sâmbătă, 16 ianuarie 2010

am un prieten venerabil


mai ţineţi minte vremurile
acelea groaznice când internetul
ne intra în case numai prin
cablul de telefon şi nu puteai
să vorbeşti şi să navighezi
în acelaşi timp?
ei bine, cam tot pe atunci
s-a apucat şi octogenara
mătuşă tina să folosească
aşa cum se cuvine computerul
pentru că în sinea ei se simţea mult mai tânără decât puştii de 10-14 ani care se dau toată ziua pe net şi joacă warcraft şi diablo şi age of empires şi chiar team fortress

trebuia să dai cu pietre sau să sari mâţeşte în geamul ei, că la la telefon n-avea cum să-ţi răspundă
de vreme ce acesta nu suna şi ea era ocupată să trimită mail-uri rudelor de peste ocean
şi chiar să vorbească live cu ele pe toate messengerurile cunoscute la acea oră
dar nu despre mătuşa tina mi-am propus să vorbesc astăzi, chiar dacă ar fi haios să amintesc
că obişnuia să-i spună "a"-ului cu codiţă, care însoţeşte toate adresele noastre de mail,
"a - coadă de măgar",
ci voiam să spun de un alt biped bun din preajma mea, de a cărui prietenie mă bucur teribil
la 86 de ani, nenea ionel a găsit de cuviinţă că mijlocul cel mai potrivit de a comunica instant
cu ceilalţi trei colegi din generaţia sa de liceu care au mai rămas pe lumea reală
e să înveţe să lucreze cu computerul
şi fiindcă nu avea unul, a făcut o călătorie de plăcere la amicul din germania, care l-a dotat
pe dată cu un calculator onorabil (amd sempron, ecran lcd 17 inci, 1,3 ghz, xp)
pe care, din nefericire pentru utilizatorii din românia, scrie atât de nemţeşte, atât de nemţeşte
cu toate acestea, astăzi, nenea ionel joacă bridge cu computerul şi învaţă să daunladeze poze,
trimite şi primeşte mailuri în şi din germania şi america,
ba chiar vrea să se dea pe youtube şi-şi roagă nepoţii să-i caute cântăreaţa preferată, dalida,
iar când are vreme, se uită pe fereastra internet explorer-ului după adresa http://luckymotanul.blogspot.com/
şi se amuză de pasărea aia care dansează pe muzica lui ray charles
de aceea, dar şi fiindcă a apucat să îngroape doi regi, un mareşal, doi dictatori comunişti
şi să voteze trei preşedinţi de românie nouă
am găsit potrivit să-l amintesc aici pe venerabilul meu prieten şi să-i dedic un videoclip cu dalida

13 comentarii:

  1. mai motanule, matusa tina, care e si ea noctambula, tocmai ti-a citit postarea si m-a rugat sa postez un raspuns... deci

    MAI...TANARUL MEU PRIETEN
    nu poate fi pentru mine
    decat o bucurie
    si o ocazie de buna dispozitie
    cand constat
    ca lnteresul meu
    pentru aceasta MINUNE
    a secolului trecut
    genereaza sclipiri de inteligenta
    cu nota hazlie

    Timpul e darul
    pe care-l primim fiecare
    cand ne incepem viata
    si eu am hotarat
    sa merg la pas cu el...
    pana la capat
    ---cand ultimul bob de nisip
    din partea de sus a clepsidrei
    va cadea ----

    am inceput sa scriu pe o tablita
    si literele acestea pe care le-am scris acum
    le stiu de atunci
    noul nu vine din senin
    ci se construieste
    pe descoperiri anterioare....

    mirare nu este faptul
    ca octogenarii indraznesc sa intre
    in universul informatic
    si de comunicare
    mirare este faptul
    mai exista oameni
    care se pretind capabili sa ia decizii
    la nivel inalt
    si se lauda
    ca nu-i intereseaza internetul....

    eu cred
    ca nu stiu sa-si transforme gandurile
    in propozitii...
    desi au invatat prin clasa l
    ca o gandire spusa sau scrisa
    se numeste propozitie..,

    cartea a fost si a ramas
    sursa de lumina
    pentru mintile oamenilor
    MINUNEA aceasta a aparut
    din mintea celor
    ce au invatat din carti.....

    ma bucur ca sunt contemporana
    cu computerul
    si ca am avut parte
    sa trec prin 3 continente
    inainte de a ajunge
    in cel NECUNOSCUT

    matusa tina

    RăspundețiȘtergere
  2. dragă autograph-ule
    şi minunată mătuşă tina,
    acesta este cel mai frumos mesaj
    pe care l-am primit aci
    pe blogul meu
    într-un fel
    el este adevărata postare a zilei de azi
    a nopţii de azi
    şi nu cred că există prieteni mai potriviţi
    care să mă ajute să traversez cu bine
    toate nopţile şi zilele care vor urma
    în lumea reală şi în cea virtuală

    RăspundețiȘtergere
  3. Autograph te rog să-i multumeşti mătuşei Tina.Este extraordinar ce a transmis.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos si postul si comentariile
    :)
    Multumesc Lucky caci ne pui la gandit
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. sakura,
    s-ar putea ca tot ceea ce facem noi aci
    pe blogurile mâţeşti
    să fie mai mult decât o joacă
    şi chiar dacă numai o joacă e
    e o joacă la nivel de joc
    de joc cu mărgele de sticlă

    RăspundețiȘtergere
  6. Lucky Motanule, mătușa ta ar tebui dată de exemplu mamei mele, care e bunica Enyei și a...Serafinei, știi tu, pisica aceea frumoasă și stufoasă! Nu de alta, dar mama nu vrea să știe de net și mă disperă că nu-i pot scrie un mail, alte de-astea! Pisicile au blog, mama nu! Păi se poate!? Mulțumesc de vizită și o seară perfectă, norocosule!

    RăspundețiȘtergere
  7. dă-i un print, mirela, sau dă mai multe printuri la toate postările, capsează foile, alege o copertă atrăgătoare, pune un semn de carte cu inimioare pe el la o pagină în care îi arăţi că o iubeşti şi, cine ştie, poate se va transforma pe dată în internaut

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut Lucky, hai la Perla, azi de la şase seara.

    RăspundețiȘtergere
  9. cerculeţ, mulţam fain de invitaţie
    sunt două motive însă
    pentru care nu pot s-o onorez
    1. nu m-am (re)pus la punct cu go-ul
    2. resimt, prin empatie, simpatie şi discopatie
    aceleaşi dureri de spate ca şi Tati
    şi nu-l pot părăsi prea devreme
    în fotoliul său de suferinţă

    RăspundețiȘtergere
  10. Dragul meu motan, mă bucur că l-am cunoscut pe nenea Ionel! Mama spune că astfel de oameni ne dau speranţa că încă ne mai putem regenera... Câtă vreme rădăcinile sunt bune, copacul nu va muri.

    RăspundețiȘtergere
  11. Lucky, e în regulă. Mi-a fost bine şi singur, rămâne să te simţi mai bine, vedem noi, nu intră zilele-n sac aşa cum vor ele.

    RăspundețiȘtergere
  12. lucky, nenea ăsta în treling e motan ca tine?

    RăspundețiȘtergere
  13. selena, nenea ăsta e un motan alter ego
    mai un pic şi va intra în legătură
    şi cu tine
    şi-atunci să vezi bloggereală!
    uite acum mă pregătesc
    să-i fac o vizită de curtoazie
    şi să discutăm despre embed-uri, browsere, flv-uri, easy thumbnails-uri şi mixpod-uri
    fiindcă el este o maşină a timpului pentru mine
    care duce în trecut,
    în vremea regelui carol al II-lea,
    dar şi în viitor,
    în spaţiul încă necolonizat al internetului
    sunt atât de norocos că îl am printre
    favorites-urile şi bookmarks-urile
    existenţei mele reale şi virtuale!

    RăspundețiȘtergere