m-a cuprins o lene cosmică

trebuie să ştiţi cu toţii
că în ultima vreme
m-a cuprins aşa o lene cosmică
că dorm mereu, zile şi nopţi în şir
pe bufetul din sufragerie
între cai albi de porţelan
care aleargă prin visele mele
lângă samovarul neclocotit
ce-ar putea oricând să-mi dea trezirea
între sfeşnice neaprinse
şi trunchiuri de bambus trist
sub goblenul centenar
cusut de măicuţele de notre-dame
în care câinii unei vânători ancestrale
veghează atent un cerb răpus
cu privirea lichidă şi blândă




poate că de aceea nici n-am apucat să vă spun aici, pe blog
povestea grandioasei căţeluşe charlotte
din neamul încăpăţânat al ciobăneştilor de bucovina
care poartă numele unui cupaj de vinuri
şi obişnuieşte să roadă smochinii curţii
unei case renovate din nădlac
în care îşi fac cuib de la o vreme animalele şi fericirea
după cum nu am apucat să vă istorisesc
nimic nimic nimic despre aventurile noilor mâţi negri
pe numele lor batman şi vera
nişte draci adolescenţi care cresc în curtea serafică a lui titi&clara
dar şi pe masă şi pe sub masă, pe acoperiş şi prin tufiş
cu scopul afectiv anume şi atât de des mărturisit
de a-l înlocui pe marele dispărut grimli
despre ale cărui viaţă şi operă s-a mai făcut vorbire aici

o s-o fac însă altă dată, voi povesti când nesomnul mi-o va permite


mi-a fost aşa o lene cosmică, trebuie să mă-nţelegeţi
sunt un motan de dreapta, iar scrisul e o chestiune nenormată
nu îl poţi supune vreunui acord global fără să te acoperi de ridicol
n-are legătură cu oamenii muncii şi nici cu pisicii muncii
câtă vreme ţine de chef şi de capricioasa inspiraţie
care, iată, mă face acuma să casc şi să mă trezesc
şi să scriu câteva rânduri pentru prietenii mei din lumea largă

gânduri în oglinda apei

au fost zile pline de îndoieli
când toate lucrurile au stat în cumpănă
norii s-au perindat cu iuţeală
deasupra lumii mici în care trăim
iar apele s-au revărsat peste oraşul gri
prietenii au prevestit chiar
că într-o bună zi o să-mi piară inspiraţia

am stat şi am cugetat la toate acestea
încolăcit în jurul propriei fiinţe
torcând ori sforăind uşor
într-o dulce abandonare în braţele somnului
toate creşteau în jur cu o frenezie ecuatorială
timpul, spaţiul, vegetalele, peisajul urban
cu oameni şi motoare învăluiţi în verde, învăluiţi în fum




nu pot reacţiona la provocările concretului
de parcă gândul ar fi mai viu decât realitatea
apele vor creşte continuu luându-mi obiectele
purtându-mă spre nicăieri în luntrea visului
ghiveciul şi trandafirul japonez vor pluti spre gange
de-a lungul unei paralele imaginare
fotoliile vor naviga pe oceane încă nenumite
o dată cu emoţiile şi emoticoanele mele
contopite într-o ficţiune lacustră


când mă voi trezi din toată această toropire
pe una din înălţimile care vor fi supravieţuit
potopului imaginar

totul se va vedea deplin la picioarele mele
lumea de mâl şi claxoane
peştii zbătându-se la nesfârşit pe uscat
în aşteptarea inundaţiilor viitoare



încerc să citesc viitorul în oglinzile apei
nu mai pot şti ce se întâmplă
cu toate cuvintele spuse şi nespuse

poate că se evaporă în lumea norilor
şi vor cădea cândva pe pământ
precum o ploaie de iunie a cărei atingere
poate fi înţeleasă de toată lumea

vi-l prezint pe grimli!

griiiiiiiimli! prietenul meu, mâţul negru din nădlac,
magicul exemplar al rasei feline care taie calea superstiţioşilor
oglindind în ochi atâtea destine speriate
acest motan superb doarme la fereastră toată ziua şi toată noaptea
pe caloriferul nesfârşit de lung şi de cald
deasupra pătuţului din plastic cu salteluţă în coţche
în vreme ce mâţa vilma, cealaltă febleţe a familiei,
umblă pe garduri şi garaje în căutarea
a tot ceea ce rămâne de căutat din punctul de vedere al unei pisici

griiiiiiiiimli! acest vrăjitor, acest magician reîncarnat în motan
din purul capriciu al vreunui creator
adoptat şi iubit de nişte prieteni bipezi cu suflet mare
al căror clan pisicesc şi canin numără destul de multe exemplare
lea, pif, daisy, lili, vilma, foxy, risa, grimli
şi lista nu e obligatoriu să se oprească aici
lea maidaneza a fost brutalizată de snobul său stăpân
zgârcit şi doldora de bani
daisy a fost lovită atât de cumplit încât greu mai poţi ghici că e vorba de un brac
pif şi lili, doi vagabonzi sârmoşi, cu ochii iubitori, şi-au găsit şi ei aci paradisul
risa e amintire de la o vecină, iar foxy - un foxterrier părăsit care iubeşte baschetul şi, culmea, iubeşte chiar şi oamenii care nu sunt în stare de un asemenea sentiment

aşadar, o familie mare şi fericită
în ograda lui dumnezeu
vegheată de pe calorifer de ochii magici ai lui grimli
prietenul meu mult mai negru şi mult mai înţelept
din îndepărtatul, vesticul oraş nădlac al acestei ţări pline de contraste
căreia unora le place, iar altora nu le place
să-i spună românia