sakura e mai mult decât un simplu restaurant japonez

am trecut pe înserat
prin faţa restaurantului
mi-am privit o vreme
chipul în oglinda roşiatică
a lămpilor şi am avut
imboldul să intru
pe urmă mi-am amintit
că sunt doar un motan
şi că sakura e mai mult
decât un simplu restaurant
japonez
şi am realizat brusc cât de bogat,
cât de miliardar sunt
că am atâţia prieteni virtuali
cu care să-mi petrec pe blog
acest interesant început de mileniu




pe urmă am intrat pe gmail, încercând să deschid poza trimisă
de un apropiat cu singurul cotoi (sau coiot?) din lume
pe care nu mi-l doresc prieten, felix, motanul miliardar
şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu fotografia, era într-un format ciudat,
refuza pur şi simplu să se deschidă
aşa că m-am văzut nevoit să încarc o altă imagine
primită de la acelaşi amic uşor îndepărtat şi uşor biped
asta, asta i-aş face lui felix motanul, dacă s-ar întâmpla să fiu tenismena sexy din imagine
l-aş trimite cu un şfung direct pe altă planetă
cu tot umbra lui de canalie duioasă


şi pentru că îmi spunea corina cândva, într-un comentariu, că e un pic blue
m-am gândit la ea şi mi-am scotocit memoria şi link-urile şi youtube-urile afective
şi am găsit un leac, pe care i-l administrez cu ajutorul prietenei mele patsy cline

rugăciune sub călcătorul de vise

toată lumea suferă
sakura a fost la doctor
şi eu nu ştiu nimic de soarta lui
Tati şade pironit într-un fotoliu
şi se chinuie cu un lumbago rebel
cred că e din cauză că eu
ţin tot timpul ferestrele deschise, adică windows-urile
cu missouri, cu cerculeţ, cu grişka, cu pisu
şi l-a tras curentul internetului la spate
şi-atunci ce să fac, ce să fac
zac şi eu pe o masă de călcat oarecare
şi mă rog în limba mea mâţească
pentru sănătatea tuturor prietenilor mei care suferă

până nu vine mami să mă facă extraplat cu călcătorul de apretat vise