vineri, 18 februarie 2011

literatură de sertar despre duplicitate, conlocuire şi umbrele de companie

după o chinuitoare aşteptare
am hotărât să vă fac cunoscut
acest adevăr duplicitar,
această uluitoare descoperire
poate mai şocantă chiar
decât cea a fotografului tăcut
din blow-up:
eu sunt singurul motan din lume
care deţine două umbre,
una într-atât de umană
şi cealaltă într-atât de felină
încât îţi vine să miauni
şi să vorbeşti deodată
pentru toţi spectatorii perplecşi
ai acestei reprezentaţii virtuale
cu geometrii monotone
şi soare blând de februarie


cât despre rita, colocatara mea despre care unii, mai răutăcioşi,
afirmă că ar aparţine totuşi speciei canine, am putut constata
în cadrul unei şedinţe foto organizate în curtea casei
că atât dânsa, cât şi umbra sa absolut unică
au ieşit de curând din convalescenţă, dezbărate de gulerul alb
pe care doctorul nostru personal obişnuieşte să-l pună pacienţilor
dintr-o pornire sadică pe care sincer, dar sincer,
cu toată silinţa, bunăvoinţa şi străduinţa, nu pot s-o înţeleg defel

nu ştiu dacă pot să explic asta, însă mereu se întâmplă astfel:
undeva, într-o odaie caldă, există o masă ovală pe care doarme
un motan înţelept, înconjurat de blândeţea zilei şi a nopţii,
de răsuflarea oarecum canină a unui personaj maro lungit pe gresie
între cei doi există o anumită distanţă de siguranţă
făcând fericirea conlocuirii nu numai dezirabilă, ci şi posibilă
sub ochii biografului personal care-şi ascute creioanele şi zoom-ul


cu toţii ţinem prin sertare gândurile ilustrate ale trecutului
albume de familie, discuri de vinil şi ştampile cu inimioare
uneori îmi place să mă joc printre ele cu aerul că aparţin şi eu
aceleiaşi nostalgii bine documentate din care se compune memoria
cineva se apropie atunci tiptil şi mă închide acolo pe nevăzute
iar umbra mea dublă continuă să alerge în lumina exterioară
imortalizând întâmplările în aceste imagini, în aceste cuvinte


5 comentarii:

  1. Ce mai face, motane?!

    Ma bucur sa vad ca Rita este bine! Frumoasa colocatara ai :) ! La fel de buna de alintat si mangaiat ca si tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. hello, vlad
    dar de ce "cel groaznic"?
    ai putea fi cel felin, cel pelin
    cel longilin ori benign
    cel cuminte, cel astral, cel bondar
    ai putea fi vladcelarbitrar

    şi eu mă bucur că ne porţi de grijă
    am pregătit deja o rugăciune pentru tine
    în limba motanilor bloggeri
    dacă vreodat va ploua cu stele anume pentru tine
    să ştii că numai eu am fost de vină
    şi cuvintele mele incantatoare

    RăspundețiȘtergere
  3. Lucky, mă bucur să ştiu că-ţi fericeşti supuşii.
    Văzându-ţi poza cu umbrele de companie şi lecturând povestea fără puncte, m-am simţit de parcă aş face parte din ea. Şi mă simt chiar norocos ştiind că întotdeauna umbrele au culoarea mea!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. baghi, mda, e nimerită
    asocierea umbrei cu culoarea ta
    totuşi, dacă aş fi în locul tău
    adică în piele de baghi
    m-ar cuprinde îngrijorarea:
    e atât de trist să trăieşti mereu în umbră
    să fii monocolor
    e nevoie întotdeauna de puţină variaţie
    de puţin yin şi yang...

    RăspundețiȘtergere
  5. Lucky, sunt de acord că e nevoie de puţină variaţie, dar asta e problema voastră! Eu nu mă văd deloc, voi mă vedeţi monocolor!:) Iar dacă nu vă convine culoarea umbrei, n-aveţi decât s-o schimbaţi!:)

    RăspundețiȘtergere