amintire cu teckeli ca un vis într-o cutie de puzzle

mi-amintesc foarte bine, a fost o vară perfectă
când toate lucrurile şi fiinţele păreau că trăiesc
într-o armonie deplină, neturburată de crize, războaie,
de zgomotele indecente ale istoriei
când toată lumea sforăia liniştită, înconjurată de dragostea cosmică

teckelii se jucau liniştiţi într-o curte de pe malul Begăi
mai întâi apăru unul curios, un pic mai înalt decât firul ierbii,
gata să intre cu botul în obiectivul aparatului foto


apoi acţiunea căpătă o oarecare amploare, dat fiind că un al doilea exemplar al acestei rase "fioroase" îşi făcu intrarea pe alee
supunându-şi fratele şi mai mic la cazne năstruşnice

doi teckeli mititei se făcură apoi trei, într-un mod cât se poate de firesc, supravegheaţi şi număraţi cu atenţie de două mâţe refugiate pe un garaj care se nimerea prin preajmă


pe urmă au adormit cu toţii în lumea lor caldă, mirosind a pui de câine iubit de stăpân, visând tot ceea ce poate visa o asemenea fiinţă cu coadă şi bot şi sprâncene şi limbă aproape roz

arome şi mirosuri şi gusturi şi culori şi zbenguieli cum nu s-au mai văzut, nici gustat, şi parfum de mamă şi sfârcuri din care ţâşneşte calea lactee şi scheunat de fericire şi soare blând şi etern pe blană şi cozi lungi în jurul cărora să te învârţi până te ridici în aer şi zbori înfiorat în lumea mov a basmelor canine

şi atingere de mână umană şi licurici şi vocile blânde ale stăpânilor şi copii bălai care te trag de urechi şi dinţi care te caută de pureci
şi mame bipede ce te ţin în braţe şi pisoi după care să alergi cu limba scoasă prin praful cu gust de bomboană căzută din pomul de crăciun,
cam asta poate îndrăzni să viseze un teckel şi multe alte lucruri pe care nici un pisic, în toată înţelepciunea şi priceperea sa, aşa cum, să zicem, ar fi lucky motanul, nu le poate pătrunde şi înţelege până la capăt

din simplul motiv că această amintire cu teckeli e mai îndepărtată acum decât verile anilor ce au trecut, din cauza unei ierni umede şi plouate în care-ţi vine să te sui pe o masă cu michimauşi şi telecomenzi şi să te ascunzi într-o cutie de puzzle pe care într-un târziu tot trebuie să-l întregească cineva până într-atât încât să distingi un căţel şi un os şi să ajungi să te întrebi cine pe cine visează până la urmă şi ce caută o pisică în miezul acestor întâmplări cu javre simpatice care n-au nici o legătură cu fiinţa felină, alta decât că fac obiectul aceluiaşi capriciu estetic al marelui creator