fiecare-şi găseşte până la urmă cotlonul potrivit

nu e mare lucru de povestit
decât că fiecare-şi găseşte până la urmă cotlonul potrivit
care i potriveşte ca o mănuşă
trupului şi sufletului explorator

din locul acela poţi privi relaxat
toată nebunia din jur
stahanovismul existenţei
obsesia câştigului şi a plusvalorii
materialismul ţipător al indivizilor

între două închideri de pleoapă
somnul îţi poate aduce iluzia unei
planete mai bune
vise cu păsări şi aripi fragede
care ţi se cuvin numai ţie


nu e mare scofală, păianjenii oricum continuă să ţeasă firul undiţei
peştii cei mari îi înghit mereu cu plăcere pe cei mici
şi cu toţii sfârşesc în burta bavareză a marelui pescar anonim
poate că gândirea şi contemplaţia ajută mai mult decât acţiunea
nemişcarea decât zbaterea, aşteptarea decât motivul plecării
câtă vreme la capătul fiecărui fir se află o capcană
pentru fiecare fiinţă care urmează să pice în ea


toate frunzele au căzut dintr-odată la geamul pivniţei
al odăii locuite de păianjeni, calculatoare şi vinuri
se joacă vântul cu ele rotindu-le prin aerul tuturor
ca nişte jucării ale unui final mereu anunţat
îmi vine să mă ascund în butoiul cu arome străvechi
şi carii încă nedescoperite de cercetătorii ochelarişti ai tristeţii
să prind în gheare şi în privire micile vietăţi ale trecerii
insectele şi miriapozii care şi-au făcut culcuş în alveolele timpului


cineva a sorbit deja toate vinurile şi toate taninurile
licorile corpolente ale acestei toamne şi ale toamnelor trecute
lăsând în urmă un număr nedefinit de pahare întoarse
din care pot să adulmec gloria unei cunoaşteri pierdute
mirosurile camerei interzise, buchetul picăturii finale
iar eu mă mişc încet, felin, printre jaloanele transparente
de teamă să nu sparg ceva, să nu-mi fie descoperite urmele
de criminaliştii bunului simţ şi ai cumpătării corecte politic


din unghiul meu de vedere, din sertarul cu blană şi pupile discrete
în care torc şi aştept întâmplări memorabile şi clipe de graţie
se văd şoriceii neprinşi cum aleargă înnebuniţi de ideea urmăririi
micile vietăţi pentru care există mereu un prădător flămând
din fericire pentru ei, nu mai sunt eu acela
şi asta nu din pricina tocirii ghearelor şi adormirii reflexelor
ci dintr-un imbold mai profund, mai greu de înţeles
al cărui tâlc nu sunt sigur că merită să vă daţi osteneala
a-l pătrunde