vânare de vânt şi de aripi în iarba înaltă a propriului meu regat

sunt stăpânul crud al propriului regat
şi tot ce mişcă pe teritoriul meu
de câteva sute de metri pătraţi
în adânc, pe pământ ori în aer
îmi aparţine numai mie
cu drept de viaţă şi de moarte

am prins aşadar nişte aripi în iarbă
se zbăteau ca o jucărie chinezească
de la magazinul de doi lei
şi n-am putut să-mi înfrânez plăcerea de a ţine în gheare inima altcuiva, aripile altcuiva,
destinul vreunei vietăţi minuscule
care n-a învăţat prea bine să zboare


deasupra casei, într-o zonă mai îndepărtată şi mai greu accesibilă
şi care, după cum am decretat cândva, tot mie îmi aparţine
un guguştic se sprijinea în aripa încă neînhăţată de vreo gheară
din unghiul meu terestru, după o scurtă evaluare a target-ului
mi-am zis că nu merită efortul unei alte vânători feline
şi cred că la asta se gândea şi ea, zburătoarea cenuşie
care-şi face cuib de când lumea în brazii curţii mele regale
să spunem că asta se numeşte un act de clemenţă din partea mea


cred că ritei, nesupusei care-şi face de lucru între graniţele mele,
nu-i păsa nici cât negru sub unghie de cele întâmplate
de vreme ce dormea în lumea sa onirică populată cu oase gigant
şi alte pofte şi viziuni canine la care nici nu vreau să mă gândesc
de teamă să nu-mi stric de unul singur buna dispoziţie
trebuie să chem vrăjitorii s-o transforme cândva în broscuţă
ori în altă jucărie orăcăitoare cu care să-mi fac mendrele
până când nu mai e în stare să se zbată, ţipând ca din gură de şarpe


mi-am dat seama la urmă, când stăteau să mi se termine cuvintele
că pe laba mea albă, cu ghearele ascunse în sfârşit în perniţe
se odihnea o vrabie cu aripile strânse şi inima cât un purice
care a uitat să mai sară, care a uitat să mai bată
şi chiar dacă v-am întristat pe toţi cu lipsa logică de happy end
trebuie să mă credeţi pe cuvânt: am părăsit victima în iarbă
şi când m-am întors la locul faptei, n-am mai găsit nici un trup,
ci doar bătaia imperceptibilă de aripi a zborului către o altă poveste