mi-a intrat un înger în odaie

mi-a intrat un înger în odaie
şi-mi cotrobăie prin simţuri
de câte ori îl ating
îmi scutură o ninsoare de lumini
praful fin al secundelor
în care am fost fericit
mă vizitează bucuriile trecutului
se strecoară ca un sărut
aplicat în somn copilului rebel
vagi mirosuri de lemn trosnind în sobă
limbile focurilor de altădată
dansează pe pereţii acestui prezent
de gheaţă, betoane şi smog
gusturi uitate mă năpădesc
ca un dar de la cineva care continuă
să mă iubească


plăceri de turtă dulce, de biscuiţi şi nuci învelite în staniol
căzute pe neaşteptate din pomul de crăciun al copilăriei
steluţe-licurici ard ca o magie în gândurile mele
vechile atingeri mă învăluie, miroase a mere şi gutui
lăsate pe dulap peste iarnă de dumnezeul blând al amintirii
închid ochii şi refac lumea celui mic, învii porumbeii şi câinii
şi toate accesoriile cu suflet, blană şi pene ale acelor hârjoneli
de la capătul poveştii


jucării însufleţite îşi încep mişcarea pe rafturii şi prin cutii
iar eu alerg de la una la alta copleşit de această întâmplare
un tren cu navetişti şi babe cu gâşte ieşind din plasa de rafie
aşteaptă un motiv de plecare în gara năruită
motorul duduitor duce sigur în paradis părăsind oraşul de fum
conductorul albastru înţeapă biletele cu aerul său profesional
staţiile se perindă prin faţa ochilor alunecând pe sticla geamurilor
murdare de timp şi de aburul răsuflărilor neîncetate


ca să ajungi acasă trebuie să cobori pe peronul înzăpezit
aşezat de marele inginer al şinelor în mijlocul unei puste infinite
să tragi într-o sanie de lemn toate obiectele acestui puzzle hibernal
geometriile potrivite să dea formă întregului
o singură lampă arde în întuneric undeva la capătul drumului
luminând odăile calde ale bunicilor
şi boturile umede de animale rumegând un fân fără sfârşit