Sunt aici după ce m-am luptat cu niscai balauri virtuali ce păzesc blogul tău şi pe care i-am convins că vreau doar să-ţi urez din partea mea şi-a lui Missouri şi a întregii familii sărbători pline de senin sufletesc.
    Cu prietenie, Diana

    RăspundețiȘtergere
  3. cerculeţ, scrisul e o matcă
    e albia secată
    a părâului din copilărie
    din când în când
    cineva o inundă
    cu apa cuvintelor
    spre confluenţa cu râul şi fluviul
    spre întâlnirea cu marea cea mare

    diana, am să împuşc
    balaurii cei virtuali
    şi am să institui pentru tine
    şi pentru toţi cei cărora
    le porţi de grijă
    starea de sărbătoare
    de vişini înfloriţi
    care au luat lumină
    împreună cu oamenii
    pentru a nu ştiu câta oară

    RăspundețiȘtergere
  4. http://memoriileluisakura.blogspot.com/2010/04/premiu-coloratcoloured-award.html

    RăspundețiȘtergere
  5. mulţămiri, senior sakura
    pentru premiul cel dătător de încredere
    care pe toţi ne ajută
    să mergem înainte
    pe calea luminoasă a bloguirii

    RăspundețiȘtergere