amintire cu vicky, pieptănată încetişor şi blând

iar mi s-a făcut dor de o poză în sepia
de eternitatea personală a unei clipe
şi am lipit-o aici de ecranul blogului
în speranţa că dumnezeu nu va scoate niciodată ştecherul din priză
pesemne că vorbesc cu mine însumi
şi cu alte două-trei fiinţe
cu ochii larg deschişi
atât cât să-mi ating target-ul nonprofit
de audienţă afectivă
atât cât să spun pe şoptite
povestea scurtă a căţeluşei vicky
pieptănată încetişor şi blând
în curtea cu hortensii şi brazi
de fetiţa cuminte a anilor şaptezeci



era mică şi fericită în pielea sa de maidaneză bine crescută
pe vremea când încă trăia nagymama să alunge motanii
şi în general toate pericolele posibile care bântuiau oraşul
pe vremea când drumurile erau mai lungi şi blocurile mai puţine
şi puteai auzi, între două semnale cu bârâituri de europa liberă,
cum se instaurează liniştea ca o peliculă groasă pe străzi
ca o scărpinare reuşită, dar inutilă, de pureci


ce putea şti vicky însă despre toate aceste subtile prelungiri
ale lumii oamenilor în viaţa sa lipsită de griji
cât timp era fericită şi chiar împărţea un fotoliu cu stăpânul casei?
pe urmă însă nimic n-a mai fost la fel, nici izul, nici culoarea pozelor
şi-n curtea sa şi-au făcut apariţia bătrâneţea şi cockeriţa baby
nărăvaşă şi tânără şi obraznică precum o schimbare de regim
precum o presimţire care chiar avea să se împlinească
lumina cade azi la fel peste brazi, umbrele sunt însă cu totul altele

reportaj în praf, pe planeta roşie cu suv şi căruţă

era o seară aproape obişnuită
pe planeta roşie numită acasă
ochiul pisicului s-a închis şi deschis
de câteva ori într-o secundă
bliţuind cu privirea tăiată
peisajele înecate în praful de august
caii care se intorceau docili acasă
cu tot cu căruţă
suv-urile care goneau pe contrasens
învăluind lumea în dâre de cometă

sufletul a fost negreşit acolo
plecat incognito în reportaj
pentru revista încă neapărută
cu un singur cititor abonat
(cred că e din cauza crizei)



pe urmă am văzut libelula aterizând pe vârful unui pom
anume pentru a privi universul prin aripile sale transparente
nesupuse nici unei legi, extraterestre în libertatea zbaterii lor
gâza eliberată precum cuvintele în spaţiul fizic al lumii reale
neînţeleasă, ci doar privită, fotografiată, greu de pus în insectare
aşezată strategic chiar pe locul din care în primăvară
vor exploda mugurii tuturor schimbărilor viitoare
în grădina unui dumnezeu octogenar cu mâinile deformate de muncă

am închis pentru o vreme ochiul cu lentile convexe
pleoapele s-au retras apoi lăsând privirea să cuprindă
cele şase lumini ale înserării insinuându-se în frunzişul
unui plop oarecare postat pe drumul dintre naştere şi moarte
de un arhitect imperial trimis în misiune în pusta bănăţeană
nimic din ceea ce scriu şi văd nu pare verosimil
nu mai mult decât o imagine digitală de 200x200 pixeli
care surprinde stelele ascunse în palmă
de un copil care nu a ascultat sfaturile mamei

trenul gonea un pic mai încolo, la câţiva ani lumină
de aceste întâmplări petrecute la poalele unui mic deal vulcanic
fantomele navetiştilor jucau şeptic în compartimentul de clasa a treia
babele cărau gâşte la piaţă, cu gâturile ieşind din plase de rafie
mirosea a motorină şi gudroane, a vară şi a împerechere oarbă
la capătul fiecărei curse aştepta o uzină cu flacără veşnică
în vârful unui turn sumbru, fără creneluri şi fără străjer


nimic nu putea însă opri caii să se întoarcă acasă
o dată cu umbrele lor bizare, de formă umană,
ducând în căruţă toate accesoriile dulci-murdare ale copilăriei
scuturându-le cu o graţie anume prin pietrişul medieval al drumului
cu lopata înălţată în aer precum un stindard al regelui rural
ce domneşte peste toate aceste măreţe fapte de arme ale nostalgiei

m-a cuprins o lene cosmică

trebuie să ştiţi cu toţii
că în ultima vreme
m-a cuprins aşa o lene cosmică
că dorm mereu, zile şi nopţi în şir
pe bufetul din sufragerie
între cai albi de porţelan
care aleargă prin visele mele
lângă samovarul neclocotit
ce-ar putea oricând să-mi dea trezirea
între sfeşnice neaprinse
şi trunchiuri de bambus trist
sub goblenul centenar
cusut de măicuţele de notre-dame
în care câinii unei vânători ancestrale
veghează atent un cerb răpus
cu privirea lichidă şi blândă




poate că de aceea nici n-am apucat să vă spun aici, pe blog
povestea grandioasei căţeluşe charlotte
din neamul încăpăţânat al ciobăneştilor de bucovina
care poartă numele unui cupaj de vinuri
şi obişnuieşte să roadă smochinii curţii
unei case renovate din nădlac
în care îşi fac cuib de la o vreme animalele şi fericirea
după cum nu am apucat să vă istorisesc
nimic nimic nimic despre aventurile noilor mâţi negri
pe numele lor batman şi vera
nişte draci adolescenţi care cresc în curtea serafică a lui titi&clara
dar şi pe masă şi pe sub masă, pe acoperiş şi prin tufiş
cu scopul afectiv anume şi atât de des mărturisit
de a-l înlocui pe marele dispărut grimli
despre ale cărui viaţă şi operă s-a mai făcut vorbire aici

o s-o fac însă altă dată, voi povesti când nesomnul mi-o va permite


mi-a fost aşa o lene cosmică, trebuie să mă-nţelegeţi
sunt un motan de dreapta, iar scrisul e o chestiune nenormată
nu îl poţi supune vreunui acord global fără să te acoperi de ridicol
n-are legătură cu oamenii muncii şi nici cu pisicii muncii
câtă vreme ţine de chef şi de capricioasa inspiraţie
care, iată, mă face acuma să casc şi să mă trezesc
şi să scriu câteva rânduri pentru prietenii mei din lumea largă

umbra motanului kenzo pe un perete neterminat

a fost odată ca niciodată
un grandios motan pe nume kenzo
care trăia la marginea marelui oraş
într-o căsuţă cu lămpi, fluturi şi lucarne
şi scară care duce spre cer
adică spre dormitorul misterios
al celui care le-a creat pe toate
în timpul unui vis cât se poate de inspirat

deşi kenzo era o fiinţă spectaculoasă şi sociabilă
prietenii săi erau puţini, erau pe apucate,
mai mult ca o umbră de sfinx
pe un perete neterminat





când le vorbea, obişnuia să-şi depene povestea tristă
avusese o stăpână oarecum tipică, atât de întâlnită în lumea de azi
genul de proprietar sclifosit de vilă şi x5 care îşi doreşte
şi o mâţă de rasă printre atâtea obiecte de valoare din jurul său
cum motanul devenise agresiv, zgârâind-o şi muşcând-o
duduia s-a gândit să scape de el, să-l eutanasieze pe dată
kenzo îşi aminteşte totul privind cu ochii săi mari
la prietenul blând şi mişcător din oglinda ferestrei


din fericire, zâna cea bună a pisicilor british shorthair
cu care proprietarii parveniţi habar n-au cum să se poarte
ori, mai exact, zânul bărbos şi vindecător care locuieşte
în satul cruceni de la marginea aradului
în chip de veterinar mirosind a tincturi şi dezinfectante
l-a salvat de la moarte, adoptându-l pe dată
şi învăţându-l în câteva minute cum trebuie să se poarte
cu oamenii mai mult sau mai puţin letali din preajmă


astăzi, kenzo zâmbeşte fericit pe gresia caldă a noului său cămin
cu chipul său rotund de eschimos, felin şi pufos
ba chiar se joacă seară de seară cu gâzele zbuciumate
care se strâng fascinate în jurul becului orb
şi al piciorului nămolos şi ludic al stăpânului
de parcă n-ar fi planat niciodată asupra sa
ameninţarea cumplită a morţii, injecţia cu otrăvuri finală
administrată cu seninătate de o oarecare tanti cruela


întâmplările şi intrigile acestui basm pot continua la nesfârşit
ca o toarcere molcomă printre dopuri şi alte obiecte
şi jucării cu care să-ţi alungi singurătatea şi plictisul
pisicul şi stăpânul vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi
în casa de sub stele, răsărituri şi apusuri
în jurul căreia pasc caii şi mânjii o iarbă de la începutul lumii
în curtea căreia se adună dobermanii, dihorii şi aricii
şi-şi fac culcuş etern în palma protectoare a umanităţii

gânduri în oglinda apei

au fost zile pline de îndoieli
când toate lucrurile au stat în cumpănă
norii s-au perindat cu iuţeală
deasupra lumii mici în care trăim
iar apele s-au revărsat peste oraşul gri
prietenii au prevestit chiar
că într-o bună zi o să-mi piară inspiraţia

am stat şi am cugetat la toate acestea
încolăcit în jurul propriei fiinţe
torcând ori sforăind uşor
într-o dulce abandonare în braţele somnului
toate creşteau în jur cu o frenezie ecuatorială
timpul, spaţiul, vegetalele, peisajul urban
cu oameni şi motoare învăluiţi în verde, învăluiţi în fum




nu pot reacţiona la provocările concretului
de parcă gândul ar fi mai viu decât realitatea
apele vor creşte continuu luându-mi obiectele
purtându-mă spre nicăieri în luntrea visului
ghiveciul şi trandafirul japonez vor pluti spre gange
de-a lungul unei paralele imaginare
fotoliile vor naviga pe oceane încă nenumite
o dată cu emoţiile şi emoticoanele mele
contopite într-o ficţiune lacustră


când mă voi trezi din toată această toropire
pe una din înălţimile care vor fi supravieţuit
potopului imaginar

totul se va vedea deplin la picioarele mele
lumea de mâl şi claxoane
peştii zbătându-se la nesfârşit pe uscat
în aşteptarea inundaţiilor viitoare



încerc să citesc viitorul în oglinzile apei
nu mai pot şti ce se întâmplă
cu toate cuvintele spuse şi nespuse

poate că se evaporă în lumea norilor
şi vor cădea cândva pe pământ
precum o ploaie de iunie a cărei atingere
poate fi înţeleasă de toată lumea

vuvuzelele zumzăie, caravana trece

afară e o arşiţă mexicană
iar gândurile şi amintirile
se topesc în soarele de iunie
scurgându-se nevăzute sub brazii curţii

trebuie să vină seara odată
să scoatem neîntârziat televizoarele afară
să vină vecinii, să curgă berea
să ne suim în pod şi să orientăm antenele comune
către sârbi şi către unguri

să-l vedem pe pele cum îi dă gol mereu lui adamache
printre purecii luminiscenţi ai teveului cosmos
căruia îi cam fuge imaginea




ba nu, ba nu, poate că am încurcat borcanele şi epocile
poate că e vorba de cu totul altceva
poate că e obligatoriu să luăm povestea de la capăt
din vremea în care mingile purtau şiret
iar ghetele negre treceau de gleznă
şi baronii evrei îşi plăteau jucătorii în cocoşei
şi toţi purtau nume ungureşti şi nemţeşti, ba chiar şi româneşti
iar naţionala multinaţională traversa atlanticul cu vaporul
între două războaie şi câteva abdicări
din pură plăcere şi din cauza campionatului mondial



pe urmă va fi nevoie de o revoluţie şi de puskasi la real madrid
iar avioanele se vor prăbuşi cu sir bobby charlton
şi nimeni nu are cum să uite că uruguayul a umilit brazilia pe maracana
pentru a putea ridica o cupă deasupra capului
pe urmă vom fi nevoiţi să zburăm cu taromul la guadalajara
să aşteptăm zadarnic să intre gâscanul
să admirăm perciunii lui rică răducanu şi silueta lui liţă dumitru
şi să sperăm că şutul lui dembo va rupe plasa
iar dumitrache va da gol măcar în reluare



un pic mai încolo, când ne vom fi trezit din vis, vom fi nevoiţi
să suportăm cum beckenbauer îl bate pe cruyff
dintr-o cumplită şi lipsită de imaginaţie eficienţă nemţească
apoi ne vom da seama brusc că am aterizat în argentina
că ninge cu confetti când kempes dă golul de graţie
dar asta se întâmplă, bineînţeles, cu ceva vreme înainte ca rossi şi bearzot-ul cu pipă să devină campioni de ocazie
şi cu un pic mai mult înainte că bölöni să bage mingea
în plasa lui zoff pe 23 august


când lumea noastră va fi devenit în sfârşit una parţial color
maradona îşi va folosi mâna în scopul genial de a câştiga
de unul singur un nou campionat mondial
ba poate chiar şi pe cel de-al doilea război al malvinelor
apoi vom călători liber în italia cu ajutorul pronosportului
pentru a lua bătaie de la nişte băutori de bere
şi a asista plictisiţi, împreună cu toto schillaci,
la o altă jalnică victorie germană



după un veac de aşteptare, vine în sfârşit rândul lui gică hagi
să aşeze mingea cu ajutorul piciorului şi al divinităţii
în vinclul porţii lui cordoba, 30 de metri mai încolo
dar şi în alte vincluri de peste ocean
şi să-l tragă profesional de chică pe babuinul valderrama
înlăuntrul unei epopei cu belo, răducioiu, ilie dumitrescu
dorinel munteanu, dan petrescu, lăcătuş şi gică popescu
care trebuie totuşi să se sfârşească prematur
la un banal şi suedez unşpe metri




restul e o poveste cu del piero, zidane şi ronaldo
spusă pentru nepoţi o dată la patru ani
pe care nu prea mai ai plăcere s-o asculţi
dintr-o incomensurabilă lipsă de dobrini şi de hagi
acum, vuvuzelele zumzăie, caravana trece
iar visele noastre s-au cam îngrăşat
în faţa plasmelor şi lcd-urilor
de ce oare întotdeauna messi şi fabregas se nasc în altă ţară?

cai albi şi pupeze portocalii în ţara lui tatabun

de fiecare dată e la fel
Tati se suie în corolla sau în yaris
şi părăseşte aradul
tăind-o spre sud prin timişoara
spre împărăţia satului său, ferendia
locul în care trăieşte
cel mai interesant dintre oameni
tatăl său, tatabun
ultimul ţăran autentic al lumii

nu ştiu de ce o face mereu,
ce anume îl mână
spre satul acela uitat de lume,
pierdut în geografie
ce nostalgie irezistibilă îl atrage
către acelaşi punct al existenţei sale


pretextul e că trebuie mereu să pozeze cai albi şi pupeze portocalii
egrete şi stârci printre pipirigii de la şemlacu mare
bibilici zise pirchiţe şi berze plouate în cuibul de înaltă tensiune
ba chiar şi ieduţi în iarba grasă din plaţul nu ştiu cui
mărturisesc că toate acestea sunt pe bune
nu e loc de nici o înşelăciune, nimeni nu trişează cu nimic
pupăza e autentică şi tocmai trecea drumul mare la şemlac
când Tati papparazzo a surprins-o cu ochiul canonului său


poate că unora li s-ar părea dezolant acest peisaj
pe care el îl străbate mânat de un dor anume
prin praful drumurilor precare de la poalele dealului şumigului
pe lângă cazematele care trebuiau să apere rpr-ul de tito
prin lanurile de grâu şi câmpiile de maci
pe lângă gările părăsite prin care trec motoare de pe vremea lui dej
lăsând la vatră ultimii navetişti cu bască şi ciorapi supraelastici
în patria trenului marinică care cândva ducea oamenii la făbrică


lucrurile şi fiinţele care ne pot face fericiţi pot fi adesea departe
în locul cu spini şi stâlpi de curent din care a început totul
uneori trebuie să facem cu toţii această călătorie în ţara lui tatabun
ultima oară l-am găsit senin în grădina sa a raiului
cu pomi, vie şi crumpi, ba chiar şi lobode în soare
mângâind un câine alb-negru în mijlocul tuturor acestor creşteri
şi purtând o şapcă murdară pe care scrie bănăţeanul
cea din urmă imagine e însă cea a copilului trecător şi întâmplător
acela care ar putea fi oricare dintre noi