i'm gone fishing

dragi prieteni pisici, pisoi şi pisicuţi,
căţei şi dulăi, bipezi buni
şi de toate felurile
suflete pierdute
în nesfârşitul ocean de biţi
am vrut să ştiţi că încă sunt aici
în odaia cu miros de felină
a blogului meu
într-o stare de bine şi
de fără-de-cuvinte
atâta doar că mi-am luat
vacanţă din capriciu
şi o petrec în lumea reală,
tolănit la soare
contemplând zbaterea din jur



poate că într-un fel sunt solidar cu Tati
pe care l-a apucat brusc febra pescuitului
şi colindă ca un apucat bălţile private
ale judeţului, euroregiunii, ţării şi planetei
capturând crapi şi caraşi cu lansetele sale din anii '60
nu din cruzime sau din plăcerea jocului
nu din acel hobby pe care vi-l închipuiţi
ca pe o joacă dureroasă pentru buzele peştilor


nu, nu
ci tocmai pentru a le da o şansă
prizonierilor în jurul cărora stau sute de pescari şi mii de cârlige
pline cu bunătăţi înşelătoare
căci asta face Tati
îi prinde, îi cumpără şi-i eliberează apoi în râul cel mare
în mureşul care duce în fluviu, adică în libertate
în locul acela în care poţi să trăieşti şi să mori liniştit
neînţepat prematur de gheara cu ghimpe a captivităţii

într-un fel, Tati face parte dintr-o ciudată asociaţie
care militează pentru eliberarea peştilor
de baltă, de lac şi de supermarket
este unicul său membru, un personaj care stârneşte
mirarea pensionarilor din parcuri
care-l privesc contrariaţi cum dă drumul în râu
acelor capturi fabuloase, cu solzii lucind în soarele de mai
într-un fel, şi Tati e tot un peşte
pe care l-a eliberat cineva, cândva
în pârâul unui sat oarecare
iar el îşi tot caută albia nesecată care duce în râu şi în fluviu
în libertatea fără de margini şi fără de undiţe
spre care râvneşte orice fiinţă de pe pământ
ba chiar şi de pe pandora

mărturisesc că eu, unul, nu înţeleg pe deplin
această apucătură eliberatoare a sa
cred că de vină e natura mea felină
de răpitor care preferă oricând şi oricum
ospăţul cu carne de peşte în locul escapadelor de caritate

paradisul poate să mai aştepte

dintr-unul din nenumăratele sale mail-uri cu schepsis
am aflat de la amicul meu de pretutindeni şi dintotdeauna
(ştiţi cel care, ştiţi cel care, cel cu autografele)
care este teribilul preţ al defrişării pădurilor
şi m-am îngrozit în sinea mea felină
amintindu-mi la timp totuşi că trăim pe o planetă de nisip
şi că pisicile niciodată, dar niciodată, nu vor fi supuse
la asemenea umilinţe de şedere la coadă
în acelaşi timp, în adâncul firii mele cât se poate de liberale
cuget că trebuie să fie loc pentru toată lumea
pe rotunda noastră republică terra
pentru amoebe şi viruşi, pentru girafe şi crabi
pentru arbori, pentru bipezi şi pentru dobitoace
însă mi-e foarte greu să înţeleg de lucrurile nu stau chiar aşa
de ce raiul terestru trebuie să mai aştepte aprobare de sus


o vizită de lucru din vremea ţarului boris elţîn mi-a lămurit
dilema care mă frământă de la o vreme încoace
şi am ştiut de îndată ce-am privit această fotografie cornută
că-n spatele fiecărui gest al animalului politic
se află simbolurile ascuţite ale inteligenţei sale
interioarele cu prea mulţi specialişti şi prea multe mugete
ale colhozului stahanovist pavat cu cele mai bune intenţii
în lumina reflectoarelor şi-n auzul microfoanelor televiziunii publice

în faţa imperfecţiunii şi contradicţiilor de tot felul
poate că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut
decât să pleci în bejenie cu aparatul foto de gât
şi să alegi inspirat acel unic punct de observaţie
din care, la o anumită secundă de graţie
lumea se vede în toată splendoarea duplicităţii sale
probabil că în cele din urmă va ieşi o postare reuşită
cu ajutorul acestui jpeg şi al fişierelor audio care asigură
fundalul sonor cu rugăciuni umane şi proteste de câine
care de atâta amar de vreme latră, cât se poate de justificat, la lună

despre ciobani, puritate şi grafferi

m-am luat cu altele
şi n-am mai apucat să vă povestesc
despre ciobanii şi grafferii aradului
surprinşi într-o anumită zi de aprilie
de obiectivul indiscret al canon-ului
totul se petrecea la piciorul
podului mare din cartierul micălaca
acela care vibrează de câte ori trec tirurile şi oamenii cu greutate
pensionarii erau la locul lor în parcuri,
depănând aceleaşi amintiri
despre uzina de vagoane
macaralele clădeau blocuri şi biserici
plantele erau ocupate cu înflorirea
iar vrăbiile ciuguleau mugurii
fără să fie băgate de nimeni în seamă


aşadar, era o zi oarecare de primăvară
din iarbă răsăriseră două rămăşiţe de zid
din betonul ultimului veac comunist
de o parte păşteau oile citadine printre pet-urile şi hârtiile igienice
aruncate de ultimele generaţii de arădeni ieşiţi la picnic
de cealaltă parte, pentru a adânci contrastele
acestui peisaj cu moloz industrial-bucolic
doi creatori de graffiti, surprinşi în flagrant delict de creaţie
se iscăleau color pentru posteritate

privind la toate acestea, m-am gândit că e bine, e foarte bine
că oile acelea dau un lapte pur
pentru cumpărătorii simandicoşi din piaţa mică
pentru cei mai fideli adepţi ai ecologiei şi naturismului
pentru cititorii fanatici ai revistei as
şi în general pentru acea categorie socială
care citeşte da capo al fine toate etichetele de pe produse
pentru a alunga gândul că într-o bună zi
omului i se poate întâmpla să moară
şi din altă pricină decât toxicitatea crescută a lumii

aş fi vrut să pot la rându-mi să desenez toate aceste contraste
pe zidul blogului meu din lapte crem
dar cum nu am îndemânarea vreunui puşti graffer
şi nici talentul de hobbit al lui cerculeţ
în urmă nu rămân decât cuvintele
ca nişte urme de labe feline care au călcat pe cărbune
suind apoi, împotriva gravitaţiei, pe zidurile paralelipipedice
ale marelui oraş

acuarelă cu câini şi miei de acasă

am fost plecat o vreme
în aceeaşi împărăţie rurală
a lui tatabun
în locul din care izvorăsc
apa ştiubeiului popii
şi copilăria fericită

cineva a creat această acuarelă
cu arbori şi case
şi turmă de oi în iarba de aprilie
dintr-o generozitate nesfârşită
care are legătură cu lumea
şi cu oamenii



cred că le-am găsit pe toate la locul lor
aproape aşa cum le-am lăsat în fiecare primăvară
în acel amestec de frig şi cald, de puritate şi mizerie
din care, în mod ironic, a fost construit totul
bursuc a fost eliberat în sfârşit din iarnă
şi din cotăriţa cu fân şi lanţ în care şi-a ispăşit detenţia
mâna bătrână se odihneşte liniştită pe capul său de câine
obosită de trecerea atâtor ani şi a atâtor penitenţe


vâna curgea liniştită şi murdară dinspre izvor spre mare
peste nămolul plin de oale şi ulcele şi chiar de pet-uri romane
cărora nici un arheolog nu le mai poate ţine socoteala
numai iarba e pură şi mieluţii săi dintr-o turmă oarecare
care şi-a pierdut măgarii şi ciobanul în timpul din urmă
bucurându-se de o libertate uitată
în nesfârşirea luncilor şi a sălciilor de acasă
peste care încă nu a început să bată vântul mare al trecerii


pe toate acestea le-am văzut într-o clipă
ca şi cum aş fi zburat întâia oară deasupra lumii
la mică înălţime, în avionul precar al lui aurel vlaicu
ca şi cum privirea ar fi privit mai mult înlăuntru decât înafară
regăsind aceleaşi peisaje de verde, de gri şi de albastru
peste care se învârtejesc uneori norii ca o răsuflare divină
deasupra celui mai frumos miel din lume
cu ochi de copil căruia nu i s-a luat încă nici o bucurie


un pic mai încolo, în camuflajul ierburilor şi al buruienilor din alt an
singurul câine de pază al lumii asista cuminte la întâlnire
nemângâiat de nici o mână, nealungat de nici o piatră
ca şi cum întreaga turmă şi întreaga urmă ar fi fost a lui
şi nimeni n-ar fi putut vreodată să-i fure sufletul
şi să-l închidă într-o icoană digitală
nici un aparat cu lentilă care transformă viaţa în pixeli
de dragul privirii şi al voyeurilor de pretutindeni

iepuraşii sepia au ros lumea de ieri

fiecare a fost mic cândva
şi cu stea în frunte
puiul unei vietăţi sacrificate
pentru cei care rămân
în cadrul unei sărbători cu toacă
şi focuri de tulei la răspântii
cu cântece tulburătoare
de la miezul nopţii
dintre iarnă şi primăvară

ochii privesc fix spre ţintă
ochii poate că sunt o ţintă
în decorul de un verde mult prea crud
al fiecărui nou început



aceştia erau în celălalt veac şi chiar şi în celălalt mileniu
iepuraşii sepia ai lui tatabun
ei locuiau într-un hambar cenuşiu
pe care l-au ros treptat de dragul netocirii dinţilor
dintr-un obicei străvechi din vremea dinozaurilor
o făceau cu o asemenea plăcere
încât mă gândeam adesea că întreaga casă
fusese construită din zahăr ars
de cineva mai priceput decât oamenii
când au terminat de ros domiciliul acela
în care altădată locuia porumbul galben al amintirii
au trecut la universul exterior
ronţăind grădina şi pălăriile lui tatabun
pânzele de păianjen şi cercurile din inima copacilor
care marcau timpul şi spaţiul în chip inimitabil
apoi şi-au ascuţit dinţii de cremenea şi amnarul
moşilor trecuţi în catastiful
cu întâmplările genealogice ale familiei
au ros oalele şi ulcelele în care se ţineau
tot felul de bunătăţi aproape faraonice
antena yagi cu care prindeam programele tv de la sârbi
cuiburile ciorilor care n-au plecat niciodată în ţările calde
ba chiar şi biberonul mielului hrănit de mâna babei
pe urmă au început să consume
câte ceva din substanţa satului în care se petrece acţiunea
tractoarele care arau în jurul cimitirelor necolectivizate
poza regelui ascunsă în fiecare casă sub dună
ori în scrinul cu scrisori de pe front
şinele de tren şi conturul motoarelor care duceau navetiştii
la fabrica de negru de fum de la marginea capitalei de raion
flacăra galbenă şi veşnică de la combinatul solventul

da, da, iepuraşii au ros cu plăcere lumea de ieri
dintr-un imbold irezistibil
ne-au mai rămas însă mânjii şi ieduţii de aprilie
şi bobocii de gâscă înconjuraţi de sâsâitul fioros al părinţilor
şi mirosul de iarbă semănată din cer
pentru nările de copil
ca o bucurie repetitivă care urmează lacrimilor