poveste felină cu un şoricel alb şi o căţeluşă maro

mă urmăreşte gândul absurd
că sunt însoţit de un şoricel alb
în tot ce fac, în tot ce dorm
că e suficient să deschid gura
ca să se strecoare printre colţii subţiri
ca iona în burta balenei întâmplătoare
simt atunci c-aş fi un personaj
ce nu-şi mai controlează gesturile
din cauza unui autor genial
care le-a prevăzut pe toate
că întreaga poveste este inspirată
dintr-o întâmplare absolut reală
petrecută în deşertul portocaliu
al patului meu aristocratic
în care huzuresc în dauna clasei muncitoare

e ca şi cum rita însăşi ar fi dispusă să înghită întregul story
împreună cu personajele alb-negru prevăzute în scenariu
dintr-o solidaritate rău înţeleasă, profitabilă mai ales pentru ea
ori poate că visăm cu toţii în spatele unui ecran de sticlă
incapabili să atingem, să mirosim şi să gustăm
ingredientele fantastice ale postării curente
pe care cineva se străduieşte să ni le livreze cu tot dinadinsul
la orele târzii ale somnului altor fiinţe mai blânde decât noi
cu ajutorul acestor email-uri pline de poze şi cuvinte turbulente


un gând insidios iscat în mintea privitorilor sceptici şi puţini
ai acestor cuvinte care se sfârşesc cu imagini
susţine, insinuează, şopteşte că nimic n-ar fi real
în toată povestea asta cusută cu aţă maro şi portocalie
că motanul e din pluş şi din plastilină în stare totuşi să zgârâie
că distinsa reprezentantă a rasei canine nu ar fi
decât o imagine golem prelucrată nereuşit în photoshop
şi că cobaiul alb al acţiunii de faţă trebuie de fapt tras cu cheia
ca se mişte de-a lungul liniilor relativ paralele ale acestei viziuni

eu ce pot să mai zic atunci, înconjurat de atâta scepticism
şi de atâta lipsă de recunoştinţă artistică?
decât că totul nu e altceva decât un vis frumos
din care cineva mult mai talentat şi mai disney decât noi
ar fi putut născoci la un moment dat cel mai reuşit
desen animat cu căţei, pisici şoricei din lume
că nimic nu miroase a plastic, a vopsea şi a pluş,
ci doar a dumnezeu şi a eternă, nepierdută copilărie
în care toată lumea simte, atinge şi iubeşte pe toată lumea

căutare în coarnele unui melc care-şi tot cară spirala prin lume

era un melc liniştit ca toţi melcii
ieşise de undeva din măruntaiele
urât mirositoare ale oraşului
la promenadă prin ovalul chiuvetei
l-am pândit şi mi-am trimis degetul
în recunoaştere la doi milimetri
în urma sa, în dâra sa
aparent fără vreun scop anume
îşi plimba spirala
prin toate conductele ascunse
ca şi cum ar fi dorit s-o vadă cineva
să-l elibereze de povara ducerii
dinspre un punct nedefinit
către un al punct nedefinit
degetul meu mic era însă prea mare
şi prea mic în acelaşi timp
pentru această sarcină caritabilă


şi-atunci gândul încotro să migreze ca nişte păsări de seară
în v-urile minuscule de sub spiralele incomensurabile
ale unor nebuloase şi galaxii cu nume uitat?
şi cine să măsoare toate aceste drumuri străbătute de fiinţă
înlăuntrul unor forme frumoase şi precare
pentru care nu se găsesc niciodată
destui ochi să privească, să plângă şi să înţeleagă?
nu văd nici un răspuns, ci numai aripi care nu încetează să bată


aş fi putut să dorm în frunza aşezată pe covorul de ramuri
în tihna desenului vegetal pe care nu-l mai tulbură nici un vânt
s-aud toate vietăţile cum sapă la nesfârşit căi şi drumuri
în aer şi în pământ şi-n focul fierarului anonim
ale cărui sunete zguduie timpanele parabolice ale oraşului
aş fi putut să mă ascund într-o nervură părăsită de clorofilă
să las poliţia copilăriei să mă caute în toate celelalte locuri
în care ne-am mai jucat cu succes de-a v-aţi ascunselea


toate trecerile trebuie plătite cu un mic ban de aramă
chiar şi atunci când acesta e chiar mai mare decât însuşi plătitorul
nu ştiu unde a dispărut fiinţa timidă cu coarne
care trăgea după ea prin lume această spirală milimetrică
care imită la scară universul frunzelor, al melcilor şi păsărilor
poate s-a dus să cheme ajutoare, cărăuşi pentru moneda trecerii
ori poate a obosit să-şi tot poarte cu umilinţă cochilia
până la capătul drumurilor şi al înţelegerii