zilele trec asemenea unei călătoriicare nu a mai avut loc
fiecare am fost cândva,
atunci şi acolo
în timpul şi spaţiul
altor plăceri irezistibile
mirosurile şi vântul s-au pierdut
câtă scăpare că nu le-a salvat nimeni în folderele oldies
fericirea rămâne însă întipărită
pe câte o poză decolorată
unde s-a dus fetiţa care hrăneşte gâştele pe litoralul rsr
cu pâinea semi a marilor vacanţe
în ce cotlon al timpului îşi plimbă metamorfoza umană?
fiecare ţinea câte ceva în braţehrănind cu atingere întâmplările copilăriei
unde au plecat gâştele, căţeii, pisoii şi cocoşii preferaţi
alături de care s-au zbenguit puii de om
în praful sărat al anilor '70 sau '90?
ce briză adie în paradisul lor blând,
cine le spune pe nume
şi cine îi cheamă la masă cu voce subţire de copil?
de ce nu se termină niciodată dorul acesta nelumesc
după fiinţele cu care ne-am jucat altădată
împrăştiind bucuriile ca pe nişte mărgele de sticlă?
Dorul nu se sfârşeşte niciodată, Lucky. Se face tot mai adânc şi mai adânc...
RăspundețiȘtergereMama spune că toate păsările, purceii, gâştele, ba chiar şi pisoii mai trăzniţi împreună cu puzderia de căţei zburdalnici se duc toţi pe cărări luminate într-un loc splendid unde se joacă pe pajişti verzi, au de toate şi dorul nostru îi face să se simtă iubiţi.
Tu ai văzut gâştele de la începuturile blogului meu? Nu sunt aşa de fericite ca cele de pe malul mării... :)
am văzut gâştele
RăspundețiȘtergerede la începutul tuturor blogurilor
şi pe cea/cele ale selmei lagerlöf
şi pe cele din copilăriile Tatei şi Mamei
le-am văzut cu capetele ieşite din ou
cum cresc de la acel inconfundabil kisliba-zöld
până la stadiul de zburătoare ocazionale
peste izlazurile bunicilor
le-am văzut cum pleacă dimineaţa
şi cum se întorc seara acasă
ciugulind boabele galbene de porumb
ca pe cele mai gustoase trufe din lume
am văzut copiii fugăriţi de gâscanii de serviciu
şi penele pufoase cu care se umpleau
dunele şi pernele
sub care îşi petreceau iernile
locuitorii planetei banat
mi-ar fi plăcut să zbor o vreme
pe spatele unei gâşte bine crescute
deasupra tuturor întâmplărilor copilăriei
şi poate că am şi făcut-o
doar că nu îmi mai amintesc
nu îmi mai amintesc
şi din toate nu ne mai rămâne
decât atât de puţin
poate doar aceste cuvinte
E bine dacă ne rămân cuvinte - cuvinte pline de miez, nevătămate de curgerea timpului... :)
RăspundețiȘtergeregrişka, da
RăspundețiȘtergerepoate că numai cuvintele rămân
dar poate că rămân şi blogurile
dacă nu ne scoate Dumnezeu
computerele din priză
pozele de pe-aci nu se decolorează
până la sfârşitul lumii
iar comentariile noastre, sfaturile astea
care adesea îs mai faine chiar decât postările
călătoresc prin spaţiile virtuale
ca nişte scrisori
care nu vor fi mototolite niciodată
Fiecare vârstă m-a făcut să înțeleg tot mai mult PISICA, Lucky, motan norocos și poet...Am învățat lângă PISICĂ să tac atunci când trebuie, să stau mult timp fără să rostesc un cuvânt, chiar dacă uneori vorbesc făsră oprire câte o oră....am învățat să prețuiesc un loc umbros vara și unul cald, iarna....uneori fără să îmi doresc mai mult. Cum să nu fiți voi, pisicile, model pentru noi? Și celelte animăluțe dragi! Pupic pe botic!
RăspundețiȘtergeremirela, ştii ce cred eu?
RăspundețiȘtergerecă eşti şi tu o pisică
disimulată în femeie
şi nu e decât o chestiune de timp
de reîncarnare până să devii/redevii
mâţa aristocrată care eşti de fapt
iar atunci serafina...
în ce mă priveşte, în altă viaţă
în alt ev
mi-aş dori să fiu tot o felină
decât că una mai mare
pisică sălbatică, râs cu urechi de elf
sau tigru, de ce nu, tigru bengalez
ori leu în savană
ar fi puţin mai inconfortabil
dar câtă splendoare m-ar aştepta,
câtă splendoare!
minunat
RăspundețiȘtergerelaura, minunat este
RăspundețiȘtergerecă eşti şi tu aici
în lumea pisicilor fără frontiere
şi a căţeilor de pretutindeni
încă un suflet în univers
care înţelege limbajul
celor fără-de-vorbe
creaţi în ziua a cincea
dintr-un capriciu fără-de-cuprindere
”mi-aş dori să fiu tot o felină
RăspundețiȘtergeredecât că una mai mare
pisică sălbatică, râs cu urechi de elf
sau tigru, de ce nu, tigru bengalez
ori leu în savană”...
Ce frumos, Lucky! Da, eu sunt o pisică sau am devenit iubind pisicile, sau iubindu-mă ele, nu știu! Știu că și Serafina mă crede pisică, așa cum și pe Enya o crede pisică. Enya e deja o pisică, dar va trece o vreme, ca domnișoară, femeie, artistă, etc (să-i dea Dumnezeu 100 de ani fericiți!) până să-și deaseama cât este de picică! Pupăm motan norocos!
P.S. ”Cât este de piSică. Poate corectezi tu, mulțumesc!
RăspundețiȘtergerenu e nimic de corectat, mirela
RăspundețiȘtergereo literă altfel decât celelalte
îşi are inocenţa ei
"c"-ul poate fi de la candoare sau capriciu
şi ai mai pomenit tu pe cineva
să corecteze candoarea ori capriciul?
Să lase candoarea și capriciul, chiar dă bine, Lucky! Ai mai fost la plimbare? Zi plimbăreață!
RăspundețiȘtergereDraga Lucky, mama s-a bucurat cand a vazut pozele, a zis ca-i amintesc de copilarie, chiar daca este vorba despre anii '80 in cazul ei.
RăspundețiȘtergeremirela, eu mă plimb mereu
RăspundețiȘtergereprin lumea asta contrastantă
în căutarea unui miros şi a unui gust
care s-au pierdut
ori poate au fost ascunse
pentru a nu fi împărtăşite
tuturor fiinţelor simţitoare
astăzi nu am avut noroc
dar mâine, cine ştie?
chiţi, copilăria e eternă
RăspundețiȘtergeredin cauza ei anii '80 şi anii '70
din toate mileniile şi din toate veacurile
au fost minunaţi
fiindcă copilăria trăieşte în lumea ei
în balonul oranj de săpun
pe care nu-l poate sparge
nici cel mai dur corp al vulgarităţii
copilăria e aura noastră
care ne însoţeşte nevăzută
prin toate întâmplările
ca o rugăciune blândă
care a fost ascultată
ai
RăspundețiȘtergerelucky asta e nostalgie de primavara
:)
da, e nostalgia singurei
RăspundețiȘtergerezile de primăvară
din februarie
între timp am reintrat în hibernare
şi în ritmurile prezentului
şi nu mai ştiu
care ar fi rugăciunea potrivită
să readuc primăvara
în toate zilele
în toate inimile