Se afișează postările cu eticheta ionel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ionel. Afișați toate postările

vineri, 22 ianuarie 2010

cum pun maria tănase? de ce a dispărut google?



acestea sunt două dintre sutele
de întrebări pe care mi le pune
nenea ionel,
prietenul meu internaut
în vârstă de 87 de ani
cu care în ultima vreme
am vânat lei
în pădurile virtuale de cedri

mă mai întreabă de ce a dispărut
google şi ce înseamnă linioara, pătrăţelul şi x-ul din fereastra de sus
şi în general ce e aceea o fereastră
şi cum găseşte inbox-ul
şi stick-ul cu poze
şi de ce a dispărut cursorul


şi cum se pot face pozele mai mari sau mai mici
şi cum găseşte vremea în arad
şi cum găseşte ziarele preferate pe ziare.com
şi de ce nu dispar mesajele trimise pe yahoo
şi cum poate să şteargă mail-urile de la amicul din america
care se deschid atât de greu din cauza extensiei .pps
şi dacă poate să pună un telefon pe modemul huawei
pentru a mă suna când nu se descurcă şi iar dispare
google-ul de pe ecran
în rest, dăm căutare pe white pages
după numere de telefon ale prietenilor din köln şi duisburg
şi dacă îl întreb de filmul preferat,
îmi răspunde fără şovăială: casablanca
iar eu îmi spun în gând
i think this is a beginning of a beautiful friendship
şi mă pregătesc să-i procur pe dată
pisica albă, pisica neagră a lui kusturica

mai rămâne să-l învăţ cum se deschid messengerul şi pc cam-ul pentru a mă vedea în toată splendoarea mea de motan cu laptop, prin nasul ursuleţului cu webcam şi cablu usb, dar şi cum să asculte muzică pe winamp şi să vadă filme pe windows media player classic după ce în prealabil a instalat şi xp codecs,
să scrie cd-uri şi dvd-uri cu nero să dezippeze şi cropuiască şi să facă gif-uri şi new foldere, să dea copy/paste şi undo, să scrie texte şi să facă tabele cu open office, să caute kit-uri cu vuze
şi aşa mai departe şi aşa mai departe şi aşa mai departe

totul e destul de simplu
ne distrăm fain, nu?

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

am un prieten venerabil


mai ţineţi minte vremurile
acelea groaznice când internetul
ne intra în case numai prin
cablul de telefon şi nu puteai
să vorbeşti şi să navighezi
în acelaşi timp?
ei bine, cam tot pe atunci
s-a apucat şi octogenara
mătuşă tina să folosească
aşa cum se cuvine computerul
pentru că în sinea ei se simţea mult mai tânără decât puştii de 10-14 ani care se dau toată ziua pe net şi joacă warcraft şi diablo şi age of empires şi chiar team fortress

trebuia să dai cu pietre sau să sari mâţeşte în geamul ei, că la la telefon n-avea cum să-ţi răspundă
de vreme ce acesta nu suna şi ea era ocupată să trimită mail-uri rudelor de peste ocean
şi chiar să vorbească live cu ele pe toate messengerurile cunoscute la acea oră
dar nu despre mătuşa tina mi-am propus să vorbesc astăzi, chiar dacă ar fi haios să amintesc
că obişnuia să-i spună "a"-ului cu codiţă, care însoţeşte toate adresele noastre de mail,
"a - coadă de măgar",
ci voiam să spun de un alt biped bun din preajma mea, de a cărui prietenie mă bucur teribil
la 86 de ani, nenea ionel a găsit de cuviinţă că mijlocul cel mai potrivit de a comunica instant
cu ceilalţi trei colegi din generaţia sa de liceu care au mai rămas pe lumea reală
e să înveţe să lucreze cu computerul
şi fiindcă nu avea unul, a făcut o călătorie de plăcere la amicul din germania, care l-a dotat
pe dată cu un calculator onorabil (amd sempron, ecran lcd 17 inci, 1,3 ghz, xp)
pe care, din nefericire pentru utilizatorii din românia, scrie atât de nemţeşte, atât de nemţeşte
cu toate acestea, astăzi, nenea ionel joacă bridge cu computerul şi învaţă să daunladeze poze,
trimite şi primeşte mailuri în şi din germania şi america,
ba chiar vrea să se dea pe youtube şi-şi roagă nepoţii să-i caute cântăreaţa preferată, dalida,
iar când are vreme, se uită pe fereastra internet explorer-ului după adresa http://luckymotanul.blogspot.com/
şi se amuză de pasărea aia care dansează pe muzica lui ray charles
de aceea, dar şi fiindcă a apucat să îngroape doi regi, un mareşal, doi dictatori comunişti
şi să voteze trei preşedinţi de românie nouă
am găsit potrivit să-l amintesc aici pe venerabilul meu prieten şi să-i dedic un videoclip cu dalida