sunt propria mea instituţie

sunt propria mea instituţie, prieteni
dacă îmi doresc cu adevărat,
pot oricând poza imperial
în natură statică
cu lucky motanul şi măr
eu concep designul existenţei mele
şi tot eu apăs butonul aparatului foto
transferând apoi fotografiile
în mii de foldere aurii
cu nume de pisici, de ţări,
de zei de mult uitaţi
apoi las toate aceste stări să se aşeze
undeva în sufletul viu, nedigital,
al fiinţei mele
care în acest veac de pixeli
se întâmplă să fie
cu gheare, mustăţi şi coadă


după un timp care se măsoară în răsărituri şi apusuri
în vise repetabile, de nepovestit aici şi acum
încep să torc cuvintele, să compun muzica sferelor şi a merelor
dacă vreau, în clipa aceasta pot aduce aici, în faţa tuturor
printr-o magie inocentă, fără instincte carnivore
chiar şi sticleţii zgribuliţi de pe malul nordic al mureşului
îi pot face să cânte pentru o clipă melodia sălbăticiei citadine
serenada de martie a singurătăţii


dacă voiesc şi mai mult decât atât, pot decupa din cadrul bucolic
cu cetate vauban şi stâlpi de înaltă tensiune
raţele sălbătice pentru care aradul reprezintă ţările calde
le pot linkui şi trimite cu viteza luminii
prietenului meu răzvan din new york
al cărui viitor socru italian face vin de casă sangiovese
în garajul său suprarealist de la piciorul lui brooklyn bridge
în chip minunat şi surprinzător chiar şi pentru un român


un stârc cenuşiu aşteaptă totuşi primăvara în arborii dezgoliţi
în liniştea încă netulburată de gloanţele militarilor din cetate
asimetrie vie, pulsândă, cu cioc, ramuri şi pene
deasupra a două linii paralele prin care goneşte curentul
spre blocurile de oameni cu câte-o fereastră vag luminată
pe care ochiul păsării dă zoom din când în când
mai mult din plictiseală decât din precauţie
ca şi cum n-ar mai fi rămas nimic nou de descoperit
în sfera umanităţii de colivie

apoi întorc lumea la 90 de grade, mă culcuşesc în faţa monitorului
şi continui să dorm în lumea stick-urilor şi cablurilor
ca şi cum toate ar fi conectate la propriul meu trup
printr-o nevăzută reţea de usb-uri şi mufe fermecate
de ultimă generaţie şi de cât se poate de mare viteză
prin care curg biţii existenţei şi reprezentării mele
între două postări istovitoare, de la ora trei noaptea,
pe blogul cu mâţi, sticleţi şi raţe şi măr încă nemuşcat