joi, 8 aprilie 2010

acuarelă cu câini şi miei de acasă

am fost plecat o vreme
în aceeaşi împărăţie rurală
a lui tatabun
în locul din care izvorăsc
apa ştiubeiului popii
şi copilăria fericită

cineva a creat această acuarelă
cu arbori şi case
şi turmă de oi în iarba de aprilie
dintr-o generozitate nesfârşită
care are legătură cu lumea
şi cu oamenii



cred că le-am găsit pe toate la locul lor
aproape aşa cum le-am lăsat în fiecare primăvară
în acel amestec de frig şi cald, de puritate şi mizerie
din care, în mod ironic, a fost construit totul
bursuc a fost eliberat în sfârşit din iarnă
şi din cotăriţa cu fân şi lanţ în care şi-a ispăşit detenţia
mâna bătrână se odihneşte liniştită pe capul său de câine
obosită de trecerea atâtor ani şi a atâtor penitenţe


vâna curgea liniştită şi murdară dinspre izvor spre mare
peste nămolul plin de oale şi ulcele şi chiar de pet-uri romane
cărora nici un arheolog nu le mai poate ţine socoteala
numai iarba e pură şi mieluţii săi dintr-o turmă oarecare
care şi-a pierdut măgarii şi ciobanul în timpul din urmă
bucurându-se de o libertate uitată
în nesfârşirea luncilor şi a sălciilor de acasă
peste care încă nu a început să bată vântul mare al trecerii


pe toate acestea le-am văzut într-o clipă
ca şi cum aş fi zburat întâia oară deasupra lumii
la mică înălţime, în avionul precar al lui aurel vlaicu
ca şi cum privirea ar fi privit mai mult înlăuntru decât înafară
regăsind aceleaşi peisaje de verde, de gri şi de albastru
peste care se învârtejesc uneori norii ca o răsuflare divină
deasupra celui mai frumos miel din lume
cu ochi de copil căruia nu i s-a luat încă nici o bucurie


un pic mai încolo, în camuflajul ierburilor şi al buruienilor din alt an
singurul câine de pază al lumii asista cuminte la întâlnire
nemângâiat de nici o mână, nealungat de nici o piatră
ca şi cum întreaga turmă şi întreaga urmă ar fi fost a lui
şi nimeni n-ar fi putut vreodată să-i fure sufletul
şi să-l închidă într-o icoană digitală
nici un aparat cu lentilă care transformă viaţa în pixeli
de dragul privirii şi al voyeurilor de pretutindeni

12 comentarii:

  1. Ce bine este cand gasesti toate lucrurile la locul lor, ai un pic iluzia de vesnicie...

    RăspundețiȘtergere
  2. da, da
    iluzia de veşnicie
    o port cu mine
    între două călătorii
    cu deltaplanul
    pe continentul scufundat
    al copilăriei

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos! Din pacate locurile astea sunt din ce in ce mai putine si pare ca basmele vor fi inlocuite de peturi contemporane. Salutari de la Chiti!

    RăspundețiȘtergere
  4. ai dreptate, lady io
    poate că uneori suntem tentaţi
    să purificăm lumea în photoshop
    asta nu schimbă decât proiecţia
    originalului, originarului
    lumea interioară rămâne însă curată
    şi zbenguitoare
    ca un chiţirel - extensie a sufletului
    blând-zgârietor şi uşor şonticăitor
    printre toate perfecţiunile
    şi imperfecţiunile exterioare

    RăspundețiȘtergere
  5. Lucky poetule, mulțumesc pentru magnificul poem lăsat la mine, azi, eu le adun, să știi! Serafina e pozată des de Enya, așa că, vor urma poze pisicoase pentru motani poeți și pisicuțe simandicoase! Miauuuu!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ştiu privirea care vine dinăuntru... O exersez în fiecare primăvară. E un "device" ce înregistreză de-a valma imagini, sunete, adieri, mângâieri, senzaţii imposibil de spus în cuvinte.
    Vine de foarte de departe, din veşnicie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce locuri frumoase - da, foarte frumoase, aşa cum sunt şi poeziile tale!

    RăspundețiȘtergere
  8. mirela, ălea îs nişte cuvinte înşirate
    în lumea culorilor şi a mâţelor
    dintr-o nevoie de sinceritate şi mărturisire
    care stă în spatele
    tuturor lucrurilor şi fiinţelor
    ba chiar le şi animă, ba chiar le şi creează
    repetându-le ca pe nişte anotimpuri
    sau ca pe nişte înfloriri
    cărora le ţine mereu socoteala

    diana, privirea dinlăuntru
    e cea care nu se poate abţine să vadă
    să înregistreze totul cu orice risc
    când obiectele devin străvezii şi imponderabile
    şi ajungi să pluteşti alături de ele
    cu cine să mai comunici
    despre această desprindere
    fără să fii greşit înţeles?

    grişka, o, grişka
    n-am mai colindat de mult
    prin basmele existenţei tale
    n-am nici o scuză
    nici măcar pe aceea că gardurile
    care separă curtea mea de curtea ta
    sunt prea înalte pentru ghearele mele tocite
    aşa că sunt nevoit să caut în continuare
    uşa tainică prin care să-mi strecor
    silueta mea mâţească
    de personaj încă nedemn
    de intriga unei reuşite poveşti

    RăspundețiȘtergere
  9. Hei, Lucky, ţi-am rezervat un rol în povestea mea, o să apari de îndată ce ajungem în Palat, sau poate chiar mai devreme, dacă cititorii vor hotărî că vârtejul din ultimul apoisod trebuie să aducă mai multe pisici :)
    Toţi prietenii mei de pe net trebuie să apară până la urmă în poveste!

    RăspundețiȘtergere
  10. Şi, uite, chiar acum mi-a venit ideea, în poveste o să vorbeşti în versuri, vei fi motanul trubadur! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. halal de mine, grişka
    m-am procopsit, sunt copleşit
    ce bine sună motanul trubadur
    a brand cu coadă şi lăută
    care încă n-a cucerit lumea
    dar se pregăteşte să o facă

    RăspundețiȘtergere
  12. Răspunsul tău e minunat!
    Fără versuri, doar cu poze, Serafina te așteaptă la taifas! :P

    RăspundețiȘtergere