fericire cu motanul dormide şi căţelul lică

am vrut să-mi amintesc aici de toţi frumoşii motani care nu mai sunt
şi de toţi căţeii care au adus atâta fericire fiecărei Mami şi fiecărui Tati uman
în celălalt veac şi chiar în celălalt mileniu
de toţi prietenii lor cu blană care i-au iubit
şi n-au apucat să le spună asta altfel decât torcând
şi lingându-le mâna în micile mari răgazuri liniştite
ale existenţei lor de oameni

în spatele fiecărui motan grandios, colorat în sepia anilor '70, se află câte-o fetiţă fericită, cu uniformă şi cordeluţă şi zâmbet candid

căci fericirea nu are culoare politică şi nici nu are nevoie
de vreo prefăcătorie sau şpagă la Creator
ca să străbată timpurile în chip de fotografie îngălbenită
cu motanul dormide şi mâţafărădenume

ele, pozele eterne, stau într-un folder "oldies"
şi nu aşteaptă decât o tastare de lăbuţă
pentru a fi scoase la iveală în toată splendoarea nostalgiei

după cum
copilul cu căţel de jucărie zâmbeşte la câinele lică
într-un peisaj rural peste care a trecut bucuria rece a iernii
înainte ca trandafirii să înflorească în zeci de nuanţe parfumate
în curtea casei de la numărul 242