fiecare cu coşuleţul lui

ce frumoase erau timpurile acelea
de la începutul anilor 2000
când mama se plimba cu căţelul pablo
ţinut în coşuleţ la adăpost
de intemperiile lumii în care trăim
în căutarea unui stăpân cu conştiinţă în ochi
puii ritei se jucau în praf
rufele atârnau pe sârmă lângă garajul decrepit, iar dacia crem a familiei făcea curse în fiecare zi
între timişoara şi arad
sau invers, după cum vă place
dintr-o stranie obişnuinţă a lui Tati



după pablo a venit pe lume pufi, pisica tigrată şi timorată
care se strâmba în braţele lui Mami ca-ntr-un coşuleţ protector
pe când ea încerca s-o hrănească ba cu pipeta, ba cu seringa,
dintr-o firească înclinaţie maternă care include toate fiinţele
de care s-au descotorosit mămicile sau stăpânele lor,
în vreme ce şoarecele de jucărie se odihnea înţelept
pe braţul înarmat cu mica mieunătoare al celei mai iubite fiinţe
din lumea pisicească şi omenească



ceva mai târziu aveam să vin şi eu pe lume,
poate mai nedorit decât un decreţel din anii '67, '68
căci altfel nu-mi explic de ce m-o fi abandonat toată lumea
mai puţin vecinul sofisticat cu bmw, lexus şi range rover,
care a făcut ce a făcut şi în final am ajuns tot la Mami
unde îmi am şi eu coşuleţul sub o cu totul altă formă
căci nu degeaba mi se spune că sunt puţin dus cu ligheanul


nu toată lumea cu blană şi coadă e la fel de norocoasă însă
bunăoară căţelul rural bursuc se vede nevoit să locuiască
într-un banal coş de nuiele zis cotăriţă, în şoprul casei bătrâne
umplut cu fânul cosit în anii din urmă şi cu un dram de umanitate
partea proastă e că o face cu ditamai lanţul de gât
din pricina faptului că nimic nu i se pare mai gustos în libertate
decât ouăle de găină cocoţate în nenumăratele cuibare ale casei
partea bună e că domiciliul îi ţine totuşi de cald şi de bine
până când i se termină detenţia asta de sezon


cumva mă depăşeşte această mică suferinţă înlăuntrul unei mari bucurii
ori poate această mare suferinţă înlăuntrul unei mici bucurii
şi tremur la gândul că nimeni nu se naşte egal cu nimeni niciodată
pisicul cu pisic, căţelul cu căţel şi bipedul cu biped
dacă n-ai parte de Mami, adică de iubire, n-ai parte de nimic
şi te trezeşti în lanţ ori în cotăriţă ori mai rău, dacă eşti mâţă
ţi se face apa mare, dacă înţelegeţi ce vreau să spun
nimeni nu e egal cu nimeni, nimeni nu e egal cu mine
care dorm în cutia unui nou puzzle, înconjurat de atâta căldură
şi de atâta bine ca într-un vis de motan în care extazul nu se termină niciodată şi poţi să te joci cu el în bucăţele, piesă cu piesă
până la sfârşitul poveştii

rita şi lucky pe fotoliul cu vise

era o aglomeraţie de fiinţe mitologice
la intersecţia dintre vis şi realitate
rita şi lucky între leoaice înaripate
într-o armonie de bronz şi blană

ce poate fi în gândul unui câine
în tâmpla alăturată a unui pisic
în aripile încremenite ale unei alte feline?


ai fi putut muta fotoliul de acolo fără să se întâmple nimic notabil
l-ai fi putut căra cu dacia papuc la avionul tupolev al marelui stat sovietic
decolând o vreme peste universul în destrămare al oamenilor
în imponderabilitatea viselor şi a imaginaţiei domestice
nimeni nu ar fi observat această absenţă
nici măcar pictorul suprarealist care a creat aranjamentul
din plictiseala umidă a unei nopţi de februarie
în care toate vietăţile dorm în oglindă
pe tapiţeria uzată a timpului din urmă

de unde greşeala asta stilistică într-un loc în care
te-ai fi aşteptat doar să miauni şi să scheauni
asemenea tuturor avatarurilor bine crescute?