exerciţii de tandreţe

amintirile unui motan sunt,

fără îndoială, şi colorate,
şi parfumate, şi piperate/populate
cu tot felul de fiinţe,
care mai de care mai tandre
cu regnul din jur
cum altfel ar putea fi, atunci când ai
de a face cu o lume atât de diversă,

atât de complicată, atât de împârţită în miliarde de felii pe care, la rândul lor, le împart toate vieţuitoarele

de pildă, când împarţi o cabană de la lotru cu un ciobănesc cât se poate de mioritic şi cât se poate de gigantic,
nu e firesc oare ca motanul blogger să posteze această ilustrată pentru prietenii săi, fie ei şi pisoi de toate speţele?
protagoniştii sunt mariana, stăpâna lui oscar (mai vechea mea cunoştinţă din pricina căruia am petrecut nişte nopţi pe stâlpii de la poartă şi prin tuia de lângă), şi câinele cati, unul din cerberii
de la cabană

în ceea ce-l priveşte, labradorul oscar, şcolit la o înaltă şcoală de dresaj din craiova, singurul exemplar al acestei minunate rase pe care îl încape momentan judeţul gorj, nu a părut foarte încântat de impozanta carpatină cati, drept pentru care şi-a făcut de cap
cu o oarecare brunetă tinca,
şi ea o mioritică get-beget, şi ea paznic de nădejde al cabanei
după cum se observa în această imagine




acuma, nu trebuie să credeţi că numai căţeii şi mămicile sunt capabili de asemenea exerciţii de tandreţe
pe la noi, prin părţile noastre de câmpie, mai arădene, aşa,
uneori mâţele se ataşează de câte un cuţu sau chiar invers,
nu poţi să ştii niciodată
şi după ce se întâmplă una ca asta, nu au nici o problemă
să viseze împreună,
unul lângă altul, blană în blană, la o lume mai bună



iar atunci când nu eşti decât un biet pisoi abandonat
pe nume pic,
descoperit şi hrănit cu seringa de mămica lui lucky motanul,
şi nu ai la dispoziţie nici măcar un căţel precum rita
de care să te îndrăgosteşti
nu-ţi rămâne decât să-ţi încerci norocul
cu mickey sau cu minnie mouse