i'm gone fishing

dragi prieteni pisici, pisoi şi pisicuţi,
căţei şi dulăi, bipezi buni
şi de toate felurile
suflete pierdute
în nesfârşitul ocean de biţi
am vrut să ştiţi că încă sunt aici
în odaia cu miros de felină
a blogului meu
într-o stare de bine şi
de fără-de-cuvinte
atâta doar că mi-am luat
vacanţă din capriciu
şi o petrec în lumea reală,
tolănit la soare
contemplând zbaterea din jur



poate că într-un fel sunt solidar cu Tati
pe care l-a apucat brusc febra pescuitului
şi colindă ca un apucat bălţile private
ale judeţului, euroregiunii, ţării şi planetei
capturând crapi şi caraşi cu lansetele sale din anii '60
nu din cruzime sau din plăcerea jocului
nu din acel hobby pe care vi-l închipuiţi
ca pe o joacă dureroasă pentru buzele peştilor


nu, nu
ci tocmai pentru a le da o şansă
prizonierilor în jurul cărora stau sute de pescari şi mii de cârlige
pline cu bunătăţi înşelătoare
căci asta face Tati
îi prinde, îi cumpără şi-i eliberează apoi în râul cel mare
în mureşul care duce în fluviu, adică în libertate
în locul acela în care poţi să trăieşti şi să mori liniştit
neînţepat prematur de gheara cu ghimpe a captivităţii

într-un fel, Tati face parte dintr-o ciudată asociaţie
care militează pentru eliberarea peştilor
de baltă, de lac şi de supermarket
este unicul său membru, un personaj care stârneşte
mirarea pensionarilor din parcuri
care-l privesc contrariaţi cum dă drumul în râu
acelor capturi fabuloase, cu solzii lucind în soarele de mai
într-un fel, şi Tati e tot un peşte
pe care l-a eliberat cineva, cândva
în pârâul unui sat oarecare
iar el îşi tot caută albia nesecată care duce în râu şi în fluviu
în libertatea fără de margini şi fără de undiţe
spre care râvneşte orice fiinţă de pe pământ
ba chiar şi de pe pandora

mărturisesc că eu, unul, nu înţeleg pe deplin
această apucătură eliberatoare a sa
cred că de vină e natura mea felină
de răpitor care preferă oricând şi oricum
ospăţul cu carne de peşte în locul escapadelor de caritate