marți, 9 martie 2010

sunt propria mea instituţie

sunt propria mea instituţie, prieteni
dacă îmi doresc cu adevărat,
pot oricând poza imperial
în natură statică
cu lucky motanul şi măr
eu concep designul existenţei mele
şi tot eu apăs butonul aparatului foto
transferând apoi fotografiile
în mii de foldere aurii
cu nume de pisici, de ţări,
de zei de mult uitaţi
apoi las toate aceste stări să se aşeze
undeva în sufletul viu, nedigital,
al fiinţei mele
care în acest veac de pixeli
se întâmplă să fie
cu gheare, mustăţi şi coadă


după un timp care se măsoară în răsărituri şi apusuri
în vise repetabile, de nepovestit aici şi acum
încep să torc cuvintele, să compun muzica sferelor şi a merelor
dacă vreau, în clipa aceasta pot aduce aici, în faţa tuturor
printr-o magie inocentă, fără instincte carnivore
chiar şi sticleţii zgribuliţi de pe malul nordic al mureşului
îi pot face să cânte pentru o clipă melodia sălbăticiei citadine
serenada de martie a singurătăţii


dacă voiesc şi mai mult decât atât, pot decupa din cadrul bucolic
cu cetate vauban şi stâlpi de înaltă tensiune
raţele sălbătice pentru care aradul reprezintă ţările calde
le pot linkui şi trimite cu viteza luminii
prietenului meu răzvan din new york
al cărui viitor socru italian face vin de casă sangiovese
în garajul său suprarealist de la piciorul lui brooklyn bridge
în chip minunat şi surprinzător chiar şi pentru un român


un stârc cenuşiu aşteaptă totuşi primăvara în arborii dezgoliţi
în liniştea încă netulburată de gloanţele militarilor din cetate
asimetrie vie, pulsândă, cu cioc, ramuri şi pene
deasupra a două linii paralele prin care goneşte curentul
spre blocurile de oameni cu câte-o fereastră vag luminată
pe care ochiul păsării dă zoom din când în când
mai mult din plictiseală decât din precauţie
ca şi cum n-ar mai fi rămas nimic nou de descoperit
în sfera umanităţii de colivie

apoi întorc lumea la 90 de grade, mă culcuşesc în faţa monitorului
şi continui să dorm în lumea stick-urilor şi cablurilor
ca şi cum toate ar fi conectate la propriul meu trup
printr-o nevăzută reţea de usb-uri şi mufe fermecate
de ultimă generaţie şi de cât se poate de mare viteză
prin care curg biţii existenţei şi reprezentării mele
între două postări istovitoare, de la ora trei noaptea,
pe blogul cu mâţi, sticleţi şi raţe şi măr încă nemuşcat

10 comentarii:

  1. Lucky, e ceva straniu în tot ce scrii... Eşti sigur că nu eşti vreun agent Pis007? Multă tehnologie şi filosofie şi păsări fantastice în jurul tău...
    Eu sunt o mâţă mai banală şi mă rezum să te sărut pe botic în timp ce dormi acolo pe scăunel. :)
    Missy

    RăspundețiȘtergere
  2. Eşti un adevărat poet, Lucky!
    Dacă aş fi biped, mi-aş scoate pălăria în faţa ta!

    RăspundețiȘtergere
  3. missy, sunt agentul mâţ007
    al propriilor aventuri spirituale
    nici o mâţă nu este banală
    cu atât mai puţin cea mai missy dintre noi
    şi să ştii
    eu întotdeauna mi-am imaginat
    că missy vine de la miss
    nu neapărat de la missouri

    grişka, motanul basmelor
    pline de fioruri
    aş vrea să ne aventurăm împreună
    în cele mai frumoase ficţiuni
    şi să ne trăim intens
    fiecare din cele 100 de vieţi
    ca pe o o poveste
    care merită să fie spusă

    RăspundețiȘtergere
  4. Bloguri, mere si ratuste, chitirei si alta fapturi minunate rasar la tine pe blog. Lucky, o sa ne transformi pe toti in poeti.

    RăspundețiȘtergere
  5. chiţi, toate fiinţele şi
    toate lucrurile familiare
    sunt încărcate de aura
    propriei poezii
    de electricitatea
    propriei rostiri încă nerostite
    doar că,
    cel mai adesea,
    nu vedem şi nu simţim
    această realitate lirică
    de pildă, poza ta mică
    aşezată firesc în dreptul numelui tău
    e o poezie fără de cuvinte
    un haiku ce s-a oprit
    la un singur cuvânt:
    chiţi

    RăspundețiȘtergere
  6. Natură statică ”cu lucky motanul şi măr”
    Mă tentează subiectul. Timp să am, nu știu cum se face, dar de-o vreme , imediat după ce mă trezesc dimineața...observ că m-apucă seara, cu toate nefăcute și cam nerezolvate. Să fie astenie? Oricum, ”lucky motanul şi măr” rămâne în planurile mele! Pupici Serafinici! :P

    RăspundețiȘtergere
  7. aşa, aşa mi se întâmplă şi mie
    e astenie pe pământ
    ne-ar trebui tuturor
    o vacanţă în cuba sau în hawaii
    ori o injecţie cu microbul
    primăverii eterne

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut, mai motanule! Doresc sa-ti spun ca te exprimi ciudat de poetic si profund pentru un patruped necuvantator. Aici, in estul extrem, motanii se multumesc sa miorlaie a jale o data la cateva luni, dar vad ca la tine acolo (probabil in vestul extrem) ei scriu cu un stil si cu o valoare demne de o cauza mai inalta (decat cei cativa decimetri ai unui motan). Stau cu ochii pe tine:)

    RăspundețiȘtergere
  9. salutare, george
    să ştii că anomalia asta
    de a scrie
    a motanului care sunt
    nu are de-a face
    cu nici o geografie
    şi nici o geometrie
    e doar o nevoie ciudată
    ireprimabilă
    de a toarce altfel
    tâlcul întâmplărilor
    din urmă

    RăspundețiȘtergere