reportaj în praf, pe planeta roşie cu suv şi căruţă

era o seară aproape obişnuită
pe planeta roşie numită acasă
ochiul pisicului s-a închis şi deschis
de câteva ori într-o secundă
bliţuind cu privirea tăiată
peisajele înecate în praful de august
caii care se intorceau docili acasă
cu tot cu căruţă
suv-urile care goneau pe contrasens
învăluind lumea în dâre de cometă

sufletul a fost negreşit acolo
plecat incognito în reportaj
pentru revista încă neapărută
cu un singur cititor abonat
(cred că e din cauza crizei)



pe urmă am văzut libelula aterizând pe vârful unui pom
anume pentru a privi universul prin aripile sale transparente
nesupuse nici unei legi, extraterestre în libertatea zbaterii lor
gâza eliberată precum cuvintele în spaţiul fizic al lumii reale
neînţeleasă, ci doar privită, fotografiată, greu de pus în insectare
aşezată strategic chiar pe locul din care în primăvară
vor exploda mugurii tuturor schimbărilor viitoare
în grădina unui dumnezeu octogenar cu mâinile deformate de muncă

am închis pentru o vreme ochiul cu lentile convexe
pleoapele s-au retras apoi lăsând privirea să cuprindă
cele şase lumini ale înserării insinuându-se în frunzişul
unui plop oarecare postat pe drumul dintre naştere şi moarte
de un arhitect imperial trimis în misiune în pusta bănăţeană
nimic din ceea ce scriu şi văd nu pare verosimil
nu mai mult decât o imagine digitală de 200x200 pixeli
care surprinde stelele ascunse în palmă
de un copil care nu a ascultat sfaturile mamei

trenul gonea un pic mai încolo, la câţiva ani lumină
de aceste întâmplări petrecute la poalele unui mic deal vulcanic
fantomele navetiştilor jucau şeptic în compartimentul de clasa a treia
babele cărau gâşte la piaţă, cu gâturile ieşind din plase de rafie
mirosea a motorină şi gudroane, a vară şi a împerechere oarbă
la capătul fiecărei curse aştepta o uzină cu flacără veşnică
în vârful unui turn sumbru, fără creneluri şi fără străjer


nimic nu putea însă opri caii să se întoarcă acasă
o dată cu umbrele lor bizare, de formă umană,
ducând în căruţă toate accesoriile dulci-murdare ale copilăriei
scuturându-le cu o graţie anume prin pietrişul medieval al drumului
cu lopata înălţată în aer precum un stindard al regelui rural
ce domneşte peste toate aceste măreţe fapte de arme ale nostalgiei

umbra motanului kenzo pe un perete neterminat

a fost odată ca niciodată
un grandios motan pe nume kenzo
care trăia la marginea marelui oraş
într-o căsuţă cu lămpi, fluturi şi lucarne
şi scară care duce spre cer
adică spre dormitorul misterios
al celui care le-a creat pe toate
în timpul unui vis cât se poate de inspirat

deşi kenzo era o fiinţă spectaculoasă şi sociabilă
prietenii săi erau puţini, erau pe apucate,
mai mult ca o umbră de sfinx
pe un perete neterminat





când le vorbea, obişnuia să-şi depene povestea tristă
avusese o stăpână oarecum tipică, atât de întâlnită în lumea de azi
genul de proprietar sclifosit de vilă şi x5 care îşi doreşte
şi o mâţă de rasă printre atâtea obiecte de valoare din jurul său
cum motanul devenise agresiv, zgârâind-o şi muşcând-o
duduia s-a gândit să scape de el, să-l eutanasieze pe dată
kenzo îşi aminteşte totul privind cu ochii săi mari
la prietenul blând şi mişcător din oglinda ferestrei


din fericire, zâna cea bună a pisicilor british shorthair
cu care proprietarii parveniţi habar n-au cum să se poarte
ori, mai exact, zânul bărbos şi vindecător care locuieşte
în satul cruceni de la marginea aradului
în chip de veterinar mirosind a tincturi şi dezinfectante
l-a salvat de la moarte, adoptându-l pe dată
şi învăţându-l în câteva minute cum trebuie să se poarte
cu oamenii mai mult sau mai puţin letali din preajmă


astăzi, kenzo zâmbeşte fericit pe gresia caldă a noului său cămin
cu chipul său rotund de eschimos, felin şi pufos
ba chiar se joacă seară de seară cu gâzele zbuciumate
care se strâng fascinate în jurul becului orb
şi al piciorului nămolos şi ludic al stăpânului
de parcă n-ar fi planat niciodată asupra sa
ameninţarea cumplită a morţii, injecţia cu otrăvuri finală
administrată cu seninătate de o oarecare tanti cruela


întâmplările şi intrigile acestui basm pot continua la nesfârşit
ca o toarcere molcomă printre dopuri şi alte obiecte
şi jucării cu care să-ţi alungi singurătatea şi plictisul
pisicul şi stăpânul vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi
în casa de sub stele, răsărituri şi apusuri
în jurul căreia pasc caii şi mânjii o iarbă de la începutul lumii
în curtea căreia se adună dobermanii, dihorii şi aricii
şi-şi fac culcuş etern în palma protectoare a umanităţii

leapşa cu link

în spatele fiecărui cuvânt se află o imagine, un sunet, un gust aproape inexprimabil

din cauza lui griska şi mai apoi a lui missy, m-am apucat de leapşa asta virtuală
căutând să aleg, în ordine, dintre toate lucrurile, fiinţele, stările şi ficţiunile pe care le cunosc:

o lună, o zi a săptămânii, o parte a zilei, o direcţie, o planetă, un film,
un lichid, o piatră, un tip de vreme,
un instrument muzical, o emoţie,
un sunet, un element, un cântec,
o carte, un scriitor, un personaj de ficţiune, un oraş, o aromă, o culoare, un material, un cuvânt, o parte a corpului, o expresie a feţei, un personaj de desene animate, o formă geometrică, un număr, un mijloc de transport şi o haină

mi-am dat seama însă cât de sărace sunt cuvintele uneori, cuvintele astea cheie după care poţi să cauţi ceea ce-ţi căşună în marea dezordine a vieţii reale sau virtuale
aşa că am dezvoltat puţin jocul, căutând să ilustrez fiecare alegere cu o imagine, cu un film, cu un crop din viaţa mea de motan asupra căruia se răsfrânge umbra şi lumina umană a părinţilor mei
dacă veţi da click pe toate vorbele astea cu link, veţi vedea ce a ieşit

o zi perfectă poate fi o duminică de septembrie, pe care o începi cu o dimineaţă vegetală, privind răsăritul inefabil, la o cabană cu flori, ceaune şi pekinezi de pe malul unui lac din ţara românilor, de pe planeta pământ,
acolo unde poţi revedea, alături de părinţi, dacă ai la tine cd-ul piratat şi magic, filmul pacientul englez, într-un decor care include obligatoriu nişte sticle cu vin, iar mai apoi, dacă îţi place, poţi continua să te uiţi la cenuşă şi diamant, ca un cinefil incurabil ce eşti, ba chiar şi la aproape seninul munte de pe malul celălalt al lacului, dacă nu cumva ai adormit pe pianul care nu are ce căuta acolo, fiind mai apoi trezit de fiorul unor amintiri rurale ori de sunetul mării, de nesfârşitele ape care te înconjoară pe mica ta insulă cosmică în care se aude un plânset de fado, în numele trandafirului care va fi în curând înzăpezit,
şi poate că dacă ai fi fost scriitor, ţi-ar fi plăcut să scrii sărbătoarea ţapului şi chiar să creezi scenariul după care grădinarul chance face carieră pur şi simplu being there, pentru că toată această glorie ţi-ar da dreptul mai apoi să trăieşti la florenţa, să colecţionezi cele mai alese băuturi cu aroma vaniliei din sticlă, să admiri florile galbene din marile şi micile grădini ale lumii, să te ascunzi sub călduroasele pături de lână ale trecutului, visând să te metamorfozezi într-un exemplar din marea familie a păsărilor ori într-un călător neobosit ai cărui ochi privesc lumea prin mască
sunt cuvinte născocite cu candoare de copil care aşteaptă cu nerăbdare episodul următor din pink panther ori care priveşte prin telescopul de dar cercul imperfect al lunii, crezând cu tărie în numărul său norocos, în trenul care trece o singură dată prin gară, smulgându-l din trecutul serbărilor de prichindel în costum popular spre marea întâlnire cu viaţa