duminică, 3 ianuarie 2010

exerciţii de tandreţe


amintirile unui motan sunt,
fără îndoială, şi colorate,
şi parfumate, şi piperate/populate
cu tot felul de fiinţe,
care mai de care mai tandre
cu regnul din jur
cum altfel ar putea fi, atunci când ai
de a face cu o lume atât de diversă,
atât de complicată, atât de împârţită în miliarde de felii pe care, la rândul lor, le împart toate vieţuitoarele

de pildă, când împarţi o cabană de la lotru cu un ciobănesc cât se poate de mioritic şi cât se poate de gigantic,
nu e firesc oare ca motanul blogger să posteze această ilustrată pentru prietenii săi, fie ei şi pisoi de toate speţele?
protagoniştii sunt mariana, stăpâna lui oscar (mai vechea mea cunoştinţă din pricina căruia am petrecut nişte nopţi pe stâlpii de la poartă şi prin tuia de lângă), şi câinele cati, unul din cerberii
de la cabană

în ceea ce-l priveşte, labradorul oscar, şcolit la o înaltă şcoală de dresaj din craiova, singurul exemplar al acestei minunate rase pe care îl încape momentan judeţul gorj, nu a părut foarte încântat de impozanta carpatină cati, drept pentru care şi-a făcut de cap
cu o oarecare brunetă tinca,
şi ea o mioritică get-beget, şi ea paznic de nădejde al cabanei
după cum se observa în această imagine




acuma, nu trebuie să credeţi că numai căţeii şi mămicile sunt capabili de asemenea exerciţii de tandreţe
pe la noi, prin părţile noastre de câmpie, mai arădene, aşa,
uneori mâţele se ataşează de câte un cuţu sau chiar invers,
nu poţi să ştii niciodată
şi după ce se întâmplă una ca asta, nu au nici o problemă
să viseze împreună,
unul lângă altul, blană în blană, la o lume mai bună



iar atunci când nu eşti decât un biet pisoi abandonat
pe nume pic,
descoperit şi hrănit cu seringa de mămica lui lucky motanul,
şi nu ai la dispoziţie nici măcar un căţel precum rita
de care să te îndrăgosteşti
nu-ţi rămâne decât să-ţi încerci norocul
cu mickey sau cu minnie mouse

5 comentarii:

  1. Frumoase amintiri, Lucky! Mă bucur că n-ai niciun resentiment pentru acele nopţi petrecute la înălţime... :)Dacă promiţi să nu-i spui lui Missy, află că şi noi iubim câinii, deşi nu dorm pe canapele; lângă Tatra, rottweileriţa, n-ar mai încăpea nimeni... :)
    Şi pentru că ziceai de mângâieri tandre, mă duc s-o caut pe Rozi; a fugit de dimineaţă fascinată de zăpadă. O să vadă ea, dacă mă poartă prin pădure chiar acum!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-ai adus un strop de lumina, pe ziua de azi. Multumesc Lucky!

    RăspundețiȘtergere
  3. diana, mi-amintesc acu de o ştire tv
    care ar putea justifica
    lipsa mea de resentimente pentru căţei
    nişte pompieri au salvat o mâţă din copac
    iar salvatorul-şef, intervievat de reporterul de serviciu, a răspuns candid: trebuia s-o salvăm, doar e şi ea vietate omenească!
    acuma, chiar dacă ar fi un fapt cu totul şi cu totul neobişnuit ca un câine să fie salvat din pom, trebuie să ştii că şi eu gândesc asemenea pompierului ăluia, dar nu pompieristic:
    e şi cuţul o vietate... omenească!

    corina, mă gândesc deja la viitorii stropi
    mă voi strădui să umplu
    recipientul blogului cu ei
    pentru tine şi pentru toţi prietenii mei

    RăspundețiȘtergere
  4. deci si tu esti cu cateii
    :)
    nu ma mir ca ai conditie fizica
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. deh,
    firile contrare se atrag
    pe mine mă atrage coada lu' rita
    îmi place să mă joc cu ea
    după care rita sare la mine ca o apucată
    (obicei barbar canin)
    iar eu îi aplic un upercut cu gheară
    după care o iau la fuga
    şi iar domneşte armonia

    RăspundețiȘtergere