refugii onirice pentru pisicile spiritualizate cu coadă, blană şi blog

să vă zic cum a fost, ca să nu rămână
nici o umbră de îndoială
mai întâi am descoperit această odaie
altminteri perfectă în organizarea sa
pline de cărţi de shakespeare, tolkien
şi chiar de arthur conan doyle
de globuri pământeşti şi de ursuleţi
cu şapcă şi webcam abscons
de pianine nevăzute şi de lumini blue
pe urmă mi-am dat seama c-ar fi
un cotlon nefolosit şi m-am suit acolo
aşa că în oglindă puteţi vedea acum
doi pisoi, doi ursuleţi şi două comp-uri
ca-n jocurile alea din alt veac
în care trebuie să descoperiţi deosebiri
şi nu mai reuşiţi să o faceţi


de aici să nu credeţi cumva că asta, camera adolescentului nemiop,
ar fi devenit singurul loc unde-mi fac veacul şi-mi fac de cap
din lipsă de altceva mai bun de lenevit şi de făcut
nu, nu, am mai găsit şi alte refugii mai mult sau mai puţin comode
cum ar fi această tavă rustică de pe masă, la distanţă sigură de rita
şi de paharul gol în care a fost cândva un riesling de recaş,
un cupaj de la serve ori un cabernet sauvignon de la oprişor


o labă îndreptată în sus poate fi semnul extazului suprem, mistic
în care cad pisicile spiritualizate cu coadă, blană şi blog
ori de câte ori temperatura trece de 35 de grade
şi somnul toropeşte simţurile şi bagă ghearele în perniţe
când lumina cade pe gresie mai mult ca un cântec de leagăn
pentru toate vieţuitoarele din colţul ăsta de galaxie,
deşi nu bag gheara-n foc pentru semnificaţia asta


aşa că mă întorc la raftul maro cu dosare şi boxe şi cd-uri
în care încape şi fiinţa mea discretă, uşor sforăitoare
sub mine se află nişte partituri de bartok, chopin şi czerny
pe care nu le mai cântă nimeni la clavir
deasupra e ursul de jucărie cu ochi digitali
şi nişte cărţi învechite pe care nu le mai citeşte nimeni
uşoara umbră desuetă a lumii nu mă împiedică însă să dorm fericit
şi să visez că postez aceste cuvinte pe un blog absolut motănesc

vis cu păsări şi zăpezi de altădată, sub lampa şcolarului

lumina cădea din toate părţile
pe chipul meu pufos şi îmblănit
cădea solară şi electrică şi dând dovadă de o oarecare neprihănire
scena era o foarte scurtă şi adevărată poezie în alb-negru
cu capsule de cerneală încă nevărsate
pe impresia generală de imaculare
cu vorbe încă nescrise în caietul cu pătrăţele şi picăţele
în computerul de ultimă generaţie
cineva îmi desena toate visele
cu creionul digital
colorând îndoielnic fundalul general
asta ca să ştie toţi curioşii ce mai fac


ar fi putut fi vorba, în opera onirică despre care se face vorbire aici,
despre dusele şi topitele şi cursele zăpezi de altădată
de păsările care zboară nesincronizat deasupra apelor nesigure
de faptul că nimeni nu se mai întreabă ce se întâmplă cu aripile
atunci când totul îngheaţă şi nu mai ai unde să înoţi ori să zbori
dar nu sunt sigur de asta, nu mai sunt sigur de subiectul
tuturor indiscreţiilor de faţă de care mă fac vinovat acum


ori poate că totul are o subtilă legătură cu vrabia zgribulită
pe care creatorul său a desenat-o aripioară cu aripioară,
fulg cu fulg, piuit cu piuit
într-un arbust îngheţat pe malul cărui râu vreţi voi
lăsând-o să tremure înlăuntrul unei fericiri relative
despre care unii ar putea crede că izvorăşte dintr-o precară
şi cât se poate de repetitivă libertate a speciei


soarele şi lampa au încălzit peisajul tuturor viselor mele
topind şi aburind şi condensând tot ce e de transformat
în aceste peisaje pe care-mi odihnesc formele feline
care sforâie şi tresar folosindu-se comic de burtă şi perniţe,
de ghearele retrase în teaca de lene şi somn
sincer, nu ştiu cum se sfârşeşte povestea viselor mele
până nu mă trezeşte brutal stăpânul tuturor accesoriilor de lumină
iar atunci parcă nici nu mai am chef să o povestesc

aventură onirică sub scrinul alb

am dormit foarte prost

pe fotoliul proaspăt tapiţat

parcă anume pentru confortul meu

de motan sofisticat şi sofistic

visele şi noaptea nu sunt însă

întotdeauna un sfetnic bun


se făcea că sunt urmărit de o dihanie

ce semăna izbitor cu colocatara rita


un fel de crocodil câinesc

care-şi propusese să mă devoreze

cât ai zice lucky motanul

aproape că aş fi încăput

în ghearele şi caninii fiarei

dacă nu m-aş fi ascuns

sub scrinul alb şi lengyel

moştenire cu valoare sentimentală

de la tanti grete


oriunde aş fi întors însă privirea

nu vedeam decât pericolul acela

mirosind a câine flămând şi parşiv

în situaţii din acestea

fie ele şi onirice

e bine să şezi cuminte, locului

să nu faci vitejii şi salturi bruşte

pentru a duce la bun sfârşit visul

oricât ar fi el de periculos


problema era că fiinţa aia nemiloasă

se lingea tot timpul pe bot

cu aerul că se pregătea de un festin

având ca fel principal

şniţel de motan alb-negru

împănat a la ecaterina

iar eu nu puteam nicicum

să sun la 112 în caz că masa

chiar era servită


în adâncul sufletului meu pisicesc

ceva îmi spunea că cerbera

se hotărâse să mă înghită

cu tot cu scrin

cum ar fi fost o pierdere ireparabilă

pentru blogspot. com

şi vietăţile virtuale în general

am hotărât la timp

să închei această aventură onirică