reni arădeni

a venit aseară iarna şi nici n-am mai îndrăznit să ies din casă pe o asemenea vreme neprielnică cotoilor, căci nu suport umezeala şi zloata şi zăpada umedă şi rece
în schimb au ieşit Mami şi Tati (aici fac precizarea că am hotărât -
atunci când m-am apucat să construiesc blogul ăsta - că singurele

substantive importante, ne-comune, din viaţa mea sunt Mama, Tata şi Buni, aşa că numai ele sunt scrise cu majuscule, e o chestie de stil, mă înţelegeţi) la plimbare, la pozare, prin târg

şi au dat de nişte reni care şed într-un ţarc lângă primăria aradului


aşa au aflat de la nenea îngrijitorul că dânşii, renii, sunt suedezi de felul lor şi nu se simt aci chiar ca acasă, se pare că nu le place meniul local şi că e nevoie ca un alt nenea, îngrijitorul, să le facă injecţii de acomodare
păi e şi normal, nu, şi nu trebuie să ai multă minte să-ţi dai seama că locul cornutelor ăstora nu e în buricul unui târg din românia, ci în buricul taigalei siberiene sau scandinave, asta o poate spune până şi un motan citadin care doarme toata ziua în patul lui Mami şi e mult mai adaptat la acest mediu molatic decât un ren pierdut de moş crăciun