paradisul poate să mai aştepte

dintr-unul din nenumăratele sale mail-uri cu schepsis
am aflat de la amicul meu de pretutindeni şi dintotdeauna
(ştiţi cel care, ştiţi cel care, cel cu autografele)
care este teribilul preţ al defrişării pădurilor
şi m-am îngrozit în sinea mea felină
amintindu-mi la timp totuşi că trăim pe o planetă de nisip
şi că pisicile niciodată, dar niciodată, nu vor fi supuse
la asemenea umilinţe de şedere la coadă
în acelaşi timp, în adâncul firii mele cât se poate de liberale
cuget că trebuie să fie loc pentru toată lumea
pe rotunda noastră republică terra
pentru amoebe şi viruşi, pentru girafe şi crabi
pentru arbori, pentru bipezi şi pentru dobitoace
însă mi-e foarte greu să înţeleg de lucrurile nu stau chiar aşa
de ce raiul terestru trebuie să mai aştepte aprobare de sus


o vizită de lucru din vremea ţarului boris elţîn mi-a lămurit
dilema care mă frământă de la o vreme încoace
şi am ştiut de îndată ce-am privit această fotografie cornută
că-n spatele fiecărui gest al animalului politic
se află simbolurile ascuţite ale inteligenţei sale
interioarele cu prea mulţi specialişti şi prea multe mugete
ale colhozului stahanovist pavat cu cele mai bune intenţii
în lumina reflectoarelor şi-n auzul microfoanelor televiziunii publice

în faţa imperfecţiunii şi contradicţiilor de tot felul
poate că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut
decât să pleci în bejenie cu aparatul foto de gât
şi să alegi inspirat acel unic punct de observaţie
din care, la o anumită secundă de graţie
lumea se vede în toată splendoarea duplicităţii sale
probabil că în cele din urmă va ieşi o postare reuşită
cu ajutorul acestui jpeg şi al fişierelor audio care asigură
fundalul sonor cu rugăciuni umane şi proteste de câine
care de atâta amar de vreme latră, cât se poate de justificat, la lună

acuarelă cu câini şi miei de acasă

am fost plecat o vreme
în aceeaşi împărăţie rurală
a lui tatabun
în locul din care izvorăsc
apa ştiubeiului popii
şi copilăria fericită

cineva a creat această acuarelă
cu arbori şi case
şi turmă de oi în iarba de aprilie
dintr-o generozitate nesfârşită
care are legătură cu lumea
şi cu oamenii



cred că le-am găsit pe toate la locul lor
aproape aşa cum le-am lăsat în fiecare primăvară
în acel amestec de frig şi cald, de puritate şi mizerie
din care, în mod ironic, a fost construit totul
bursuc a fost eliberat în sfârşit din iarnă
şi din cotăriţa cu fân şi lanţ în care şi-a ispăşit detenţia
mâna bătrână se odihneşte liniştită pe capul său de câine
obosită de trecerea atâtor ani şi a atâtor penitenţe


vâna curgea liniştită şi murdară dinspre izvor spre mare
peste nămolul plin de oale şi ulcele şi chiar de pet-uri romane
cărora nici un arheolog nu le mai poate ţine socoteala
numai iarba e pură şi mieluţii săi dintr-o turmă oarecare
care şi-a pierdut măgarii şi ciobanul în timpul din urmă
bucurându-se de o libertate uitată
în nesfârşirea luncilor şi a sălciilor de acasă
peste care încă nu a început să bată vântul mare al trecerii


pe toate acestea le-am văzut într-o clipă
ca şi cum aş fi zburat întâia oară deasupra lumii
la mică înălţime, în avionul precar al lui aurel vlaicu
ca şi cum privirea ar fi privit mai mult înlăuntru decât înafară
regăsind aceleaşi peisaje de verde, de gri şi de albastru
peste care se învârtejesc uneori norii ca o răsuflare divină
deasupra celui mai frumos miel din lume
cu ochi de copil căruia nu i s-a luat încă nici o bucurie


un pic mai încolo, în camuflajul ierburilor şi al buruienilor din alt an
singurul câine de pază al lumii asista cuminte la întâlnire
nemângâiat de nici o mână, nealungat de nici o piatră
ca şi cum întreaga turmă şi întreaga urmă ar fi fost a lui
şi nimeni n-ar fi putut vreodată să-i fure sufletul
şi să-l închidă într-o icoană digitală
nici un aparat cu lentilă care transformă viaţa în pixeli
de dragul privirii şi al voyeurilor de pretutindeni

reţeta fericirii

am crezut întotdeauna că pisicile sunt cele mai iubitoare
fiinţe de pe pământ

şi asta nu neapărat din cauză că s-a nimerit
să fiu şi eu o felină pe cinste
şi nici fiindcă e lucru ştiut că oamenii au dezamăgit
în această privinţă
nu de-aia, ci din pricină că vezi tot pasul
semne de afecţiune intensă între mâţe

desigur, şi câinii/căţeii/dogii/potăile pot emite pretenţii
privind supremaţia afectivă
sau măcar pot pretinde că se numără
printre cele mai armonioase creaţii ale stăpânului de sus
sau dacă nu, măcar printre cele mai somnoroase
conform ilustratei alăturate
surprinse în cursul unei după-amiezi toride de vară



uneori, pentru a le arăta oamenilor cum pot să fie fericiţi
dacă lasă la o parte prejudecăţile
câinii şi pisicile fac demonstraţii de inteligenţă afectivă
şi nici nu e nevoie să ştie să-şi vorbească unul altuia
pentru a spune "te iubesc"