Se afișează postările cu eticheta digital. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta digital. Afișați toate postările

duminică, 31 iulie 2011

vorbesc mai mult cu mine însumi despre faptele bizare ale oraşului

vorbesc mai mult cu mine însumi
despre faptele din urmă ale oraşului
despre menajeria sa de locatari
ascunşi într-o cochilie gri
comunicând cu lumea
prin nişte antene, prin nişte lumini
care recepţionează distorsionat
ultimele ştiri despre dumnezeu

cineva lasă o dâră lipicioasă şi umedă
pe pavajul tuturor trecerilor
îi pot urmări până la capăt traseul
intersecţiile periculoase cu destinul
cuvintele nu pot însă interveni
în acest joc de lentori şi viteze
al cărui sfârşit
devine din ce în ce mai previzibil


reportajul continuă cu o fotografie din cartierul micălaca
cu nişte oi cu etichete în ureche care pasc iarba digului cel mare
încurcându-se din când în când printre trecătorii bipezi de pe corso
şi dovedind că aradul e un fel de animal planet pentru fiecare
mă gândesc că acest adevăr poate fi rumegat la ceas de seară
în faţa receptoarelor virtuale cu bloguri şi globuri
ca o iarbă grasă care creşte printre doze de bere şi coji de seminţe
în lunca ecologică cu brotăcei, ski jet-uri şi dejecţii a mureşului


de pe asfaltul încins de tălpile, copitele, labele şi ghearele arădenilor
căţelul rigu, a nu ştiu câta reîncarnare a primului paznic patruped
cu aceeaşi blană, cu aceiaşi pureci şi cu acelaşi nume
priveşte întors la camera de luat vederi în spatele căreia
se înfoaie de plăcere şi spaimă chipul meu de mâţ fotoreporter
aflat în documentare întâmplătoare prin părţile astea de lume
din motive oarecum întemeiate din punct de vedere estetic
cineva a decupat din cadru chipul mustăcios al ciobanului
cu telefon celular, cizme de gumă şi pălărie de paie
zâmbind în direcţia vechii cetăţi a aradului de pe celălalt mal al apei
pentru un public imaginar, pregătit să aplaude întreaga scenă


la fiecare streaşină cineva desenează firele capcanelor viitoare
făcându-te să te întrebi în sinea ta dacă merită
să te transformi cândva numai de dragul fâlfăirii şi al zborului
în ţânţar, molie, fluture, libelulă ori musculiţă
dar poate că asta fac şi eu de fiecare dată cu ajutorul cuvintelor
aşteptând zadarnic, cu plasa întinsă, un semn din cer
din partea marelui entomolog care uneori îşi face vreme
să arunce cu aripi colorate ce încă mai pot să zboare

duminică, 28 februarie 2010

ghiocei pentru fiinţele dragi care locuiesc în emisfera feminină a lumii


am aşteptat atâta amar de vreme să treacă iarna
mi-am scos nasul şi coada afară
din bârlogul cu calorifer
am dat fuga în natura citadină, adulmecând în aer
măcar o presimţire de primăvară
şi n-am simţit nimic, numai vânt şi netrecere
un anotimp al interstiţiului

şi-am ştiut atunci că trebuie să umblu
prin folderele memoriei
să caut primăvara în cel mai ascuns sertar
al sufletului digital
în care ne ducem cu toţii viaţa,
avataruri sentimentale

erau mii de foldere şi sute de mii de fişiere
pe care trebuia să le răscolesc cu un scop anume
cu febrilitate şi perseverenţă,
de dragul tuturor prietenelor mele
din lumea virtuală şi din cea reală
al fiinţelor dragi care locuiesc
în emisfera feminină a lumii


şi totul era atât de simplu până la urmă
totul se găsea în folderul mic şi galben pe care
eminenţa cenuşie a computerului a scris ordonat
cu literele sale de mână: "ghiocei"
aşa că am luat de acolo tot tot tot ce-mi trebuia
şi le-am pus aici,
daruri care au crescut în grădina lui Mami
când sub ploaie, când sub zăpadă
pentru toate doamnele, domnişoarele şi domniţele
cu care mă conversez şi cu care mă voi conversa
pe acest blog de pisici şi de alte vieţuitoare sensibile

am vrut să ştiţi, de mărţişor,
că toţi ghioceii au înflorit pentru voi
de-acum sunt ai voştri, în chip firesc şi imaculat